Producătorii locali primesc o șansă în plus: Edenred, HORA și FIHR lansează o nouă competiție națională de granturi

19 octombrie 2026, 03.28 - Turism  

Bucuresti - 19 octombrie 2026 -

 

● 3 granturi x 10.000 lei și sesiuni de consultanță susținute de experți HoReCa sunt acordate pentru producătorii selectați.

● Competiția face parte din Țara lui Mai Bine, proiectul național care conectează producătorii locali cu restaurantele și încurajează prezența produselor românești în meniuri.

Cu ocazia Zilei Mondiale a Alimentației, a cărei temă în acest an este „Inovează astăzi. Hrănește viitorul”, Edenred România, HORA și FIHR lansează, în cadrul proiectului național Țara lui Mai Bine, o nouă competiție de granturi care le oferă producătorilor locali oportunitatea de a face următorul pas în dezvoltarea afacerilor și a colaborărilor cu industria HoReCa. Trei producători vor primi câte 10.000 de lei și vor beneficia de sesiuni de consultanță susținute de experți HoReCa. Totodată, este lansat în premieră națională Ghidul de bune practici pentru colaborarea dintre producătorii locali și restaurante, cu recomandări concrete privind consolidarea acestor parteneriate.

Inițiativele vin într-un moment în care interesul pentru ingredientele locale este în creștere, impactul benefic al acestora fiind recent celebrat și cu ocazia Zilei Naționale a Produselor Agroalimentare Românești din 10 octombrie. Potrivit unui sondaj realizat de Țara lui Mai Bine în rândul restaurantelor, 98% dintre respondenți își doresc să colaboreze cu producători locali, iar 7 din 10 au deja astfel de parteneriate. 

„Alegerile pe care le facem zi de zi în jurul mesei au impact asupra sănătății noastre, dar și asupra comunităților și economiei locale. Interesul pentru ingredientele locale și consumul sustenabil este tot mai mare: 9 din 10 utilizatori de carduri de masă își doresc produse proaspete, iar 8 din 10 restaurante spun că cererea clienților pentru produse locale este în creștere. Aceste tendințe deschid noi oportunități de colaborare. Prin lansarea competiției de granturi și a ghidului de bune practici, ne propunem să oferim sprijin concret producătorilor locali și să încurajăm parteneriate durabile cu restaurantele, astfel încât tot mai multe produse românești să ajungă în meniurile din întreaga țară”, a declarat Lelia Mancaș, Director Marketing, Comunicare și CSR, Edenred România.

Apel național pentru producători și trei granturi de dezvoltare

Producătorii locali se pot înscrie în competiția națională până la 16 noiembrie 2026, prin      completarea formularului de înscriere disponibil pe https://platforma.taraluimaibine.ro/inscriere-apel-producatori/, pentru un grant care răspunde unei nevoi concrete și îi ajută să facă următorul pas în dezvoltarea afacerii lor. În urma procesului de selecție, trei producători vor beneficia de finanțări de câte 10.000 de lei, pe care le vor putea folosi pentru investiția propusă în aplicație.

La dezvoltarea inițiativei a contribuit și Marius Tudosiei, fondatorul Băcăniei Vechi și susținător activ al producătorilor locali, care a oferit expertiză în conceperea competiției. Implicarea sa continuă prin promovarea inițiativei, participarea în juriul de selecție și susținerea, alături de Radu Tănase, a unor sesiuni de consultanță care îi vor ajuta pe câștigători să își consolideze afacerile și relațiile comerciale cu industria HoReCa.

Un ghid pentru colaborări care funcționează

Noul Ghid de bune practici pentru colaborarea dintre producătorii locali și restaurante reunește recomandări și exemple reale din industrie, bazate pe experiența producătorilor și restaurantelor înscrise în platforma Țara lui Mai Bine, de la predictibilitatea livrărilor până la comunicarea dintre parteneri și evidențierea originii ingredientelor.

Pentru producătorii locali,  accesul la restaurante înseamnă mai mult decât o oportunitate comercială: înseamnă șansa ca munca lor să ajungă direct la consumatorul final.

La rândul lor, restaurantele văd în astfel de parteneriate o oportunitate de a susține economia locală și de a răspunde cererii tot mai mari pentru produse autohtone și de sezon.

‘Proiectele care reușesc să aducă la aceeași masă oameni, idei și inițiative cu impact real în industria ospitalității sunt mereu binevenite. Țara lui Mai Bine este un pas în această direcție, deoarece creează context pentru colaborare și susține dezvoltarea producției locale” a declarat Daniel Mischie, Președinte Executiv City Grill Group și membru al boardului HORA.

Industria hotelieră are, de asemenea, un rol important în susținerea producătorilor locali, oferind noi perspective de dezvoltare pentru afacerile acestora și contribuind la valorificarea produselor autohtone.

