Cum și-au petrecut românii vacanțele, anul acesta: 75% dintre ei au plecat în vacanța de vară, iar 8 din 10 au ales călătoriile cu mașina în concediu

12 septembrie 2018, 03.53 - Afaceri   Turism   Petrol  

Bucuresti - 12 septembrie 2018 -

Românilor le plac vacanțele, iar cea de vară rămâne cel mai important concediu al anului: 75% dintre participanții la studiu au profitat de vacanța de vară, anul acesta. 75.9% dintre românii care au alimentat în stațiile Petrom au mers în vacanță, în sezonul cald, fie singuri, fie cu familia sau cu prietenii, arată un studiu național realizat la solicitarea stațiilor Petrom, în luna iunie a acestui an. La cercetare au participat 426 de respondenți, femei și bărbați cu vârste între 18 și 65 de ani, cu un istoric de  cel puțin o alimentare cu carburanți în ultima lună.

Vacanțele de vară au fost urmate de ieșirile de weekend (la țară, la grătar etc.): 6 din 10 români au avut în ultimul an cel puțin o vacanță de weekend. 25% dintre românii participanți la studiu au mers în vacanță și cu ocazia Paștelui, iar 18% au profitat și de zilele libere de 1 Mai ca să plece în concediu. 26% dintre români intenționează să plece în concediu și cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, iar 23% dintre cei chestionați au declarat că vor profita în acest sens și de zilele libere de Anul Nou.

Majoritatea românilor participanți la studiu (70%) și-au petrecut vacanța de vară în țară, iar și mai mulți (97%) au călătorit tot în țară cu ocazia vacanțelor de weekend. 94.5% au ales destinații locale și pentru vacanța de Paște, iar 91% dintre români și-au petrecut vacanța de 1 Mai tot în țară. Majoritatea românilor chestionați (86.6%) își vor petrece vacanța de Crăciun în România, iar 71% dintre cei chestionați au ales destinații din țara noastră pentru vacanța de Anul Nou. Județele Constanța și Brașov sunt primele două destinații preferate de români pentru călătoriile lor interne, după numărul de înnoptări, arată și datele Institutului Național de Statistică, de la începutul anului până în 30 iunie 2018. 972.125 de români s-au cazat în destinații din județul Brașov, iar 810.849 de români au înnoptat în destinații de pe raza județului Constanța. 

Călătoriile pe patru roți, preferatele românilor

Mașina a fost mijlocul de transport preferat de români pentru călătorii. 81% dintre participanții la studiu au declarat că au mers cu mașina în concediul de vară, în timp ce 24% au ales să călătorească cu avionul, iar 6% au ales să meargă cu trenul. În cazul românilor care au alimentat în stațiile Petrom, procentul este și mai mare: 83% dintre ei au condus până la destinație, în vacanța de vară.

Chiar și în cazul altor vacanțe decât cea de vară, românii au preferat să călătorească cu mașina – 81% dintre cei chestionați au condus autotursimul atunci când au mers în vacanță, alta decât cea de vară. În cazul ieșirilor de weekend, mașina a fost mijlocul de transport preferat de 98.5% dintre români. 93% dintre aceștia au călătorit cu mașina și cu ocazia vacanței de 1 Mai, iar 95.5% dintre aceștia au mers cu autoturismul și în vacanța de Paște. 9 din 10 români participanți la studiu au declarat că vor prefera mașina și pentru călătoriile planificate pentru vacanța de Crăciun, iar 7 din 10 vor călători astfel și în vacanța de Anul Nou.

„Stațiile Petrom alimentează nu doar jumătate din mașinile românilor, ci și pofta acestora de vacanțe. În ultimii ani, am constatat o tendință tot mai mare în rândul românilor de a-și face bagajul și de a profita de timpul liber pentru a călători. Mașina rămâne mijlocul de transport preferat, pentru că le oferă mai mult confort și libertate mai mare de mișcare. Ne bucurăm să fim partenerul românilor la drum lung și să punem România în mișcare”, a declarat Decebal Sorin Tudor, Retail Manager OMV Petrom.

În ceea ce privește obiceiurile de alimentare cu carburant, 78% dintre românii chestionați au declarat că preferă să alimenteze de la stațiile de la care alimentează de obicei. Jumătate din mașinile înmatriculate în România (3 milioane de mașini) sunt alimentate cu carburanți din stațiile Petrom, iar 12.000 de kilometri este distanța parcursă în medie, într-un an, de un român cu carburanți de la Petrom.

# # #

Stațiile PETROM

Cu 404 de stații în România, Petrom este cea mai mare rețea de distribuție carburanți din România, parte a grupului OMV Petrom. Stațiile PETROM – Punem România în mișcare oferă clienților carburanţi pe care se pot baza, stații mereu în drumul lor și o gamă variată de produse și servicii suplimentare: băuturi și alimente, servicii de spălare auto, achiziție poliță RCA auto, transfer național de bani, plata facturilor la utilități sau chiar expediția de colete și corespondență prin curier.

Despre OMV Petrom

OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 61 milioane bep în 2017. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pieţele din România şi ţările învecinate prin intermediul a 787 benzinării, la sfârșitul lui martie 2018, sub două branduri, OMV și Petrom.

OMV, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64% din acțiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 9,9985%, iar 18,35% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti și la Bursa de Valori Londra.

OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu contribuții de circa 25,5 miliarde de euro sub formă de taxe, impozite și dividende plătite în perioada 2005 – 2017.

Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilităţii corporatiste. În această perioadă, compania a alocat aproximativ 50 milioane euro pentru dezvoltarea comunităţilor din România, concentrându- se pe protecţia mediului, educaţie, sănătate şi dezvoltare locală.

Contact presă

Cristina Lica

Communication Consultant

Rogalski Damaschin PR



0740.051.749/cristina.lica@rogalski.ro



.

Cuvinte cheie:  OMV  Petrom  turism  INS  Decebal Sorin Tudor 

Imagini

Cum și-au petrecut românii vacanțele, anul acesta:   75% dintre ei au plecat în vacanța de vară, iar 8 din 10 au ales călătoriile cu mașina în concediu

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.