București - 10 martie 2017
-
Finele anului 2016 a adus confirmarea faptului că pentru Hexol®, întregul an recent încheiat, a fost marcat de creșteri ale cifrei de afaceri în fiecare din cele 4 trimestre.
Astfel, în urma extinderii piețelor de desfacere, a eficientizării politicii de promovare și a lansării de produse noi, trimestrul 4 din 2016 consolidează creșterile înregistrate în trimestrele anterioare, poziționându-se cu 25% peste totalul vânzărilor trimestrului 4 al anului precedent - 2015.
Ca și în cazul trimestrelor anterioare, principalul motor al creșterii l-a constituit exportul. Vânzările în acest segment au crescut cu 65% în trimestrului 4 din 2016 față de aceeași perioadă a anului 2015. La nivelul întregului an 2016 exporturile au depășit anul 2015 cu peste 85%.
Este de menționat faptul că în cursul anului 2016 Hexol® a ajuns să exporte produsele sale în 14 țări. Acest proces de extindere continuă, Hexol® având în vedere atât abordarea de noi piețe cât și creșterea exporturilor pe piețele existente, plănuind o creștere ambițioasă de peste 50% în cursul anului 2017.
Președintele companiei, dl. Daniel Condratov a declarat următoarele:
"Este o bucurie să constatăm că eforturile depuse de noi pe parcursul întregului an au fost remarcate și de Bursa de Valori București (BVB). Astfel, după înscrierea Hexol® în cadrul proiectului MADE IN ROMANIA - organizat de BVB, compania noastră s-a calificat în etapa superioară, actualmente aflându-se pe lista scurtă din care vor fi selectate cele 15 firme câștigătoare.
Fără îndoială, este o recunoaștere a activității noastre de până acum și, totodată, o confirmare a faptului că direcția pe care o urmăm este cea potrivită.
Pot să vă mai spun că în demersul organizatorului BVB, una din aceste 15 firme va fi selectată pe baza votului publicului. Așadar vă invit să susțineți prezența HEXOL® în cadrul proiectului BVB - MADE IN ROMANIA și să votați compania noastă pe site-ul competiției, indicat mai jos."
BVB - MADE IN ROMANIA - votați HEXOL aici:
www.bvbleague.ro la secțiunea VOTEAZA.
.
Cuvinte cheie:
Hexol® cifră afaceri BVB proiect MadeE în România