Securitatea Energetică şi Eficienţa Energetică în centrul Summit Economic Forum 2009

05 noiembrie 2009, 04.13 - Tehnologie   Energie   Evenimente  

Bucureşti - 05 noiembrie 2009 - Aspectele legate de energie vor fi în centrul atenţiei în cadrul conferinţei SEF 2009 la Bucureşti săptămâna viitoare. Recunoscând potentialul geo-strategic al României, organizatorii pun în discuţie securitatea energetică, eficienţa energetica şi schimbarile climatice, în două sesiuni.

Sesiunea Asigurarea Securităţii Energetice: Rolul Ţărilor din Centrul şi Sud-Estul Europei, 12 noiembrie 2009, dedicată securităţii energetice, unul dintre subiectele internaţionale de interes ale momentului, va reuni reprezentanţi ai celor mai importante companii româneşti din domeniul energetic (Transgaz, Transelectrica, Nuclearelectrica), dar şi ai unor companii străine ce au investit în România în sectorul energetic (ENEL şi GDF Suez).

Tudor Şerban, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Economiei, principalul speaker al acestei sesiuni, va vorbi despre obiectivele strategice ale Guvernului României legate de energie. Subiectele centrale ale dezbaterilor ce vor urma vor aborda importanţa diversificării surselor şi a rutelor de aprovizionare cu hidrocarburi, utilizarea eficientă a resurselor mai ales în zona Central Europeană, dar şi proiectele energetice regionale.

Două prezentări vor pune energia în contextul dezvoltării din întreaga regiune. Astfel, Ambasadorul Hido Biscevic, Secretarul General al Regional Cooperation Council, va discuta rolul cooperării energetice în Sud-Estul Europei asupra dezvoltării economice, iar Michael Green, reprezentant al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, va analiza rolul organizaţiei în ceea ce priveşte proiectele de furnizare a energiei în regiune.

Tot energia va face subiectul unei alte sesiuni de discuţii din cadrul Summit Economic Forum, Eficienţă Energetică şi Schimbări Climatice. De data aceasta, participanţii vor dezbate implicaţiile schimbărilor climatice, dezvoltarea surselor regenerabile de energie şi a tehnologiilor energetice sustenabile, managementul eficient al resurselor, sprijinirea inovării pentru dezvoltarea unei industrii curate. Reprezentanţi ai Băncii Europene de Investiţii şi ai BERD vor discuta, alături de renumiţi consultanţi din sector, provocările concrete ale regiunii Central Europene în tranziţia la o economie bazată pe consum redus de carbon.

Despre SEF 2009
Conferinţa Summit Economic Forum (SEF) organizată de Ministerul Economiei, Ministerul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comertului şi Mediului de Afaceri şi Iniţiativa Central Europeană se înscrie în seria manifestărilor ce au loc în cadrul Preşedinţiei-în-Exerciţiu a Iniţiativei Central Europene (CEI ) deţinute anul acesta de România. SEF, care va găzdui peste 1500 de participanţi, va fi urmat de importante evenimente politice, precum Întâlnirea la Nivel Înalt a Celor 18 Şefi Guvernamentali din ţările membre ICE/CEI pe data de 13 noiembrie.

SEF 2009 este precedat de Masa Rotundă a Miniştrilor Sectoarelor Economice din cele 18 ţări membre ICE (11 noiembrie). La evenimente au fost invitaţi înalţi oficiali guvernamentali din ţările ICE, reprezentanţi ai mediului de afaceri, ai instituţiilor financiare internaţionale – Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (reprezentată de dl. Erik Berglof, Economist-şef, la Masa Rotundă şi de dl. Enzo Quattrociocche, Secretar General, la SEF), Banca Europeană de Investiţii (reprezentată de dl. Kollat-Ahnen, Vice-preşedinte), Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi ai organizaţiilor internaţionale - Organizaţia de Cooperare Economică şi Dezvoltare, Organizaţia Mondială a Comerţului, Comisia Europeană.

Această a 12-a ediţie a CEI Summit Economic Forum - SEF, din 12 noiembrie 2009, cuprinde 9 sesiuni de lucru pe teme privind securitatea energetică, eficienţa energetică şi schimbări climatice, programele de finanţare internaţională, promovarea avantajelor României, întreprinderile mici şi mijlocii şi competitivitatea în industrie, comerţ, situaţia financiară globală.

Despre CEI
Iniţiativa Central Europeană (Central European Initiative – CEI) cuprinde 18 State Membre. Teritoriul astfel alcătuit însumează 2.4 milioane km pătraţi cu o populaţie de aproximativ 260 milioane. Încă de la început, scopul principal al Iniţiativei a fost să ajute tările din Centrul şi Estul Europei aflate în tranziţie în călătoria lor către o integrare finală în structurile UE. Deşi CEI nu este un donator major, o parte din fondurile sale sunt folosite pentru promovarea proiectelor în câteva sectoare cheie. Aderarea a cinci state membre CEI la UE în mai 2004, precum şi a României şi Bulgariei în ianuarie 2007, a schimbat focusul organizaţiei către acele state membre care sunt încă în afara Uniunii. Prin dezvoltarea şi implementarea diverselor proiecte şi programe, ICE/CEI asistă Statele Membre în mod concret şi în funcţie de necesităţi.

Despre Ministerul Economiei
Ministerul Economiei (ME) este o instituţie a administraţiei publice centrale, care contribuie la elaborarea, implementarea şi aplicarea strategiei şi a Programului de guvernare în domeniul industriei, energiei, resurselor minerale, industriei de apărare şi securitate, precum şi a politicilor din domeniul economic şi din alte domenii adiacente: recuperarea şi conservarea energiei, securitatea instalaţiilor din industrie, reciclarea materialelor, metrologie legalã. Ministerul de asemenea gestionează Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice”, cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin care se urmăreşte încurajarea creşterii productivităţii întreprinderilor româneşti pentru reducerea decalajelor faţă de nivelul Uniunii Europene, pentru patru domenii: Sistemul productiv, în special cel al întreprinderilor mici si mijlocii, Cercetare/Dezvoltare, IT şi Comunicaţii, şi Energie. ME gestionează, prin direcţiile de specialitate, axa prioritarã IV "Creşterea eficienţei energetice şi securitatea furnizãrii, în contextul combaterii schimbărilor climatice”, din cadrul acestui program. ME elaborează strategii de dezvoltare pe termen mediu şi lung şi soluţii de reformã industrială, energetică, economică şi comercială.

Despre Ministerul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri

Ministerul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comertului şi Mediului de Afaceri (MIMMCMA) este o instituţie a administraţiei publice centrale, care realizează politica Guvernului în domeniile dezvoltării sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, a celui cooperatist, comerţului şi mediului de afaceri.
Înfiinţarea Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM-uri, instituţie publică din subordinea MIMMCM, a avut drept scop implementarea tehnică şi financiară a proiectelor şi programelor de sprijinire a înfiinţării de noi intreprinderi şi de susţinere a dezvoltării IMM-urilor, la nivel naţional şi local, potrivit strategiilor guvernamentale pentru susţinerea dezvoltării IMM-urilor.

CEI Project Secretariat: press.sef@cei-es.org, cei.ebrd@cei-es.org,
Biroul de presa al Ministerului Economiei: birou_presa@minind.ro
Biroul de presa al MIMMCMA: comunicare_imm@minind.ro
http://www.minind.ro
http://www.mimmctpl.ro/


http://www.ceinet.org/SEF/

Cuvinte cheie:  Ministerul Economiei  summit  energie  strategii 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.