Bucureşti - 22 octombrie 2009
-
Avocaţii Muşat & Asociaţii, una dintre firmele de avocatură de top din România, au luat parte astăzi, 22 octombrie 2009, la dezbaterea „Energia Regenerabilă în România”, care aduce în discuţie aspecte precum contextul investiţional pentru dezvoltarea pieţei de energie regenerabilă, mecanismele de promovare ale acestui sector, cadrul legal în sectorul energiei eoliene şi sursele de finanţare disponibile.
„Până acum nici un proiect nu a accesat fondurile disponibile, sub niciuna dintre formele prevăzute de lege, din cauza lipsei legislaţiei secundare, a ghidurilor şi normelor metodologice necesare, deşi energia regenerabilă este în prezent domeniul vedetă al investitorilor”, a declarat Miruna Suciu, Partner Muşat & Asociaţii, în cadrul prezentării susţinute, pe tema facilităţilor financiare disponibile pentru proiectele private pe energie regenerabilă.
În perioada 2008-2013 sunt disponibile 200 de milioane de euro pentru proiecte de energie regenerabilă, din care 169,7 milioane de euro fonduri europene nerambursabile asigurate prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi 30,3 milioane euro fonduri de cofinanţare publică asigurate de la bugetul de stat (potrivit HG 750/2008). La acestă sumă se adaugă fondurile disponibile prin intermediul Ministerul Mediului (aprobate prin ordinul nr. 1342/15.10.2009), estimate la peste 100 de milioane de euro.
„Acest decalaj ne „costă” destul de scump, atât din punct de vedere economic, cât şi în ceea ce priveşte concretizarea oportunităţilor de dezvoltare energetică, pe care fie le ratăm, fie le întarziem. Iar pe timp de criză n-ar trebui să ne permitem un asemenea lux”, este de părere Miruna Suciu. „Pentru a ne alinia prevederilor Uniunii Europene în ceea ce priveşte eficienţa energetică, trebuie să urgentăm accesarea acestor fonduri”. În cadrul conferinţei au mai luat cuvântul reprezentanţi ai Transelectrica, ANRE, Ministerului Economiei, Băncii Mondiale şi ai Roland Berger.
În domeniul Energiei, Muşat & Asociaţii ocupa locul întâi în cele mai recente ediţii ale clasamentelor realizate de publicaţiile internaţionale de specialitate Legal 500 şi Chambers Europe. De asemenea, prestigiosul ghid juridic britanic, PLC Which Lawyer?, recomandă cu prioritate (highly recommended) expertiza Muşat & Asociatii în aceasta arie de practică avocaţială.
Expertiza firmei include numeroase proiecte de amploare, dintre cele mai răsunătoare derulate în sectorul energetic românesc, precum privatizarea Electrica Muntenia Sud, restructurarea datoriilor Termoelectrica, în valoare de 1,2 miliarde de euro, proiectul de construcţie a reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, evaluat la 4 miliarde de euro, precum şi în proiectul brownfield de modernizare a termocentralei de 800 de MW situată în Brăila, cu investiţii estimate la peste un miliard de euro.
De asemenea, în domeniul energiei regenerabile Muşat & Asociaţii oferă consultanţă juridică pentru mai multe proiecte de anvergură derulate pe piaţa locală de jucători renumiţi la nivel european în acest sector, precum Enel, Martifer, Good Wind sau Statkraft Markets.
Despre MUŞAT & ASOCIAŢII
MUŞAT & ASOCIAŢII este una dintre primele firme de avocaţi înfiinţate în România, după 1 ianuarie 1990. Având 12 parteneri şi peste 100 de avocati şi consilieri, MUŞAT & ASOCIAŢII oferă servicii de consultanta in toate sectoarele avocaturii de business, incluzând fuziuni & achiziţii, privatizări, drept bancar, energie & resurse naturale, concurenţă, drept societar, telecomunicaţii & IT, dreptul muncii, fiscalitate, pieţe de capital, drept imobiliar, dreptul mediului precum şi litigii & arbitraje comerciale.
MUŞAT & ASOCIAŢII este recunoscută ca fiind unul dintre pilonii avocaturii de business din România, iar publicaţiile străine de specialitate recomandă cu regularitate firma ca fiind unul din liderii pieţei avocaţiale. Portofoliul firmei cuprinde peste 2500 de clienţi, mari corporaţii locale sau internaţionale printre care: Enel SpA, Orange, PPF Investments, European Investment Bank, BERD, RBS (Royal Bank of Scotland), Fortis Bank, KBC Bank, Raiffeisen Bank, OTP Bank, Eli Lilly, GlaxoSmithKline, Novartis, ING Real Estate, General Electric, General Motors, Intel Corp, Oracle, AON, AT&T, Thyssen Krupp, Generali, Immoeast, Petrom, AFI Europe, Electrolux, SBS Broadcasting Corporation.
Andreea Funieru (Melinte), Marketing & PR Manager MUŞAT & ASOCIAŢII
Tel: 0722 522 881
Email: andreeaf@musat.ro
Cuvinte cheie:
avocatură Muşat&Asociaţii avocatură