Cum arata biroul it-istilor de la T-Me Studios – amenajat de forFITOUT

Bucuresti - 17 aprilie 2018 -

forFITOUT a fost ales ca partener în proiectul de amenajare interioară a spațiului de lucru pentru echipa companiei T-Me Studios. Amplasat în clădirea Green Court din zona de nord a Bucureștiului, biroul are o suprafață de 800 mp și întregul concept de office design a fost gândit special pentru cei 60 de angajați care își desfășoară zilnic activitatea aici.

„ Suntem în permanență în căutare de inspirație și cred eu că biroul companiei T-Me Studios se încadrează în acest tipar. Sunt încântat că împreună cu echipa mea am reușit să creăm cadrul perfect pentru ei. Un spațiu relaxat, ludic, cald și onest care poate fi o alternativă la clasicele birouri amenajate în România. Aceasta este viziunea de office design pe care îmi doresc să o livrez unui număr cât mai mare de clienți, care să înțeleagă că biroul înseamnă mult mai mult decât simplul loc în care îți rezolvi taskurile profesionale”, susține Cezar Gămulescu –Managing Partner forFITOUT.

Întregul spațiu s-a concentrat în jurul ideii de diversitate și flexibilitate. S-a conturat un mix reușit și echilibrat de culori, texturi, idei și mobilier care să încurajeze lucrul colaborativ.

Am avut toată încrederea în Silvia Nistor si Ana Maria Hodan care au înțeles perfect conceptul de birou fun, à la Facebook, și totodată funcțional. Voiam un spațiu deschis unde să ne intersectăm per pedes sau pe Segway, însă care se pretează și perioadelor de focus intens, împărțit între open-floor și „oaze” de liniște. Trebuia să deservească deci atât lucrul în echipă, brainstormingul și ședințele, cât și push-ul individual. Am ales forFITOUT pentru realizarea acestei viziuni, ce-i drept, hibride și poate rare în România, iar rezultatul este un tot armonios, peste așteptări. O combinație unică de setting industrial, grunge, luminos și jucăuș unde ne bucurăm să ne întâlnim cu toții zi de zi. Încă un motiv să nu rupem ușa la 6… ne e drag până și de uși” sustine Ioanina Pavel – PR Manager T-Me Studios

În biroul T-Me Studios domină simultan două peisaje: un peisaj rural și unul tonic, aerisit și modern.

Ambientul rural este impus de prezența elementelor de mobilier și decorațiuni din lemn, pardoseală din parchet cu aspect vintage și paravanul care delimitează zona comună de lucru de spațiile stațiile individuale.

Peisajul modern este impus de introducerea elementelor de mobilier cu forme, accesorii și materiale în tendințe, combinații de parchet cu mochetă la capitolul de pardoseală, amplasarea birourilor la fereastră, etc.

Biroul companiei este preponderent open-space, astfel că doar 20 – 30% din suprafața este reprezentată de spațiile închise: zona biroului managerial și zona de întâlniri.

Întâlnirile întotdeauna au un rezultat pozitiv dacă sunt realizate la momentul și locul potrivit. Tot în jurul ideii de diversitate și modernitate s-au proiectat și zonele de meeting point. Două zone delimitate cu partiții de sticlă pentru intimitate și izolare fonică și unul open pentru discuții de scurtă durată.

Nici stațiile de lucru nu sunt adeptele monotoniei iar elementele care „iti distrag atentia” sunt: cabinele destinate convorbirilor telefonice situate imediat în apropierea birourilor, spațiile de la fereastră amenajate pentru pauze scurte, mobilierul modern și scaunele ergonomice.

Designul reflectă în mod cert un spațiu inovator, dedicat lucrului în echipă dar și individual, comunicării și colaborării.

Nu lipsește din ecuație nici ideea de relaxare și detașare temporară de taskurile zilnice, reușind să se aducă un plus de creativitatea membrilor echipei. Aici pardosela este înlocuită cu un patternic dinamic de mochetă iar dispunerea canapelor și a măsuțelor din lemn îndeamnă colegii la discuții casual și momente de respiro.

Zona de relaxare se întâlnește cu zonă de luat masa și formează un cadru jucăuș și un efect contrastant cu zonele de lucru funcționale și neutre. Wishlist-ul a introdus pereții din cărămizi albe cu mușchi naturali care oferă o notă de prospețime întregului spațiu.

Ce ar mai fi de spus?

Generozitatea spațiului a oferit biroului T-me Studios accente vizibile de bike-friendly și un look industrial cool și prin lămpile de iluminat atent alese propuse de specialiștii noștri.

Concluzia?

Cu un design îndrăzneț, cu îmbinarea unor stiluri diferite, biroul T-Me Studios a reușit să reflecte personalitatea celor din echipă și să le stimuleze creativitatea, colaborarea și inventivitatea.

Despre forFITOUT

forFITOUT este firmă ce se adresează clienților ce-și doresc implementarea la cheie a unui proiect de amenajări interioare. Produsele și serviciile companiei punctează amenajări de birouri, de spații rezidențiale, hoteliere, spații industriale, spatii medicale, restaurante etc.

forFITOUT deține o gamă de servicii extrem de variată, plecând de la proiectare și design, mergând spre execuție de lucrări de amenajări interioare și instalații, management de proiect, soluții speciale de finisaje sau chiar logistică și relocare de companie.

Website: www.forfitout.ro


Contact media

Andra Bîrlădeanu

Funcția: Specialist PR

Telefon: 0736 368 825

Email: andra@forfitout.ro

Adresa: STR.PUCCINI NR. 8 A, Sect. 2 București, România

http://forfitout.ro/

.

Cuvinte cheie:  forFITOUT  T-Me Studios  Green Court  

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.