MANIFEST ARTISTIC DESPRE ORAȘUL BUCUREȘTI ARCUB prezintă premiera oficială a spectacolului București. Instalație Umană pe 17 septembrie, de la ora 20:00

Bucuresti - 31 august 2016 -

Primăria Municipiului București, prin ARCUBCentrul Cultural al Municipiului București prezintă pe data de 17 septembrie 2016, de la ora 20:00, premiera oficială a spectacolului București. Instalație Umană, un spectacol de tip devised theater, coordonat de regizorul Radu Nica după un concept de Florin Fieroiu. Evenimentul va avea loc în sala de spectacole a sediului ARCUB Gabroveni, din Str. Lipscani, nr. 84-90.


București. Instalație umană este un mix original ce îmbină teatrul, mișcarea, instalația video și muzica, pentru a reda o imagine critică a Bucureștiului de azi. Publicul asistă la un manifest al tinerei generații de artiști, frontal și angajat politic, care pune într-o nouă perspectivă spiritul și energia debordantă a capitalei. Pornind de la întâmplări personale, cărți de istorie sau de poezie, întâlniri cu reprezentanții unor comunități reprezentative pentru București, echipa spectacolului a creat un text secvențial, care surprinde orașul cu gropi și străzi aglomerate, dar și locul care ne dezvăluie uneori spații magice.



Cu măști deformatoare pe față (create de scenograful Andu Dumitrescu), performerii Nicholas Cațianis, Ada Galeș, Dumitru Georgescu, Flavia Giurgiu, Denis Hanganu, Ilinca Manolache, Ioana Marchidan, Dana Marineci și Ciprian Nicula privesc publicul ce intră la spectacol. Apoi, esențializat, deformat, cinic, dau naștere unor personaje cu care fiecare locuitor al orașului a intrat în contact cel puțin o dată în viață. Oameni obișnuiți, care parcurg aceleași trasee repetitiv (mișcarea scenică Florin Fieroiu), politicieni, corporatiști, adolescenți teribiliști sau locuitori ai cartierelor rău famate se perindă pe scenă. Evenimente ce au marcat istoria orașului - cutremurul din 1977, regimul comunist, revoluția din 1989 sau tragedia din clubul Colectiv - se succedă într-un ritm rapid, tipic bucureștean. Imaginile video (Andu Dumitrescu) și ritmurile cotidianului (Vlaicu Golcea) însoțesc această panoramare a unui spațiu pe care tocmai locuirea zilnică îl ascunde privirii critice.


Toate aceste elemente sunt integrate natural și detașat de regizorul Radu Nica, într-o producție care, fără a-și propune să fie politically correct, arată imaginea unui oraș pe care o poți recunoaște sau pe care o poți contesta, dar care, cu siguranță, nu te lasă indiferent.


Mi-ar plăcea să cred că e un spectacol după care oamenii se autochestionează ceva mai serios în legătură cu raportul lor cu orașul în care trăiesc. Sper ca instalația noastră să le augmenteze cât de cât spiritul civic, dorința de implicare socială concretă, să-i facă să fie mai atenți la semenii lor, orice ar însemna asta. Să nu mai fie doar cinici și resemnați, ci să încerce să facă din acest oraș unul mai uman, mai frumos, mai prietenos, oricât de naiv și banal ar suna asta, mărturisește Radu Nica


 



BUCUREȘTI. INSTALAȚIE UMANĂ


Un spectacol devised de: Nicholas Cațianis, Irina Crăiță-Mândră, Andu Dumitrescu, Florin Fieroiu, Ada Galeș, Dumitru Georgescu, Flavia Giurgiu, Vlaicu Golcea, Denis Hanganu, Ada Lupu, Ilinca Manolache, Ioana Marchidan, Dana Marineci, Radu-Alexandru Nica, Ciprian Nicula


Performeri: Nicholas Cațianis, Ada Galeș, Dumitru Georgescu, Flavia Giurgiu, Denis Hanganu, Ilinca Manolache, Ioana Marchidan, Dana Marineci, Ciprian Nicula


Dramaturgia: Ada Lupu, Florin Fieroiu, Radu Nica


Un spectacol coordonat de Radu Nica după un concept de Florin Fieroiu


Concept și realizare instalație video / obiect / deformance intro: Andu Dumitrescu


Mișcare scenică: Florin Fieroiu


Muzică originală și sound design: Vlaicu Golcea


Asistent regie: Irina Crăiță-Mândră


Biletele pot fi achiziţionate online de pe http://arcub.ro/bilete-online/ sau de la casa de bilete de la sediul ARCUB, Strada Lipscani, nr. 84-90.


Prețuri: 50 lei (Categoria I) și 25 lei (Categoria II).


Urmăriți-ne pe: cid:image002.jpg@01CE0DF9.4B950C00   cid:image004.jpg@01CE0DF9.4B950C00 


Detalii pe www.arcub.ro


Descarcă aplicația ARCUB: Android și iOS!


ARCUB — Centrul Cultural al Municipiului București cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii. În 2015, ARCUB a demarat procesul de candidatură a orașului la titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021, reușind să aducă Bucureștiul în finala pentru titlul acordat de Comisia Europeană.


ARCUB este organizatorul Festivalului internațional al luminii – Spotlight, Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival, al festivalului de muzică clasică, Bucharest Music Film Festival și al Zilelor Bucureștiului.


Parteneri media: RFI România, Radio România Cultural, Radio București FM,


Radio România Internațional, mediaTRUST, orasulm.eu, 4arte.ro, inoras.ro, ziarulmetropolis.ro, teatral.ro, orasulvechi.ro, iqool.ro, Yorick.ro, sub25.ro, Cărturești.


 


 

Persoană de contact (presă):
Alexandra Săndulescu—PR Executiv
0751.491.921| alexandra.sandulescu@arcub.ro

http://arcub.ro/

Cuvinte cheie:  ARCUB  premiera  spectacol 

Imagini

MANIFEST ARTISTIC DESPRE ORAȘUL BUCUREȘTI  ARCUB prezintă premiera oficială a spectacolului București. Instalație Umană pe 17 septembrie, de la ora 20:00
MANIFEST ARTISTIC DESPRE ORAȘUL BUCUREȘTI  ARCUB prezintă premiera oficială a spectacolului București. Instalație Umană pe 17 septembrie, de la ora 20:00

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.