Săptămâna trecută, Confindustria Romania a organizat în cadrul propriul sediu un eveniment dedicat construcțiilor, cu accent pe oportunitățile în domeniul public și privat, pe aspectele juridice în achizițiile publice și pe rolul asigurărilor în cadrul contractelor de achiziții publice.
Participarea societăților la concursurile de achiziție în domeniul contrucțiilor reprezintă subiecte importante pentru întreprinzătorii italieni, având în vedere că potrivit unui raport al Eastern European Construction Forecasting Association, se prevede o creștere a sectorului român de construcții cu 5,2% în 2017.
Evenimentul la care au participat aproape 100 de persoane, a fost deschis de Vice-Președintele Confindustria România, dl. Giulio Bertola.
A urmat discursul oaspetelui special, dl. Cosmin Popescu, șef de departament în cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, care a trecut în revistă situația actuală a străzilor și a autostrăzilor în România și a prezentat proiectele viitoare ale Ministerului Transporturilor și ale Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere în ceea ce privește construcția de noi sectoare de autostradă și de străzi pentru conexiunea marilor orașe.
Directorul General al Confindustria Romania, dl Rocco Ferri a făcut o introducere a pieței imobiliare în România, cu focus asupra cererii și ofertei de spații de birouri la nivelul Capitalei.
Potrivit datelor disponibile la sfârșitul anului 2016, în București stocul de spații pentru clădiri de birouri clasa A și B a înregistrat un total de 2,64 milioane mp.
În 2016 au fost predate 294.000 mp de spații moderne, de 4 ori mai mult decât în 2015, dintre care 44% reprezintă birouri de clasa A.
Avocatul Vlad Nicolae, de la Antico&Partners a adus în discuție rezolvarea litigiilor în contractele de achiziții publice pentru proiecte de infrastructură, în lipsa clauzei de arbitraj. Avocatul Emil Ioani de la același birou de avocatură le-a vorbit celor prezenți despre incidența insolvenței în cadrul procedurilor de achiziții publice.
Stefano Paladin, Directorul General al Generali Italia Spa – Agenția Montebelluna i-a salutat pe oaspeții prezenți amintind sprijinul oferit de Generali asociaților Confindustria Romania și a dat cuvântul Monicăi Marinică, Specialistă Cauțiuni și Garanții în cadrul Generali Romania, care a evidențiat rolul asigurărilor și al garanțiilor bancare în cadrul concursurilor de achiziții publice și a prezentat diferența între scrisoare bancară și polițele de asigurare.
La focusul dedicat construcțiilor a fost prezent și Responsabilul Delegației Timiș a Confindustria Romania, Alessandro Console, reprezentanta SACE, Responsabila Biroului economic în cadrul Ambasadei Italiei la București, Maria Luisa Lapresa.
Oaspeții au participat după eveniment la o cină tip bufet oferită de Restaurantul SARA.