„Pentru producătorii locali, hotelurile pot deveni clienți cu care să construiască relații comerciale pe termen lung. Aceste colaborări presupun însă înțelegerea cerințelor de aprovizionare și capacitatea de a asigura constant produsele convenite. Prin parteneriatul cu «Țara lui Mai Bine», vrem să facilităm legătura dintre membrii FIHR și producători. Pentru hoteluri, integrarea produselor locale în oferta gastronomică este și o modalitate de a le oferi oaspeților ocazia să descopere specificul destinației”, a spus Ștefan Balaur, Vicepreședinte FIHR și COO Continental Hotels.

Conform estimărilor oficiale , România are aproape 3 milioane de exploatații agricole și aproximativ 33 000 de unități HoReCa, ceea ce reprezintă o piață importantă pentru produsele locale. Impactul financiar al colaborării dintre producătorii locali se simte și în bugetul de stat: pentru fiecare 100 de lei cheltuiți într-un restaurant care folosește produse locale, o treime din sumă, respectiv 34,3 de lei, sunt bani generați pentru bugetul public, conform analizei lui Iancu Guda, realizată pentru Țara lui Mai Bine.

Despre Țara lui Mai Bine

Țara lui Mai Bine este primul proiect național dezvoltat în parteneriat de Edenred România, HORA și FIHR, care conectează, printr-o platformă dedicată, oferta producătorilor locali cu cererea restaurantelor din întreaga țară, contribuind la dezvoltarea unui ecosistem alimentar mai puternic și mai sustenabil. Cu fiecare nouă colaborare facilitată, proiectul sprijină producătorii români, susține economia națională și aduce agricultura românească acolo unde îi este locul: în farfuriile românilor.

Despre Edenred

Edenred este liderul global în Beneficii & Engagement și Mobilitate.

Cu peste 1 milion de companii cliente în 44 de țări, platforma Edenred oferă pentru peste 60 de milioane de utilizatori acces la serviciile și produsele a mai mult de 2 milioane de comercianți parteneri.

Edenred oferă soluții digitale dedicate angajaților (tichete de masă, transport, carduri cadou, wellness, recompense și oferte preferențiale), managerilor de flote (soluții multi-energie, inclusiv încărcare pentru vehicule electrice, servicii de mentenanță, taxe de drum și parcare) și plăților corporative (carduri virtuale).

Ghidați de rațiunea de a fi a Grupului, „Enrich connections. For good.”, aceste soluții îmbunătățesc bunăstarea și puterea de cumpărare a angajaților și simplifică viața șoferilor profesioniști. Ele favorizează accesul la o alimentație mai sănătoasă, la produse mai prietenoase cu mediul și la o mobilitate mai sustenabilă. În cele din urmă, sporesc atractivitatea și eficiența companiilor și dinamizează piața muncii și economiile locale.

Cei 12.000 de angajați ai Edenred sunt angajați zilnic să transforme lumea muncii într-un ecosistem conectat, mai sigur, mai eficient și mai responsabil.

În 2025, datorită platformei sale tehnologice unice, Grupul a generat un volum de afaceri de 49 miliarde de euro, în principal prin aplicații mobile, platforme online și carduri. 

Edenred este listată la bursa Euronext Paris și este inclusă în indicii: CAC Next 20, CAC Large 60, Euronext 100, Euronext Tech Leaders, FTSE4Good, DJSI Europe Index și DJSI World Index.

 

Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România – HORA

HORA este organizația care reprezintă interesele antreprenorilor din industria ospitalității din România, susținând inițiative care contribuie la dezvoltarea durabilă, reglementarea echitabilă și creșterea profesionalismului în sectorul HoReCa. Pentru a fi un partener cât mai activ în dialogul public cu autoritățile, HORA este și membră Concordia. În prezent, organizația numără peste 400 de companii membre, atât operatori, cât și furnizori din industrie, și cumulează peste 20.000 de angajați în acest sector.

 

Despre Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR)

Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR) este prima organizație patronală din turismul românesc, cu peste 35 de ani de activitate neîntreruptă. Prezentă în 28 de județe și reunind proprietăți care cumulează peste 25.000 de camere, FIHR contribuie la dialogul dintre antreprenorii membri din industria turismului și autorități pe teme care se reflectă asupra activității, investițiilor și competitivității sectorului. Federația este membră a Alianței pentru Turism (APT) și a Confederației Patronale Concordia și este afiliată internațional la HOTREC – vocea ospitalității din Europa. Mai multe detalii pe: www.fihr.ro.

 

.

Cuvinte cheie:  Edenred  Producători locali  granturi 

Imagini

Producătorii locali primesc o șansă în plus: Edenred, HORA și FIHR lansează o nouă competiție națională de granturi

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.