Bucuresti - 05 iunie 2018
-
Ana Hotels marchează o nouă premieră în Romania prin inaugurarea unei baze exterioare de tratament cu sare și nămol de Techirghiol, în cadrul complexului Ana Hotels Europa din Eforie Nord. Noua zonă balneo va extinde actualul centru Ana Aslan Health Spa și va oferi terapii naturale extrem de valoroase din punct de vedere medical, la standarde de calitate de 4 stele.
Investiția a demarat în urmă cu 6 luni și a ajuns să se ridice la aproximativ 1,2 milioane de euro, constând în mai multe spații care deservesc nevoi terapeutice dintre cele mai diverse.
Nămolul sapropelic de Techirghiol este cunoscut din antichitate pentru proprietățile terapeutice anti-inflamatoare, antioxidante și imunologice, anti-durere și de ameliorare a mobilității articulare sau a reducerii contracturilor musculare. De la boli reumatologice degenerative, tendinite, fibromialgie, spondilite, afecțiuni ortopedice, ginecologice și până la procese aderențiale post chirurgicale sau neurologice periferice, “aurul negru” de Techirghiol produce efecte notabile și dovedite clinic.
Noua zona balneo cuprinde o piscină terapeutică exterioară generoasă cu apă sărată din Techirghiol, o zonă specială care deservește procedurile de masaj, o zonă pentru aplicările de nămol, un spațiu special pentru curățarea nămolului (căzi pentru îmbăiere și dușuri) și un spațiu elegant de relaxare la soare pe șezlonguri.
Programul terapeutic in aceasta zona este conceput sa dureze aproximativ 3 ore, astfel programul zilnic acomodand 3 serii, intrarea în zona de tratament se poate face de la 9-9:30, 12-12:30 si 15-15:30, în fiecare serie având acces maxim 36 de persoane.
Prețurile sunt diferențiate între oaspeții cazati in hotel și cei din afara complexului, în avantajul celor dintâi. Astfel preturile pornesc de la 11 eur / 22 eur pentru seria de 3 ore, 29 eur / 59 eur pentru acces full de o zi și până la pachete complete de terapii de câte 6 zile (55 eur / 110 eur).
Pentru rezervări, detalii si oferte personalizate se poate scrie la
sales-hoteleuropa@anahotels.ro, suna la 0241/702 809 sau accesa site-ul http://www.anahotels.ro/d/europa/media/_SPA/Treatment_Pool_RO.pdf
ANA Hotels este prima companie românească de ospitalitate din România după cifra de afaceri. Grupul mai deține, in Bucuresti, Athenee Palace Hilton si Crowne Plaza Bucharest Hotel, iar in Poiana Brașov hotelurile Sport și Bradul, clasificate la 4* și hotelul Poiana, clasificat la 3. Grupul detine in portofoliu si trei centre wellness, Sport Welness Spa in Poiana Brasov, Ana Aslan Health Spa in Eforie Nord si Essenza – Pure Wellness din Bucuresti. În 2017 compania a inregistrat o crestere totala de 4.5%, cu performanțe dublate de o recunoaștere a calității serviciilor ANA Hotels prin numeroasele distincții primite de hotelurile din grup în cadrul ultimelor ediții ale Top Hotel Awards, cea mai prestigioasa competiție de profil din România. La editia din 2018 Ana Hotels a fost cea mai premiata companie hoteliera cu 5 premii obtinute, din care 3 de locul I, unul de locul II si unul de locul III.
.
Cuvinte cheie:
Ana Hotels Ana Aslan Health Spa Techirghiol tratament namol