Compania Softvision se alătură Cognizant, una dintre cele mai mari și mai bine cotate companii din lume

04 octombrie 2018, 03.31 - Afaceri   IT&C   Tehnologie  

Bucuresti - 04 octombrie 2018 -

Softvision anunță dezvoltarea globală a companiei la un nivel fără precedent prin tranzacția cu Cognizant, unul dintre cei mai mari jucători la nivel global, cu peste 261000 de angajați, prezent în Fortune 500 și pe locul 3 în top 10 al Global IT Service Providers. Tranzacția va fi finalizată până la sfârșitul anului 2018.

Cu o istorie de peste 20 de ani, Softvision este un partener transformațional de încredere pentru portofoliul său de clienți prezenți în Fortune 500, nume sonore la nivel internațional din diferite domenii de activitate.

Tranzacția cu Softvision este un pas important în strategia Cognizant, sinergia creată prin îmbinarea competențelor ambelor companii plasează Cognizant în topul celor mai renumite companii de software din lume, oferind clienților săi soluții inovative scalabile la cote globale.

Garant al calității excepționale a produselor și serviciilor oferite, brandul Softvision și modul de operare al companiei, orientat spre clienți, oameni, proiecte și calitate, va fi păstrat și după preluarea de către Cognizant.

„Este un pas spectaculos în istoria Softvision, istorie ce a început în urmă cu 20 de ani în Cluj-Napoca, România. Traseul nostru va continua să fie abrupt ascendent și în acest rol de vârf de lance al Cognizant Digital Business. Succesul nostru este bazat în totalitate pe expertiza de neegalat a inginerilor noștri de software din România, iar acum Cognizant ne va aduce scala globală de care aveam nevoie. Vom continua să oferim soluții software de ultimă generație pentru marile branduri ale lumii” ne spune Laurențiu Russo – Founder al Softvision.

“Pentru a fi competitivi în economia digitală, inovația, viteza de implementare, aplicabilitatea în business, metodele agile de dezvoltare și utilizarea tehnologiilor de ultimă oră sunt vitale pentru clieții noștri.” ne spune Gajen Kandiah - President, Cognizant Digital Business.

“Cultura Softvision, oamenii talentați, prezența globală, modelul de lucru format din echipe multidisciplinare, se pliază perfect pe modul de lucru colaborativ al Cognizant, facilitând inițiative de complexitate ridicată”, completează Gajen.

Află mai multe:

Softvision Website


Cognizant Digital Engineering


Despre Softvision



Softvision oferă produse și soluții software inovative bazate pe tehnologii de ultimă generație pentru a facilita interacțiunea dintre consumator și marile branduri ale lumii cu ajutorul a peste 2850 de profesioniști IT, ce își desfășoară activitatea în 25 de locații distribuite în 11 țări pe 5 continente.

De peste 20 de ani, Softvision este un partener transformațional și de încredere pentru portofoliul său de clienți precum Estee Lauder, Groupon, Macy’s, Goldman Sachs, Mozilla, Saks Fifth Avenue, Bloomingdale's, Seagate etc.

Pentru mai multe informații vizitați site-ul www.softvision.com

Despre Cognizant

Cognizant
este o corporație multinațională ce oferă servicii software, consultanță și soluții operaționale, ajutându-și clienții să fie în pas cu era digitală.

Fondată în 1994 în US, este pe locul 195 în top Fortune 500 și una dintre cele mai mari companii de servicii și produse digitale din lume, fiind în mod constant amintită ca una dintre cele mai atractive companii la nivel global.

Pentru mai multe informații vizitați site-ul
www.cognizant.com



Pentru informații suplimentare, vă rugăm să ne contactați la:


Vasilica Zuld                                                                Lia Apostol



+ 40 751 134 570                                                           + 40 753 015 010

vasilica.zuld@softvision.com                           lia.apostol@softvision.com




 


















 


 


 

.

Cuvinte cheie:  Softvision  Cognizant  Fortune 500   

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.