Programul Prima Casă a atins un maxim istoric al solicitărilor de garantare.

Bucureşti - 11 mai 2017 -

Programul Prima Casă este cel mai accesat program guvernamental gestionat de FNGCIMM SA, statisticile și analizele realizate arătând o evoluție ascendentă de la an la an, iar numărul solicitărilor de garantare primite de FNGCIMM în această perioadă au atins un maxim istoric.

FNGCIMM implementează cu succes Programul Prima Casă din anul 2009, până în prezent peste 200.000 de români reușind să achiziționeze casa mult visată. Rămânem partenerul de încredere atât pentru beneficiari, cât și pentru băncile înscrise în program și reiterăm angajamentul  de a asigura și îmbunătăți permanent derularea mecanismului de garantare.

Ii asigurăm pe potențialii beneficiari că, în această perioadă, există suficiente fonduri pentru emiterea garanțiilor aferente dosarelor aprobate de către finanțatori.

Anul 2017 se distinge prin concentrarea solicitărilor de garantare pe o perioadă mai scurtă de timp față de anii anteriori, ceea ce a influențat fluxul operațional zilnic, într-o masură semnificativă: înregistrăm un număr de peste 7000 de dosare aflate în diferite stadii de analiză, iar numărul de noi solicitări pe care le înregistram zilnic, depășeste 500. Acest lucru reprezintă o provocare pentru echipa FNGCIMM, care face eforturi însemnate pentru soluționarea cererilor în cel mai scurt timp.

Pentru a optimiza gestionarea fluxului operațional de acordare a garanțiilor, am implementat o serie măsuri:

1.    Creșterea resurselor alocate pentru derularea programului prin:

 - suplimentarea numărului de angajați implicați în toate etapele procesului de analiză;

 - extinderea programului de lucru, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.

2.    Informarea proactivă a beneficiarilor prin publicarea pe site-ul www.fngcimm.ro a unui set de întrebări și recomandările FNGCIMM în vederea clarificării unor aspecte frecvent întâlnite în procesul de acordare a garanțiilor.

Măsurile aplicate confirmă intenția noastră de îmbunătațire a relației cu beneficiarii Programului Prima Casă prin creșterea transparenței în toate etapele procesului de analiză a dosarelor. 

Depunem eforturi considerabile pentru a accelera ritmul de acordare, pentru a asigura un flux simplu și rapid alături de partenerii noștri bancari și pentru a asigura o comunicare eficientă și relevantă pentru toți cei implicați.

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse.

FNGCIMM instrumentează programe guvernamentale destinate relansării economice, dezvoltării mediului de afaceri, precum şi creării și susținerii de locuri de muncă, funcţionând ca o societate comercială pe acţiuni, cu acţionar unic statul român, sub supravegherea prudenţială a Băncii Naţionale a României.

Garanţia FNGCIMM  SA - IFN este de maxim 80% din valoarea împrumutului, fără a depăși suma de 2,5 milioane euro/beneficiar şi se emite la solicitarea instituţiilor finanţatoare partenere, pentru finanţări aprobate, pe baza analizei documentelor prezentate de către finanţator.

FNGCIMM  SA - IFN colaborează cu  30 instituţii financiare în baza unor convenţii de lucru. Garanția FNGCIMM  SA - IFN este cea mai lichidă garanție, plătibilă în maxim 90 zile de la solicitarea de plată a finanţatorului, însoţită de documentaţia completă, față de minim 2 ani, durata medie de executare a unei ipoteci.

FNGCIMM  SA - IFN asigură o acoperire teritorială națională, răspunzând solicitărilor întreprinzătorilor prin toate cele 4 sucursale, 5 reprezentanțe și 3 filiale. În baza apartenenței sale la AECM (European Mutual Guarantee Association – asociație ce reunește peste 40 de fonduri de garantare și contragarantare din 22 de țări europene și Turcia), FNGCIMM funcționează după reguli şi principii europene.

.

Cuvinte cheie:  FNGCIMM program  Prima Casă  maxim istoric  solicitări  garantare 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.