Confederaţia Naţională Sindicală Cartel Alfa lansează proiectul “Horeca 5tellae” în euroregiunea Bucureşti-Ilfov

02 februarie 2010, 04.08 - Turism   Evenimente  

Bucureşti - 02 februarie 2010 - Conferinţa de lansare a proiectului “HORECA 5TELLAE” va avea loc vineri, 5 februarie 2010, începând cu orele 9:30, la Hotelul Minerva din Bucureşti (Str. Gh. Manu nr. 2-4, Sala Hymalaya).

La eveniment vor participa doamna Elena Udrea, Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, precum şi domnul Mihail Şeitan, Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, alături de oficiali ai celor două ministere implicate şi reprezentanţi ai instituţiilor partenere ale proiectului.

Implementat pe o perioadă de 3 ani, proiectul HORECA 5TELLAE are o valoare totală de 5 milioane de euro şi beneficiază de finanţare europeană prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. Partenerii proiectului, CNS Cartel Alfa (Confederaţia Naţională Sindicală Cartel Alfa), NH Hotels, SC Creare Resurse Umane şi Centrul de Formare, Management şi Consultanţă, îşi propun să identifice punctele tari, dar şi să găsească soluţii pentru problemele sectorului HORECA în România, pornind de la premisa că evoluţia calitativă şi durabilă a turismului depinde nu doar de peisajul atractiv şi de facilităţile turistice, ci şi de serviciile competitive şi de calitate.

“Având ca punct de plecare necesitatea creşterii competitivităţii companiilor româneşti în contextul integrării acestora pe piaţa unică europeană, proiectul HORECA 5TELLAE promovează creşterea nivelului de formare profesională în rândul managerilor şi angajaţilor din domeniul turistic şi hotelier. Instruirea constituie premisa proiectului, având în vedere că serviciile competitive pot fi asigurate doar de un personal bine pregătit şi specializat, cu o atitudine corespunzătoare şi o mentalitate corectă, având un comportament adecvat şi performanţe la nivelul aşteptărilor”, explică dl. Petru Sorin Dandea, Vicepreşedinte CNS Cartel Alfa şi manager al proiectului.

Evenimentul de la Bucureşti deschide seria celor opt conferinţe regionale organizate în cadrul proiectului şi care vor reuni managerii de nivel superior şi mediu din sectorul vizat (hoteluri, pensiuni şi restaurante) din cele opt euroregiuni ale ţării. Conferinţele regionale vor avea loc în perioada februarie-martie 2010 şi vor introduce publicului ţintă din întreaga ţară seria de sesiuni de instruire propriu-zise organizate în cadrul proiectul HORECA 5TELLAE în beneficiul operatorilor din sector.

Petru Sorin Dandea
Manager proiect
Vicepreşedinte CNS Cartel ALFA
Mobil: 0744 758 047
Tel/Fax: 0213171041
E-mail: dandea@cartel-alfa.ro

Cuvinte cheie:  turism  proiect  implementare  ministere 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.