Înscrierile la masteratul Filosofie și gândire critică, deschise până pe 9 septembrie

04 septembrie 2026, 08.35 - Educaţie / Cultură  

Bucuresti - 04 septembrie 2026 -

Cum facem diferența între un argument și o manipulare? Cum recunoaștem pseudoștiința? Și cum putem evalua informațiile care circulă zilnic în spațiul public? Sunt întrebări la care masteratul  Filosofie și  gândire critică al Facultății de Filosofie a Universității din București propune un răspuns printr-o formare axată pe analiză, argumentare și gândire critică.


Programul își deschide porțile pentru admiterea din această toamnă, iar cursurile sunt construite în jurul unor probleme care ajung direct în centrul dezbaterilor contemporane.


La Cunoaștere și adevăr și Știință și pseudoștiință, studenții sunt invitați să examineze ce înseamnă să avem motive întemeiate pentru a considera o afirmație adevărată și cum putem distinge între cunoaștere și afirmații care doar pretind că au autoritate științifică. Într-un spațiu public în care informația circulă rapid, iar noțiunea de „post-adevăr” a devenit parte din vocabularul cotidian, astfel de instrumente pot fi folosite inclusiv pentru evaluarea informațiilor din presă și din mediul online.


Programul pune accent și pe felul în care folosim limbajul pentru a argumenta și a convinge. Cursurile Analiza filosofică și arta dialogului și Retorică și filosofie abordează teme precum ironia, metafora, manipularea și ambiguitatea, oferind studenților posibilitatea de a analiza mai atent mecanismele prin care este construit un discurs.


Formarea este completată de contactul cu filosofia clasică. Opere filosofice fundamentale și Cunoaștere și valori îi apropie pe studenți de marile texte și probleme ale tradiției filosofice, iar în cadrul cursului Cunoaștere și valori există posibilitatea de a lucra alături de academicianul Mircea Flonta.


O componentă importantă a programului este cursul-cadru Gândire critică în dezbateri publice, care introduce instrumentele fundamentale ale logicii informale și ale gândirii critice. Acestea sunt aplicate direct unor dezbateri de interes social, științific și cultural din România.


Miza unui astfel de program nu este doar formarea unor buni cunoscători ai filosofiei, ci și a unor oameni capabili să gândească mai atent înainte de a accepta sau respinge o idee. Într-o societate în care opiniile sunt adesea exprimate înainte ca argumentele să fie verificate, capacitatea de a identifica premisele unui raționament, de a recunoaște o manipulare și de a pune sub semnul întrebării o afirmație poate deveni o competență relevantă în foarte multe domenii profesionale.



Dosarele de candidatură se depun până pe 9 septembrie, exclusiv online, pe platforma de admitere a Universității din București.

.

Cuvinte cheie:  Masterat Filosofie  gândire critică  Universitatea Bucuresti 

Imagini

Înscrierile la masteratul Filosofie și gândire critică, deschise până pe 9 septembrie

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.