Bucuresti - 27 aprilie 2018
-
LC Waikiki, unul dintre cei mai mari retaileri la nivel mondial, va deschide cel de-al 30-lea magazin din România, în mall-ul Iulius Mall Suceava. Magazinul va fi deschis în 29 aprilie, fiind al treilea magazin inaugurat de la începutul anului 2018, după cele din Bistrița și Râmnicu Valcea.
Lansarea noului magazin va consolida poziția pe piața din România a LC Waikiki, permițând clienților români să obțină acces la gama largă de produse și la excelentele servicii pentru clienți, oferite de companie în întreaga lume. LC Waikiki intenționează să crească la 36 numărul magazinelor sale de pe piața din România, până la sfârșitul anului 2018.
Comentând lansarea noului magazin pe piața românească, Ramona Stănciulescu, Country Manager LC Waikiki România, a remarcat: "Suntem foarte bucuroși să ajungem la un număr de 30 de magazine, având ca obiectiv să devenim una dintre cele mai bune mărci de retail de mdin România. Prezenți fiind în București și în alte 19 orașe, am investit mai mult de 33 de milioane de euro pentru deschiderea magazinelor și, în prezent, avem mai mult de 600 de angajați. Venitul net al companiei a depășit 54 de milioane de euro anul trecut, an in care au fost inaugurate 6 alaturi de cele 21 existente la începutul anului 2017. În prezent, suprafața magazinelor se apropie de 33.000 de metri pătrați și estimăm o creștere cu 23% până la sfârșitul anului. Piața românească are mari oportunități pentru retail-ul de modă și am remarcat o primire călduroasă a brand-ului și loialitate din partea clienților noștri. Suntem foarte fericiți că ne putem îndeplini misiunea și că putem crea oportunitatea ca oamenii să se îmbrace conform stilurilor și bugetelor lor ".
Burç Korkmazlar, Manager General LC Waikiki Europa a declarat: "În ciuda nivelului ridicat al concurenței, succesul nostru în România și acceptarea puternică a brandului nostru ne-au ajutat să ne extindem pe piață. Am crezut în potențialul operațiunilor noastre de vânzare din România, țara în care am deschis primul nostru magazin internațional LC Waikiki și pe care am văzut-o ca pe o ușă de intrare și extindere în Europa ".
Misiunea LC Waikiki este de a oferi haine de calitate, colorate, confortabile, utile și, cel mai important, la modă pentru femei, bărbați, adolescenți, copii și bebeluși - pentru întreaga familie - la prețuri accesibile, sub marca LC Waikiki, exprimată prin motto-ul companiei "Toată lumea merită să se îmbrace bine". În România, LC Waikiki oferă colecții speciale pentru gravide, vestimentație specială, vacanțe, absolvire și școală, alături de colecțiile sale trendy de primăvară-vară și toamnă-iarnă .
Pentru informații suplimentare, vă rugăm să accesați http://corporate.lcwaikiki.com/MainPage
-Final-
Despre LC Waikiki
LC Waikiki a fost înființată în 1988 și din 1997 funcționează ca LC Waikiki Retail, îmbrăcând lumea sub motto-ul "Toată lumea merită să se îmbrace bine" și conceptul de "modă accesibilă". De 30 de ani, LC Waikiki își continuă povestea de succes atât în Turcia, cât și în străinătate. LC Waikiki, liderul de piață din Turcia, este prezent astăzi în 38 de țări cu peste 850 de magazine și 42.000 de angajați. LC Waikiki își propune să devină unul dintre primele trei branduri de modă din Europa, prin creșterea numărului de magazine deschise la nivel global la 1.500, până în anul 2023.
.
Cuvinte cheie:
LC Waikiki Burç Korkmazlar Iulius Mall Suceava