Bucuresti - 27 noiembrie 2015
-
„Fără educație, visurile dispar“ - campania de advocacy prin care Asociaţia OvidiuRo, în parteneriat cu McGuireWoods România, a reușit adoptarea legii ce preia, la nivel național, mecanismul central al programului Fiecare Copil în Grădiniță (FCG) - tichetul social condiționat de prezența la grădiniță -, a luat premiul cel mare în cadrul celei mai recente ediţii a competiției Romanian PR Award, la categoria Public Affairs, Advocacy & Lobby. Legea are ca obiectiv stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, având la bază programul FCG, pilotat în ultimii 5 ani de Asociația OvidiuRo.
Prin noua lege, conform unei evaluări inițiale a Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, 111.000 de copii din familii defavorizare vor putea beneficia de tichete sociale condiționate de prezența la grădiniță, în valoare de 50 de lei pe lună. Rezultatele de până acum ale programului FCG au demonstrat că stimulentul educațional încurajează comportamentele pro-educație și motivează familiile defavorizate să își înscrie și să își aducă zilnic copiii la grădiniță. Prin facilitarea accesului la educație timpurie, cei mai săraci copii au acum șanse mai mari să se înscrie la școală la momentul potrivit, să aibă rezultate bune și să nu abandoneze timpuriu școala.
"Susținerea pe care am avut-o din partea McGuireWoods România pe toată perioada acestui proces legislativ complex a avut o contribuție semnificativă la performanța de a aduce mecanismul central al unui program implementat de un ONG la stadiu de lege. Și datorită implicării și expertizei unor oameni precum Codrin Scutaru – senior manager McGuireWoods România -, suntem astăzi mai aproape ca oricând de momentul în care ușa grădiniței va fi deschisă pentru toți copiii din România.”, a declarat Maria Gheorghiu, cofondator Asociația OvidiuRo.
McGuireWoods România a sprijinit pro bono Asociația OvidiuRo prin acțiuni specifice de advocacy asociate inițiativei legislative amintite. Acestea au generat o susținere aproape unanimă. Campania a avut ca rezultate votarea proiectului de lege în iunie 2015 de plenul Senatului cu 117 voturi "Pentru”, 2 "Abțineri” și niciunul "Împotrivă”, iar în octombrie 2015 Camera Deputaților a votat la rândul ei legea cu o majoritate la fel de clară: 289 de voturi "Pentru”, 1 "Împotrivă” și 5 "Abțineri”. În data de 29 octombrie legea a fost promulgată de Preşedintele României.
Fiecare Copil în Grădiniță sprijină în acest an școlar peste 2400 de copii din 11 județe să meargă la grădiniță. Pe lângă mecanismul tichetelor sociale condiționate de prezența riguros monitorizată, Fiecare Copil în Grădiniță asigură rechizitele de bază necesare la grădiniță, îmbrăcămintea și încălțămintea acordată de două ori pe an copiilor eligibili, fructe, produse pentru igienă, formarea profesorilor și programe de educație pentru sănătate, etc. Toate aceste componente sunt susținute din donații private ale unor ONG-uri internaționale - The Alex Fund, Fondation Carrefour – sau ale unor mari companii din România, precum: GlaxoSmithKline, Raiffeisen Bank, Dedeman, NN România, Cargill, Romstal, KMG International (fostul Rompetrol), ProTV, Catena, Athenee Palace Hilton, Carrefour România și de primăriile locale care asigură seturile de haine și încălțăminte pentru copii.
Fondată în anul 1998, McGuireWoods Consulting LLC este o companie de public affairs care oferă clienților săi servicii integrate de relații guvernamentale, comunicare strategică și de dezvoltare a afacerilor la nivel internațional. McGuireWoods Consulting este o subsidiară a McGuireWoods LLP, o firmă de avocatură internațională de top, cu peste 1000 de avocați. În 2014, McGuireWoods LLP s-a clasat în top 15 în „The Influence 50” realizat de The National Law Journal”, un raport anual al companiilor de Public Affairs din Washington D.C. McGuireWoods are birouri în peste 20 de orașe, printre care Washington, D.C., Atlanta, Austin, Chicago, Dallas, Houston, Los Angeles, New York, Richmond (Virginia), Londra, Bruxelles și București, România. Pentru mai multe informații, vizitați pagina web McGuireWoods Consulting: www.mcguirewoodsconsulting.com.
.
http://www.mwcllc.com/
Cuvinte cheie:
lege copil gradinita