Bucuresti - 16 noiembrie 2015
-
Compania REECO, alături de expozanții, participanții la conferințe, vizitatorii târgului, instituțiile partenere, partenerii media și susținătorii nonfinanciari, continuă să acționeze pentru un viitor energetic mai curat. Cel de-al VIII-lea Târg și Conferințe de Energie+Eficiență - RENEXPO® SOUTH-EAST EUROPE, revine la Sala Palatului din București, între 17-18 noiembrie 2015. Tematicile de târg și conferințe abordate în 2015 sunt: eficiența energetică în clădiri și industrie, energia solară, hidroenergia, bioenergia cu accent pe biomasă și biogaz, cogenerarea și energia din deșeuri.
Expozanți din 11 țări, de pe 2 continente s-au înregistrat deja la târg! Printre țările expozante se numără: Austria, Bulgaria, Cehia, Finlanda, Germania, Italia, Olanda, România, UK, USA și Ungaria. RENEXPO® SOUTH-EAST EUROPE se va desfășura sub patronajul Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri și este sponsorizat de companiile austriece Global Hydro Energy GmbH, Fronius International GmbH și compania finlandeză Valmet Technologies Oy.
Compania austriacă Global Hydro Energy GmbH va aduce în atenția vizitatorilor noul brand de turbine Heroes 3, primul sistem hidroenergetic multi-touch care poate fi controlat intuitiv de către operatorii de centrale. Heroes 3 are un panou de control conceput individual pentru fiecare utilizator, care pot fi adaptate la cerințele operatorului de centrale.
Ediția din acest an a evenimentului acordă o atenție deosebită eficienței energetice, datorită impactului pe care aceasta o poate avea asupra economiei, mediului și beneficiilor sociale la nivelul României. Solutii inovatoare pentru eficiența energetică a locuințelor vor fi prezentate în cadrul RENEXPO 2015. În acest context, compania britanică - Evinox Energy, va prezenta la târg sistemul inovativ de încălzire cu interfață de operare, ModuSat®, care oferă utilizatorilor finali posibilități reale de creștere a eficienței termice și de reducere a costurilor în același timp.
„Contorizarea inteligentă, monitorizarea în timp real a consumului și variante inovative de plată pentru energia consumată au în prim plan utilizatorul final, consumatorul. Un consumator ale cărui nevoi le-am analizat și pentru care am creat soluția ModuSat® împreună cu partenerii noștri de la Brașov. Ne dorim ca în cadrul acestei expoziții să prezentăm în detalii pentru toți ce interesați o soluție pentru problemele reale cu care se confruntă românii în administrarea propriilor locuințe și cheltuieli” declară David Whitfield, Managing Director - Evinox Energy.
Tot în acest sens, REECO va organiza Primul Summit Internațional pe Eficiență Energetică, cu sprijinul Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei. Summit-ul va reuni autorități, persoane cheie din industrie și furnizori de servicii energetice - companii ESCO, pentru a discuta posibilitățile de dezvoltare din domeniu. Peste 20 de reprezentanți ai unor instituții importante din domeniu vor susține prezentări în cadrul Summit-ului. Dintre aceștia îi menționăm pe: Ph. D Emil CALOTĂ, Vicepreședinte ANRE; Șef Departamentul de Eficiență Energetică, România; Bogdan Nicolae BADEA - Secretar de Stat, Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, România; Corneliu ROTARU, Director ANRE, România; Gabriele BRANDL, Austrian Energy Agency, Austria; Elena POPESCU, Director general, Departmentul pentru Energie, Guvernul României; Ticuța HRISTOV, Șef Serviciu Autorizații și Atestate în Domeniul Eficienței Energetice, ANRE, România; Dorin BEU, Președinte - Romania Green Building Council, România; Carmen PAVEL, Vicepreședinte ESCOROM, România; Cătălin CSASZAR, Expert Energetic Agenția pentru Eficiența Energetică și Energii Regenerabile Ploiești "Ae3R Ploiești-Prahova", România; Vlad STANCIU, Director general ROSENC, România; Dr. Ing. Bogdan TRUȘCĂ, Business Development Manager Industry Service Division, TÜV-SÜD Romania s.r.l; Ion DOGEANU, Director Agenția pentru Eficiență Energetică și Protecția Mediului - AEEPM București, România; Ing. Adriana MILANDRU, Șef Proiect; Ing. Mădălina ANASTASIU, ISPE, România.
Pe lângă Summit, în paralel cu târgul vor avea loc 5 conferințe internaționale de specialitate, un forum, o sesiune speciala pe energie geotermala și alte evenimente conexe în domeniu. Peste 100 de referenți, reprezentanți ai unor instituții și companii importante din România și din străinătate, vor susține prezentări pe diverse tematici din sfera: energiei solare, hidroenergiei, bioenergiei, cogenerării și energiei din deșeuri. În cele 2 zile de eveniment sunt așteptați peste 600 de participanți la conferințe.
RENEXPO® SOUTH-EAST EUROPE acordă pentru a patra oară "RENERGY AWARD", prezentat în trei categorii: unei Personalități Remarcabile, unei Tehnologii Inovatoare și unui Investitor Străin.
Mai multe informații despre cel mai mare și important eveniment din domeniul energiei regenerabile în România și despre conferințele de specialitate care vor avea loc în paralel găsiți pe www.renexpo-bucharest.com.
Despre RENEXPO® SOUTH-EAST EUROPE (București):
Din 2008, RENEXPO® SOUTH-EAST EUROPE creează în București la Sala Palatului, punctul de întâlnire Nr.1 pentru experți și persoane cheie pentru transfer de cunoștințe în domeniu. Este cel mai mare și important eveniment care revine în fiecare an cu expoziție, conferințe specializare, workshop-uri și evenimente conexe în sectorul energiilor regenerabile și eficienței energetice din România. RENEXPO® SOUTH-EAST EUROPE vă ajută să deveniți independenți energetic, vă aduce în contact direct cu experți care știu să construiască o centrală de biogaz, este târgul pe hidroenergie al României și ajută țara să genereze energie curată pentru o tranziție către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon, prin sprijinirea dezvoltării acestui sector.
Despre REECO RO Expozitii S.R.L. și REECO Grup:
REECO RO Expozitii S.R.L. este organizatorul târgurilor și conferințelor internaționale RENEXPO® South-East Europe (București) și ENREG ENERGIA REGENERABILA® (Arad). REECO face parte din grupul REECO, Compania, cu sediul în Reutlingen-Germania este unul din cei mai mari organizatori de târguri și conferințe din Europa în domeniul energiei regenerabile, eficienței energetice, eficienței energetice în construcții și renovare. Din 1997 și până în prezent, REECO a organizat peste 1000 de expoziții și conferințe, care au fost vizitate de aproximativ 50.000 de experți și la care au participat anual peste 2000 de expozanți. Portofoliul companiei cuprinde 8 târguri și 60 de conferințe organizate anual în Germania și Europa. REECO are aproximativ 50 de angajați în 5 locații: Germania, Austria, Polonia, România, Serbia, Boznia și Herzegovina, iar în 2015 în Muntenegru și Albania, cu potențial de extindere în Macedonia și Croatia în 2016.
Contact presă:
Anca Oprea
PR&Communication Manager
REECO RO EXPOZIȚII SRL
B-dul. Revoluţiei, Nr. 96, Ap. 4,
310025 Arad
Tel: +40 (0) 257-230919
Fax: +40 (0) 257-230998
oprea@reeco.ro
http://www.reeco.eu/
Cuvinte cheie:
targ conferinte energie