Bucuresti - 26 iulie 2018
-
Abonații Digi TV și spectatorii Digi Sport se vor bucura, timp de trei sezoane, din 2018 până în 2021, de spectacolul oferit de UEFA Champions League și UEFA Europa League.
Toate meciurile din cele două competiții vor fi transmise pe canalele Digi Sport și pe site-ul digisport.ro și vor putea fi vizionate de abonații serviciilor de televiziune prin cablu și satelit, respectiv ai serviciilor de internet. Principalele confruntări vor fi difuzate pe cele patru canale tv, iar digisport.ro va transmite toate meciurile. De asemenea, clienții Digi Mobil vor putea viziona meciurile transmise de canalele Digi Sport, prin intermediul aplicației gratuite DigiOnline, pe baza unui cont de acces. Transmisiunile la tv vor fi urmate de dezbateri în studio, prezentate sub genericul ”Euro Fotbal”.
În contextul schimbării formatului UEFA Champions League, din acest sezon Digi Sport va transmite în direct câte 6 meciuri pe zi, din faza grupelor, telespectatorii putând alege să vizioneze, în fiecare săptămână, cele 20 de meciuri din competițiile continentale inter-cluburi, după următorul program:
• Marți, de la 20:00 - 2 meciuri, pe Digi Sport 1 și Digi Sport 2
• Marți, de la 22:00 - 4 meciuri, pe Digi Sport 1, Digi Sport 2, Digi Sport 3 și Digi Sport 4
• Miercuri, de la 20:00 - 2 meciuri, pe Digi Sport 1 și Digi Sport 2
• Miercuri, de la 22:00 - 4 meciuri, pe Digi Sport 1, Digi Sport 2, Digi Sport 3 și Digi Sport 4
• Joi, de la 20:00 - 4 meciuri, pe Digi Sport 1, Digi Sport 2, Digi Sport 3 și Digi Sport 4
• Joi, de la 22:00 - 4 meciuri, pe Digi Sport 1, Digi Sport 2, Digi Sport 3 și Digi Sport 4
Helmuth Duckadam, Gabi Balint și Ilie Dumitrescu vor face ”radiografia” meciurilor
Emisiunea de dezbatere care va succeda meciurilor este așteptată cu nerăbdare și de telespectatori și de invitații în studio. Alături de comentatorii Digi Sport, în studio se vor afla și experții Ilie Dumitrescu, Gabi Balint și Helmuth Duckadam, foști mari fotbaliști care au experiența participării în cupele europene.
”Pentru mine va fi o experiență inedită să analizez meciurile din cupele europene. Am fost invitat de două ori la finala UEFA Champions League și am mai participat, în calitate de invitat, și alături de FCSB. Mă bucură această veste și sigur îmi voi aminti cu plăcere de clipele minunate petrecute în aceste competiții. Desigur, voi avea și un avantaj, acela de a fi trăit emoțiile din teren. Deci cu atât mai mult voi înțelege și prin ce trec jucătorii”, a declarat Helmuth Duckadam, supranumit ”eroul de la Sevilla”, după finala din 1986 a Cupei Campionilor Europeni, câștigată de Steaua București.
Gabi Balint, invitatul special al emisiunilor de dezbatere de la Digi Sport, a precizat: ”Este o veste care mă bucură mult pentru că întotdeauna mi-a făcut plăcere să analizez meciurile din competiții atât de importante. Este o bună ocazie să interacționăm cu fanii și nu de puține ori am constatat că unii dintre ei sunt chiar foarte bine documentați. Dacă UEFA Champions League este, fără dubiu, competiția supremă, cred că unele surprize pot veni și dinspre UEFA Europa League, care a crescut foarte mult în ultimii ani. În opinia mea, este un mare câștig pentru telespectatorii Digi Sport că pot urmări ambele competiții. În ceea ce privește echipele și jucătorii, mărturisesc că abia aștept să văd și să analizez meciurile echipelor spaniole, în special pe cele în care va juca Lionel Messi, unul dintre fotbaliștii mari ai momentului. La capitolul antrenori, printre preferații mei se numără Pep Guardiola, dar îl urmăresc și pe Jurgen Klopp”, a mai spus el.
Ilie Dumitrescu, expert și comentator al fenomenului fotbalistic, s-a arătat bucuros să împărtășească telespectatorilor Digi Sport plăcerea de a vedea cele mai noi tendințe în fotbal. ”Am avut șansa să particip la UEFA Champions League și să analizez spectacolul de pe teren. Pentru mine, fiecare fază, fiecare meci este ca un seminar, pentru că fotbalul care se face la acest nivel aduce tot ce înseamnă inovație, elemente de ultimă oră în joc, dar și în strategie și tactici. Este o mare șansă să vezi echipe cu tradiție, cu blazon, cum își dispută un trofeu la care visează orice fotbalist. Totodată, avem șansa de a fi contemporani cu mari jucători precum Lionel Messi, Antoine Griezmann, Neymar, Cristiano Ronaldo sau cu antrenori de talia lui Massimiliano Allegri, Jurgen Klopp și putem comenta și analiza momente istorice pentru acest sport. Sunt sigur că nu doar UEFA Champions League va aduce surprize plăcute, ci și UEFA Europa League, care, în ultima vreme a contribuit la consolidarea acestei industrii pe care o reprezintă, azi, fotbalul european. Îi invit, așadar, pe telespectatorii Digi Sport să se bucure, alături de noi, de transmisiunile care vor urma și de dezbaterile din studio”, a adăugat reputatul fotbalist și comentator.
Prin achiziționarea drepturilor pentru UEFA Champions League și UEFA Europa League, Digi Sport devine televiziunea sportivă din România cu cea mai complexă ofertă de transmisiuni ale celor mai urmărite competiții sportive interne și internaționale. Talk-show-urile Digi Sport Special, cu Vali Moraru, Fotbal Club, cu Radu Naum și Fotbal European, cu George Dobre și Andrei Niculescu, s-au impus ca repere în analiza fenomenului fotbalistic. Experții Ilie Dumitrescu, Gabi Balint, Helmuth Duckadam, Ionel Dănciulescu, Radu Paraschivescu, Ion Crăciunescu sunt invitații speciali care aduc plus valoare dezbaterii sportive.
În afară de sportul rege, pe cele 4 canale ale Digi Sport, telespectatorii se pot întâlni și cu alte sporturi îndrăgite de români. Până în 2021, Digi Sport transmite, în exclusivitate, 50 de turnee WTA pe an, unde Simona Halep, numărul 1 mondial, scrie istoria tenisului, alături de Mihaela Buzărnescu, Sorana Cârstea, Irina Begu, Monica Niculescu și Ana Bogdan, aflate între primele 90 de jucătoare ale lumii. Acestor transmisiuni li se adaugă meciurile din Cupa Davis, Fed Cup și ATP 1000 și 500.
În grilele de programe Digi Sport se regăsesc și competiții interne și internaționale de handbal, baschet, volei și motorsport, oferind telespectatorilor și abonaților Digi o diversitate de emisiuni și transmisiuni sportive greu de egalat.
Pentru mai multe informaţii:
Departamentul Comunicare și CSR
comunicare@rcs-rds.ro
Telefon: +40 31 400 42 44
digisport.ro
facebook.com/DigiSport.Romania/
.
Cuvinte cheie:
Digi Sport Grupul Digi RCS&RDS UEFA Champions League Europa League fotbal drepturi tv