Bucureşti - 16 iunie 2017
-
Locuitorii din zonele limitrofe gropii de Gunoi de la Glina (Glina si toată zona Popești-Leordeni, județul Ilfov) fac apel la simțul civic, la solidaritatea umană si la legea care trebuie aplicată si respectată și vă invită sâmbătă, 24 iunie 2017, la ora 12:00, să vedeți cu proprii ochi cel mai mare dezastru ecologic de langă București, capitala Romaniei, țara membră a Uniunii Europene.
Oamenii locului își cer anticipat scuze că vă vor pune într-o situație neplăcută din cauza mirosului pestilențial, a imaginii dezolante și a aerului plin de hidrogen sulfurat, dar vor să vă arate cum traiesc ei zi după zi, cum copiii lor sunt zilnic în pericol de îmbolnăvire. Vor să vedeți fântânile pline de levigat (lichid plin de substanțe nocive, provenit de la depozite de deșeuri) și cum apa potabilă se transformă în apă otrăvitoare.
Veți fi informați că, deși groapa nu mai are autorizație de funcționare de la 1 iunie 2017, aici se face trafic ilegal de gunoaie chiar sub ochii celor care ar trebui să vegheze pentru a nu se întampla acest lucru!
Mai ales că pe 7 iunie 2017, într-o întâlnire publică la Palatul Bragadiru, încă Ministrul Mediului și încă Ministrul Apelor și Pădurilor împreună cu 13 foști miniștri ai mediului în țara noastră au semnat „Declarația privind protecția mediului in România” și au anunțat oficial închiderea gropii de gunoi de la Glina.
La întrunirea publică de sâmbătă, 24 iunie, de la groapa de gunoi Glina, oamenii care locuiesc în zona apropiată vă vor prezenta acte, dovezi, probe, care vă vor arata dimensiunea catastrofală a dezastrului ecologic de acolo. Vor arăta de asemenea, și pericolul real, pentru zonă și pentru București, pe care îl reprezintă această groapă cu fiecare zi în care mai funcționează legal sau ilegal.
Sperăm să fiți alături de noi, în ciuda condițiilor îngrozitoare, să vadă toți factorii de resort că simțul civic al României, regăsit iarna trecută în Piața Victoriei, nu mai poate fi înfrânt.
România are nevoie de aer curat, apă bună și de oameni sănătoși, iar pentru aceasta avem nevoie ca autoritățile să închidă, în ciuda intereselor comerciale ale unor grupuri de interese, toate „bombele” ecologice care poluează mediul înconjurător și pun oamenii in pericol de moarte, precum groapa de gunoi de la Glina.
Oamenii din Glina și zonele limitrofe.
.
Cuvinte cheie:
Glina groapă gunoi societate mediu