AIESEC Global Village, un mozaic de culturi la îndemâna studenților

Bucureşti - 08 februarie 2016 -

Global Village este un eveniment organizat de AIESEC în București, dedicat studenților care își doresc să ia parte la un program de voluntariat internațional și celor care vor să afle mai multe despre culturile lumii. Acesta va avea loc vineri, 19 februarie, în AFI Cotroceni, de la orele 19:00.

    Prin cea de-a zecea ediţie a evenimentului Global Village, AIESEC își propune să îi familiarizeze pe studenți cu tot ceea ce presupune o experiență de voluntariat internațional. Peste 30 de tineri, provenienți din 11 țări, vor fi încântați să împărtășească din experiențele lor, din culturile lor și să ofere preparate tradiționale, într-o atmosfera destinsă, cosmopolită.

    Acest eveniment sprijină programul de voluntariat internațional al organizației AIESEC, Global Citizen, prin care studenții pot călători în toate colțurile lumii, aducând o contribuție comunității în care se află, timp de 6 săptămâni. Peste 300 de tineri au beneficiat de o astfel de experiență prin intermediul AIESEC București, în ultimii 5 ani.

AIESEC este cea mai mare organizație internațională, independentă, non-profit și neafiliată politic, condusă de tineri. Membrii săi sunt interesați de a rezolva probleme globale. AIESEC este prezent în peste 125 de țări și teritorii și realizează peste 26.000 de schimburi internaționale pe an, conduse de peste 70.000 de membri.

Contact:
Adriana Isăilă, Vicepreședinte PR, AIESEC București
e-mail: isaila.adriana@gmail.com
telefon: 0724 610 870

Cuvinte cheie:  AIESEC  Global Village  AFI Cotroceni  

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.