Ceaun Borsec Festival propune o rețetă turistică nouă: gastronomie, sport și muzică la aer curat

06 iulie 2018, 03.26 - Monden / Lifestyle   Turism  

Borsec - 06 iulie 2018 -

Aflat la prima ediție, Ceaun Borsec Festival redeschide cea mai frumoasă stațiune ascunsă din Transilvania pentru toți care-și doresc o experiență autentică în inima naturii. Între 13 și 15 iulie, străzile stațiunii și pârtia de schi vor găzdui concerte, ateliere de sport, muzică și meșteșuguri, concursuri de orientare turistică, ciclism și cros montan. Vedetele nebănuite ale festivalului vor fi ceaunele – peste zece gospodine și bucătari locali s-au înscris într-un concurs dedicat gusturilor tradiționale.


Festivalul inițiat de către Asociația Secvențe și Papa la Sanyi readuce Borsecul în circuitul turistic de vară, printr-o serie de activități perfecte pentru întreaga familie. Turiștii și localnicii vor avea acces liber la expoziții de fotografie și seri de film, ateliere de muzică cu instrumente tradiționale și exotice, târg și demonstrații de meșteșuguri, dar și la o zonă de relaxare și wellness cu kiropractică, yoga, acupunctură, masaj suedez și masaj terapeutic. ”Suntem mândri că am reușit să aducem împreună oameni pasionați de sport și natură din toată țară, dar și întreaga comunitate locală, de la proprietari de pensiuni la organizatori de evenimente, de la jurnaliști la sportivi, muzicieni și meșteșugari. Este un festival de familie unde știm că lumea se va simți ca acasă”, a declarat din partea organizatorilor Dan Burlac.


Seara, pe scena de la pârtia de schi vor urca Nikola Parov și Herczku Agnes, legendele muzicii folclorice și etno maghiare contemporane, alături de nume de referință ale muzicii românești: Bosquito, Mircea Vintilă, Nightlosers, Timpuri Noi și Fanfara Transilvania. Prima seară a festivalului va fi deschisă de Radio România Tg. Mureș, care sărbătorește 60 de ani de existență, cu un spectacol folcloric – Pe cărarea dorului, susținut de artiștii Anghelina Timiş, Doru Pop și fiul său, Ina Todoran şi Ovidiu Furnea, urmat de un concert  al trupei One More Minute.


Sâmbătă și duminică, Borsecul devine o adevărată capitală europeană a super-sportivilor români care împing limitele rezistenței fizice și bat record după record. Avram Iancu este asul din mânecă care se alătură careului de performeri internaționali invitați la o conferință pe teme sportive: Tiberiu Ușeriu, Eduard Novak, Toma Coconea  Zsolt Torok si Avram Iancu .


Printre filmele proiectate la festival se numara Despre trup si suflet  castigatorul festivalului de film de la Berlin in 2017 si marele succes de public  Romania salbatica .


Mai multe detalii puteți afla din programul atașat, dar și de pagina de Facebook a festivalului: Facebook.com/CeaunBorsecFestival


 


Eveniment organizat cu sprijinul: Ciuc, Fuchs, Stalinskaya, Univer, Borsec, Pegas România, Papanași Gustoși, ViaViticola Sărica Niculițel, Restaurant Falo, Juliu’s Pension, Pensiunea Borsec, Pensiunea Korona, Pensiunea Kerek, Pensiunea Lizi, Hostel Fitness, Pensiunea Ely, Vila Spor, Pensiunea Eden, Pensiunea Roua, Pensiunea Chihlimbar, Pensiunea Flore de Colț, Vila Riki, Pensiunea Agnes, Pensiunea Veverița, HamaculMeu.ro, Clubul Sportiv The Raven, George Moldovan Photography.


Parteneri strategici: Balassi Intézet – Bukaresti Magyar Intézet, BIF, Carpathian Sustainable Tourism Center, Erdélyi Kárpát-Egyesület, Asociaţia Salvamont Dancurás Gheorgheni.


Parteneri media: TVR, Radio România Tg. Mureș, Marosvásárhelyi Rádió Romania, Hargita Népe, Informația Harghitei, Kamikaze, Krónika,, Székelyhon, Radio Guerrilla,, Transindex, Agerpres. _


________________________________________________________


Borsecul, cunoscut  încă din 1594, este înconjurat de Munții Bistrița, Călimani, Gurghiu și Masivul Ceahlău. Orașul este situat la o altitudine de 900 de metri, iar vizitatorii se pot bucura de trasee de bicicletă, schi sau trasee montane. Stațiunea este faimoasă pentru apele sale minerale care i-au adus, în trecut, titlul de ”Regina Apelor Minerale”.


Descrierea marelui scriitor maghiar Orbán Balázs despre Borsec rămâne de actualitate: ”Loc mai frumos și mai deosebit ca Borsecul și împrejurimile, abia dacă mai poți visa: unde atotștiutoarea natură a avut dorința să cuprindă într-o grădină fermecată, bunăvoința dumnezeiască prin fapte și proprietăți benefice și frumoase atât pentru ochi cât și pentru corp și suflet".

-
http://www.facebook.com/CeaunBorsecFestival

Cuvinte cheie:  Ceaun Borsec Festival  Borsec 

Imagini

Ceaun Borsec Festival propune o rețetă turistică nouă: gastronomie, sport și muzică la aer curat

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.