Bucuresti - 21 mai 2018
-
Stijn Bijnens îl va înlocui pe André Knaepen în funcția de CEO al grupului Cegeka de la începutul anului 2019. André Knaepen își va pastra rolul de Președinte Executiv al consiliului de administrație, numirea lui Stijn Bijnens fiind aliniată strategiei de creștere a companiei.
André Knaepen: "Cegeka are în vedere o creștere ambițioasă în următorii ani și de aceea am căutat un candidat care deține calitățile unui lider puternic și o experiență profesională relevantă. Prin alegerea lui Stijn ca CEO Cegeka, vom beneficia de un antreprenor experimentat, care este, de asemenea, familiarizat cu compania. Suntem foarte încântați că este pregătit să accepte această provocare alături de noi."
Stijn Bijnens se va alătura companiei Cegeka în calitate de CEO începând cu 1 ianuarie 2019. Acesta a fost CEO al Limburgse Reconversie Maatschappij (LRM) din anul 2007.
Fondatorul Cegeka, André Knaepen, care este momentan CEO-ul companiei și Președinte al consiliului de administrație, își va concentra atenția asupra funcției pe care o are în cadrul consiliului. Acesta va juca un rol activ în dezvoltarea și globalizarea companiei, în timp ce Stijn Bijnens se va concentra pe trasarea strategiei și managementul grupului Cegeka.
André Knaepen: "Am sărbătorit recent cea de-a 25-a aniversare, iar săptamâna viitoare vom anunța că am înregistrat creștere economică timp de 14 ani consecutivi. Acesta este un moment excelent pentru transferul managementului operațional." André Knaepen adaugă: "Nu este un secret că dorim să creștem și să transformăm în continuare Cegeka într-un jucător european important. Pentru o creștere rapidă sustenabilă, am luat decizia de a separa rolurile de Președinte și CEO. Am hotărât rapid ca Stijn este cea mai bună alegere. Acesta a fost un membru valoros al consiliului ani de zile și am ajuns să-l apreciez ca pe un antreprenor cu drepturi depline, care știe ce implică munca pe teren. Sunt sigur că împreună vom fi mai puternici și eficienți. "
Stijn Bijnens: "Am petrecut 10 ani minunați la LRM. A fost un privilegiu de a lucra cu personalul și companiile LRM în mediul corporativ din Limburg, caracterizat de ambiții decisive, cu impact internațional. Decizia de a migra către Cegeka este următorul pas logic în această misiune. " Stijn Bijnens a adăugat:" Aștept cu nerăbdare să mă întorc în lumea interesantă a tehnologiei. Lucrurile se mișcă rapid în domeniie inovative, precum inteligența artificială, Blockchain, Internet of Things și multe altele. Transformarea acestor noi tehnologii în soluții aplicabile pentru clienți este un obiectiv pe cât de complex, pe atât de important și consider că Cegeka este platforma ideală pentru extinderea acestor soluții la scară europeană."
.
Cuvinte cheie:
Stijn Bijenens Cegeka Andra Knaepen