Bucuresti - 04 decembrie 2015
-
După patru ani de muncă în jurul și pentru tenisul din România, Treizecizero.ro și partenerii săi lansează site-ul de sport Lead, un start-up sprinten cu o destinație clară: jurnalismul sportiv bun.
Lead.ro se inspiră, preia și duce mai departe ștafeta de la Treizecizero.ro, site de tenis care este considerat, la ora actuală, unul dintre cele mai creative produse editoriale independente din .ro.
Într-o măsură, Lead va publica în jurul tuturor sporturilor tipul de conținut pe care Treizecizero îl promovează în legătură cu tenisul. Astfel, Lead va scoate în față un jurnalism inteligent, creativ și original, împachetat într-un design modern, ajustat pentru platformele prezentului.
“Lead apare din necesitatea de a schimba tonul în conținutul dedicat sportului. Suntem pasionați de sport și de poveștile pe care le inspiră campionii și personaje reale ale sportului. Pe ele vom căuta să le aducem în față, acolo unde trebuie să fie. Simțim nevoia profundă de a tăia de pe listă irelevantul, zgomotul, praful în ochi, cancanul, lipsa de respect față de cititor, lipsa de documentare, iar publicul ne-a susținut și validat în repetate rânduri la Treizecizero. Vom căuta să ajungem la cât mai mulți cititori construind, nu distrugând”, spune Adrian Țoca, fondatorul Treizecizero.ro și co-fondatorul Lead.ro.
Lead este susținut de Asociația Lideri în Mișcare (LIM), fondată de Adrian Țoca, de Andrei Năstase, jurnalist și co-fondator al Time2Move.ro, Dragoș Neacșu, CEO al Erste Asset Management (EAM), Cornel Popa, partener al Țuca Zbârcea & Asociații (TZA) și Florentin Țuca, managing partner al Țuca Zbârcea & Asociații.
Este o echipă pluridisciplinară care joacă rolul de board de conducere al Lead.
“Suntem câțiva inși pasionați de sport și scriitură frumoasă și credem că jurnalismul de sport din România poate fi și merită să fie mai bun decât este azi. Pentru asta e nevoie de produse noi, de abordări proaspete, de oameni entuziaști și pasionați”, spune Florentin Țuca.
Lead își propune să crească organic, sănătos și va miza încă de la început pe respect față de cititor, pe conținut relevant, pe analize și comentarii pertinente. Ele vin la pachet cu ideile și cu proiectele speciale realizate, cu structura editorială flexibilă și simplificată, centrată pe Idei Fixe, adică o serie de teme de interes larg, trate cu atenție suplimentară.
“Avem nevoie de exemple pozitive, avem nevoie să aducem la un loc cât mai mulți oameni capabili să inspire. Suntem mulți cu idei bune, dar un pic îndepărtați unii de alții. Poveștile frumoase ale sportului ne pot ajuta să ne adunăm cu un scop comun. Sportul românesc merită susținut mai mult, am reușit acest lucru la Treizecizero, vom încerca pe o scară mai largă și la Lead”, spune Dragoș Neacșu.
“Rolul sportului și al jurnalismului sportiv este să aducă bucurie - o misiune importantă și formatoare”, spune Andrei Năstase.
Site-ul are un design simplu, dar spectaculos, realizat de Livedesign, echipa care merită creditul și pentru identitatea vizuală a Treizecizero. Logo-ul Lead.ro este o creație a agenției de branding Storience: “Logo-ul Lead e o privire de sus asupra stadionului, văzut ca un templu al sportului. Simbolul din logo vorbește despre abordarea 360º a publicației. Inițiala L transformă stadionul într-un vector ce sugerează esența fiecărei curse sportive: dinamică, determinare, curaj, anduranță și viteză de reacție. Aceste calități de cursă sportivă vor fi și ale Lead, o publicație ce-și asumă o perspectivă nouă”, spune Adriana Liuțe, managing partner la agenția de branding Storience.
Lead se caracterizează drept un produs dinamic, în permanentă ajustare la trendurile din publishing, care-și propune să fie reprezentativ pentru era în care se lansează, una în care jurnalismul trece prin numeroase încercări.
“Orientarea Lead este către viitor, către nou, așadar vom fi pregătiți să facem experimente, să încercăm mereu noi formate. Suntem datori să fim prezenți acolo unde publicul nostru va fi prezent. Suntem curioși despre cum evoluează industria media, cum evoluează sportul, cum evoluează cititorii noștri, gusturile lor, preferințele lor, despre cum consumă ei sportul. Suntem curioși despre viitor și progres și-l vom îmbrățișa fără rezerve”, mai spune Adrian Țoca.
Lead va ajuta și la formarea unui nou nucleu de jurnaliști de sport, alăturându-se proaspătului proiect Bursele Treizecizero - primele burse dedicate începătorilor în jurnalismul sportiv. Astfel, câștigătorii și remarcații burselor vor participa la programe de internship în redacția Lead.
Despre Lead.ro
Lead este un nou start-up de jurnalism sportiv digital, lansat de Treizecizero.ro ca o extindere a eforturilor depuse pentru un conținut editorial mult îmbunătățit, proaspăt și adaptat noilor trenduri din publishing.
Pentru mai multe informații:
Andrei Năstase
salut@lead.ro
http://lead.ro/
Cuvinte cheie:
lansare site lead.ro