Bucureşti - 11 noiembrie 2009
-
Reconfigurarea pieţei energetice odată cu înfiinţarea celor două companii naţionale va fi analizată la cea de-a doua ediţie a conferinţei Mediafax Talks about Energy din acest an, pe care Mediafax o organizează marţi, 17 noiembrie, de la ora 10.00, la Hotel InterContinental.
Evenimentul îi va avea ca speakeri, printre alţii, pe Tudor Şerban – secretar de stat în Ministerul Economiei, Petru Lificiu – preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Iulian Iancu – preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor şi preşedintele Comitetului Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME), Mihai Ciprian David – director general Hidroelectrica, Nicolae Opriş – directorul Direcţiei Pieţe Regionale şi Relaţii cu Autorităţile de Reglementare din cadrul Transelectrica, Alexandru Pătruţi – preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), Stephen Birrell – vicepreşedintele Sterling Resources Ltd., Kurt Weber – director general Horvath & Partners România şi Ionuţ Purica – expert în probleme de energie şi mediu, membru al Academiei Române.
Lectorii vor pune în discuţie teme precum stadiul discuţiilor pentru proiectul de construcţie a celei de-a doua centrale nucleare din România, proiectele de cofinanţare din fonduri structurale în domeniul energiei regenerabile şi perspectivele extinderii colaborării cu Gazprom în zona energiei electrice.
Strategiile de vânzare a pachetelor minoritare de acţiuni deţinute de stat la companiile energetice vor fi, de asemenea, analizate la Mediafax Talks about Energy.
Totodată, participanţii vor dezbate modalităţile de atragere a noi clienţi pentru producătorii de energie, în contextul reducerii consumului la clienţii existenţi, şi proiectele energetice regionale prioritare.
Valoarea fondurilor necesare pentru investiţiile de mediu ale termocentralelor şi asigurarea stocurilor de combustibil pentru perioada de iarnă în ipoteza unei noi crize a gazelor sunt alte teme care vor fi aduse în dezbatere de lectori.
La conferinţa organizată de Mediafax vor participa reprezentanţi ai autorităţilor şi ai Bursei de Valori Bucureşti, directori din cadrul companiilor de exploatare, transport şi distribuţie în domeniile energiei, gazului, petrolului şi ai pieţei energetice, alături de cercetători, consultanţi financiari, bancheri şi auditori.
Înscrierile pentru participare se fac pe website-ul www.mediafaxtalks.ro/energy până pe 16 noiembrie.
Conferinţa are ca parteneri companiile Transelectrica şi Hidroelectrica, iar ca sponsori – Rompetrol, Enel România, Tractebel Engineering şi Horvath & Partners România. Evenimentul este organizat cu sprijinul The American Chamber of Commerce in Romania – AmCham şi al site-ului fonduri-structurale.ro.
Prima ediţie Mediafax Talks about Energy din acest an, desfăşurată pe 28 mai, a reunit peste 200 de participanţi, reprezentând Guvernul, organismele de reglementare din domeniu şi mediul de afaceri.
Despre Mediafax Talks
Mediafax organizează, începând din 2006, evenimente de business care vin în completarea informaţiilor de afaceri oferite zilnic companiilor. Prin seria de conferinţe Mediafax Talks (www.mediafaxtalks.ro), oamenii de afaceri au la dispoziţie un forum de dezbatere despre subiecte şi probleme arzătoare, precum şi o modalitate de dialog cu autorităţile.
Despre Mediafax
Mediafax este cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România. Înfiinţată în 1991, compania Mediafax face parte din cel mai mare trust media din România, MediaPro, şi are peste 2.000 de clienţi din mass-media, sectorul public şi cel de afaceri. Printre produsele şi serviciile Mediafax se numără fluxuri zilnice de ştiri şi fotografie de presă, înregistrări audio cu declararaţii şi interviuri în exclusivitate, servicii de monitorizare de presă şi de distribuţie de comunicate de presă, anuare de specialitate, conţinut multimedia pentru telefonia mobilă. Din 2007, Mediafax se adresează în mod direct şi consumatorilor finali, nu doar sectorului business, prin www.mediafax.ro. În 2008, Mediafax a devenit prima agenţie de presă din România ce şi-a exportat modelul de business, odată cu lansarea companiei Mediafax din Cehia.
Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să o contactaţi pe Ioana Chira, PR Manager Mediafax – ioana.chira@mediafax.ro, 031/82.56.129.
http://www.mediafax.ro/
Cuvinte cheie:
Mediafax energie conferinţă