Celebra animaţie „Fetițele Powerpuff” revine cu un nou sezon la Cartoon Network. Îndrăgita cântăreaţă Inna este vocea melodiei de generic

București - 21 aprilie 2016 -

S-au întors…Blossom, Bubbles și Buttercup salvează lumea din nou, în cea mai nouă serie „Fetițele Powerpuff”, numai la Cartoon Network! Celebra comedie animată a fost realizată în Studiourile Cartoon Network și va avea premiera sâmbătă, 23 aprilie, urmând a fi difuzată în fiecare sâmbătă şi duminică, de la ora 8:45.


Celebra cântăreaţă Inna s-a alăturat celor trei fetiţe, în scopul lor de a salva lumea înainte de ora de culcare. Inna interpretează melodia de generic a serialului, înregistrările desfăşurându-se în Bucureşti. 

“Am acceptat cu foarte mare bucurie propunerea de a cânta melodia acestui serial animat. În copilărie, am urmărit ‹‹Fetiţele Powerpuff›› şi, împreună cu prietenele mele, ne alegeam mereu unul dintre cele trei roluri. Într-un fel, să fiu acum parte din povestea celor trei supereroine, este încă un vis devenit realitate.”, a declarat Inna. 

Cele trei surori supereroine, Blossom, Bubbles și Buttercup, cunoscute ca „Fetițele Powerpuff”, sunt trei fetițe cu o misiune importantă: să salveze lumea înainte de ora de culcare. Împreună, protejează orașul Townsville de răufăcători și de planurile lor malefice. Să jongleze între școală, teme și luptele regulate cu răufăcătorii, nu este tocmai o sarcină ușoară, dar Blossom, Bubbles și Buttercup sunt pregătite pentru orice, oricând. Înarmate cu super-puteri și cu prieteni de nădejde precum primarul orașului Townsville sau profesorul Utonium, „Fetițele Powerpuff” salvează întotdeauna lumea înainte de ora de culcare.  

Serialul „Fetițele Powerpuff” îl are pe Nick Jennings (“Să-nceapă Aventura”, “SpongeBob Pantaloni Pătraţi”) producător executiv, iar co-producătorul executiv este Bob Boyle (“Wow! Wow! Wubbzy!“).

Una dintre cele mai longevive animaţii Cartoon Network, seria originală „Fetițele Powerpuff” a fost creată de Craig McCracken și a avut lansarea în 1996. Animaţia a câștigat două premii Emmy®, iar cele 78 de episoade au câștigat numeroase distincții și nominalizări. Mai mult decât atât, serialul a dat naștere unui film de lung metraj realizat de Warner Bros. Pictures, în 2002.

Serialul „Fetițele Powerpuff” a înregistrat încasări de peste 2,5 miliarde de dolari din vânzări cu amănuntul încă de la debutul pe micile ecrane. Animaţia este unul dintre brandurile Cartoon Network cu cele mai mari încasări din toate timpurile, iar noul sezon va fi susținut de o campanie globală în urma căreia consumatorii vor avea acces la  produse de larg consum. Recent, Cartoon Network a semnat parteneriate globale cu case celebre din industria modei, precum Jeremy Scott și Moschino – The Powerpuff Girls x Jeremy Scott – care este acum disponibilă în colecția Moschino 2016 primăvară/vară. Parteneriatul global cu Spin Master va debuta în Statele Unite ale Americii în toamna aceasta cu o gamă variată de produse bazate pe noul sezon „Fetițele Powerpuff”. Mai mult decât atât, Cartoon Network are peste douăzeci parteneri alături de care va dezvolta produse de larg consum, cum ar fi: jucării, îmbrăcăminte, accesorii și altele.

Despre Cartoon Network 

Cartoon Network este unul dintre principalele posturi de televiziune pentru copii, care difuzează seriale animate de comedie, de acţiune şi aventuri. Cartoon Network se adresează băieţilor şi fetelor cu vârsta cuprinsă între 8 şi 12 ani. Printre serialele reprezentative se numără Uimitoarea lume a lui Gumball, Ben 10: Omnivers, Să-nceapă aventura şi Un show obişnuit. Experienţa Cartoon Network este completată de website-urile premiate, de jocuri, VOD, aplicaţii mobile şi o gamă largă de produse sub licenţă. Canalul paneuropean a fost lansat în 1993, iar Cartoon Network este disponibil acum în versiuni localizate în Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, în 17 de limbi şi 131 de milioane de case, din 70 de ţări. Cartoon Network este operat de Turner Broadcasting, o companie Time Warner. Pentru mai multe informații vă rugăm accesați www.CartoonNetwork.ro.

Contact

Laura Dumitrescu
Marketing & PR Executive
Mail: laura-irina.dumitrescu@turner.com
mobil: +40 761 109 999

http://www.CartoonNetwork.ro/

Cuvinte cheie:  Cartoon Network  animație  Fetițele Powerpuff  Inna 

Imagini

Celebra animaţie „Fetițele Powerpuff” revine cu un nou sezon la Cartoon Network. Îndrăgita cântăreaţă Inna este vocea melodiei de generic
Celebra animaţie „Fetițele Powerpuff” revine cu un nou sezon la Cartoon Network. Îndrăgita cântăreaţă Inna este vocea melodiei de generic
Celebra animaţie „Fetițele Powerpuff” revine cu un nou sezon la Cartoon Network. Îndrăgita cântăreaţă Inna este vocea melodiei de generic
Celebra animaţie „Fetițele Powerpuff” revine cu un nou sezon la Cartoon Network. Îndrăgita cântăreaţă Inna este vocea melodiei de generic

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.