1 sendviș pe minut vândut în cea mai aglomerată zi a anului

Bucuresti - 27 august 2018 -

 


Analiză: În perioada vacanțelor, drumurile lungi dublează cererea de gustări rapide și crește consumul de apă și răcoritoare al șoferilor români, conform OMV Data Center


În lunile de vară, cele mai spectaculoase creșteri ale vânzărilor din benzinării le înregistrează categoria... sendvișurilor! Potrivit ultimei analize OMV Data Center, numărul sendvișurilor consumate de cei care se îndreaptă spre destinații de vacanță este de două ori mai mare decât în restul anului.


În fiecare zi, zeci de mii de români aleg să își înceapă concediul cu o gustare proaspătă, de la OMV. Sendvișurile pregătite pe loc sunt principala alegere a celor aflați în drum spre mare sau munte, urmate îndeaproape de apă și băuturi răcoritoare, care cunosc și ele creșteri importante de vânzări în lunile de vârf ale verii, iulie și august. Astfel, în perioada iunie-iulie-august, cererea de sendvișuri în stațiile OMV se dublează față de alte luni ale anului, benzinăriile ”vedetă” pentru acest tip de produse fiind cele în drum spre destinații de vacanță, precum cele aflate pe autostrăzile A2 și A1.


Din punctul meu de vedere, există două caracteristici ale acestor sendvișuri care îi îndeamnă pe clienți să le aleagă în detrimentul preparatelor din restaurant: rapiditatea preparării și mix-ul inedit de ingrediente proaspete și gusturi. Faptul că, în cea mai aglomerată zi a anului, una dintre stațiile OMV a vândut un număr record de sendvișuri, adică unul pe minut, ne demonstrează că rețetele noastre sunt cu adevărat pe gustul românilor”, a declarat Chef Samuel le Torriellec, creatorul rețetelor de sendvișuri din rețeaua OMV.


Vânzările de răcoritoare înregistrate în stațiile OMV sunt dominate de băuturile carbogazoase de tip cola, care dețin o pondere de 25% din total, urmate îndeaproape de energizante: 19%. De altfel, unul din doi șoferi români preferă băuturile carbogazoase atunci când se pregătește pentru drum; 44% din vânzările de băuturi din stațiile OMV sunt reprezentate de cele carbogazoase. În același timp, lunar românii cumpără din stațiile OMV un număr de sticle de apă echivalent cu ¼ din populația Bucureștiului.


Pe timpul verii, cele mai mari cifre în ceea ce privește vânzarea de sendvișuri și băuturi răcoritoare au înregistrat-o benzinăriile OMV amplasate pe autostrada ce leagă litoralul de Capitală (OMV A2 – km 49 și OMV A2 – km 111), respectiv stația amplasată la km 41 a autostrăzii A1 (București – Pitești). De asemenea, produsele din cele două categorii, băuturi răcoritoare și gustări rapide, au înregistrat un volum important de vânzări și în stațiile amplasate în principalele orașe pe care șoferii le tranzitează în drumul spre destinații de vacanță: Cluj, București sau Brașov.


Despre OMV Data Center


OMV Data Center este primul instrument de analiză a comportamentelor și tendințelor manifestate de șoferii din România, având scopul de a evidenția și corela factorii ce influențează comportamentul în trafic.


Stațiile OMV


Rețeaua de stații OMV includea, la sfârșitul lunii iunie 2017, peste 2000 de unități de distribuție carburanți, în 10 țări.


În România, prima stație OMV a fost deschisă în 1999, iar rețeaua OMV numără în prezent 153 de stații. Cele 153 de stații OMV sunt operate de OMV Petrom, parte din grupul austriac OMV. De asemenea, grupul OMV Petrom operează și OMV din Bulgaria și Serbia.


Staţiile OMV - We Care More oferă, pe lângă carburanții OMV MaxxMotion care sprijină performanța motorului, o gamă variată de servicii adiționale: cafea și produse de gastronomie VIVA, servicii moderne de spălare auto, plata facturilor, polițe RCA auto, livrare flori, transfer de bani către celelalte locaţii.


 


 

.

Cuvinte cheie:  OMV Data Center gustări rapide băuturi răcoritoare 

Imagini

1 sendviș pe minut vândut în cea mai aglomerată zi a anului

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.