Date rapide: Cupa Mondială FIFA 2026™ pe TikTok*
- 465 milioane de vizualizări unice ale transmisiunilor live realizate de deținătorii oficiali ai drepturilor de difuzare FIFA
- 413 milioane de vizite în hub-urile dedicate Cupei Mondiale FIFA 2026™
- 24,1 miliarde de vizualizări pe contul @fifaworldcup pe durata turneului
- Aproape 20 milioane de videoclipuri distribuite folosind hashtaguri asociate Cupei Mondiale FIFA din momentul fluierului de start al competiției
- #FIFAWorldCup: peste 11.5 milioane de postări, în creștere cu aproape 1.400% comparativ cu întreaga Cupă Mondială FIFA 2022
- 30 de creatori de conținut acreditați (Creator Correspondents) din 22 de țări, care au oferit fanilor acces în culise pe tot parcursul turneului.
Pe măsură ce lumea se pregătește pentru confruntarea dintre Argentina și Spania din finala Cupei Mondiale FIFA 2026™ de pe 19 iulie, turneul s-a transformat într-o experiență globală împărtășită pe TikTok, unde fanii sărbătoresc fiecare moment al competiției, descoperă culturi noi și se conectează prin poveștile și emoțiile care dau viață turneului. Atât suporterii de-o viață, cât și cei care urmăresc competiția pentru prima dată și-au găsit propriul mod de a se apropia de turneu, fie printr-un jucător favorit, prin experiențele trăite alături de alți fani din comunitatea lor, fie prin creatorii de conținut care explică jocul în timp real. În calitate de prima "Platformă Preferată" (Preferred Platform) din istoria FIFA, TikTok a completat experiența transmisiunilor live ale meciurilor prin acces în exclusivitate pentru creatori, experiențe captivante și funcționalități interactive, oferind fanilor noi modalități de a trăi și de a urmări turneul în fiecare etapă a acestuia, atât înainte, în timpul, cât și după fiecare meci. Iar cum Finala Cupei Mondiale FIFA 2026™ urmează să aibă loc, creatorii Cody Nguyen (@matchday.fc) și Rachel DeMita (@rademita) vor fi prezenți la fața locului pentru a le oferi fanilor acces direct la cele mai importante momente ale celui mai mare meci al turneului.
De la valul de entuziasm stârnit de prezența masivă a fanilor Scoției la Boston (Scotland's Boston takeover) și parada vikingilor organizată de suporterii Norvegiei (Norway's Viking Row) până la maratonul de vizionare care a unit fanii din întreaga Americă (the "Great American Sleepover"), comunitatea TikTok surprinde emoțiile, tradițiile și poveștile personale care fac din Cupa Mondială FIFA 2026™ o experiență atât de specială.
Momentele care au marcat turneul
Nimic nu surprinde mai bine magia turneului decât momentele pe care fanii nu s-au săturat să le urmărească, să le revadă și să le distribuie. Printre cele mai importante se numără:
• Lamine Yamal, jucătorul Spaniei, a încercat provocarea de a pronunța nume dificile, cu rezultate extrem de amuzante, iar Harry Kane, căpitanul Angliei, și-a încercat norocul la șut în aplicație.
• Merlin the Duck și Kickball Dad și-au arătat entuziasmul și mândria pentru Cupa Mondială FIFA 2026™.
• Un bunic a primit, în mod surprinzător, bilete la meci din partea nepoatei sale, care a documentat pe TikTok experiența petrecută împreună la stadion.
Scena globală pentru pasiunea fanilor Cupei Mondiale*
Cupa Mondială FIFA 2026™ a devenit cel mai mare moment de creare de conținut din istoria TikTok de până acum, generând miliarde de vizualizări, milioane de videoclipuri publicate și un nivel record de interacțiune pe parcursul întregului turneu.
Contul oficial @fifaworldcup a generat peste 24 de miliarde de vizualizări și a acumulat mai mult de 1,5 miliarde de aprecieri. Din ianuarie 2026, odată cu încheierea acordului prin care TikTok a devenit Platforma Preferată (Preferred Platform) a FIFA, contul a atras 55 de milioane de urmăritori noi. Noul cont @FIFA, lansat cu puțin timp înainte de debutul turneului, și-a construit rapid propria audiență, ajungând la 1,2 miliarde de vizualizări și 7,7 milioane de urmăritori.
TikTok a devenit locul în care fanii își împărtășesc propriile momente de la Cupa Mondială. De la debutul competiției, aproape 20 de milioane de videoclipuri au fost distribuite pe TikTok folosind hashtaguri asociate Cupei Mondiale. Hashtagurile #FIFAWorldCup și #WorldCup au depășit fiecare pragul de 11.5 milioane de postări la nivel global, iar conținutul publicat sub aceste hashtaguri pe durata ediției din 2026 a turneului a înregistrat deja creșteri de 1.400%, respectiv 490%, comparativ cu întreaga Cupă Mondială FIFA 2022.
„Cupa Mondială FIFA 2026 a demonstrat că fanii trăiesc diferit marile evenimente sportive globale pe TikTok”, a declarat Rollo Goldstaub, Global Head of Sport al TikTok. „Oamenii nu urmăresc doar cele mai importante faze, ci și reacții, analize tactice, imagini din culise și perspective ale fanilor din întreaga lume. Aceste modalități diverse de a descoperi competiția fac sportul mai accesibil, în special pentru fanii noi sau pentru cei care urmăresc ocazional astfel de evenimente, și reflectă creativitatea și energia pe care comunitatea le aduce pe TikTok zi de zi.”
Acces fără precedent în culisele turneului, prin intermediul creatorilor de conținut
Creatorii de conținut de pe TikTok au adus fanii mai aproape ca niciodată de Cupa Mondială FIFA 2026™, oferindu-le acces în culise și povești locale care nu puteau fi găsite nicăieri altundeva. Cei 30 de creatori de conținut corespondenți (Creator Correspondents) ai Cupei Mondiale FIFA 2026™, din 22 de țări de pe patru continente, au surprins fiecare etapă a turneului, de la sosirea echipelor și sesiunile de antrenament până la conferințe de presă, încălziri și momentele dintre meciuri. Prin perspectivele lor unice și modul autentic de a povesti, aceștia le-au oferit fanilor o imagine și mai cuprinzătoare asupra turneului, dincolo de ceea ce se întâmplă în ziua meciului.
Creator POV, aici
Împreună, creatorii de conținut corespondenți au distribuit mii de postări și au generat milioane de vizualizări, aducându-i pe fani mai aproape de oamenii, tradițiile, sărbătorile și cultura care au definit experiența Cupei Mondiale FIFA™.
„Vara aceasta nu a fost doar un vis devenit realitate. A fost și o onoare și un privilegiu extraordinar să colaborez cu TikTok și FIFA pentru a arăta lumii cât de frumos este fotbalul cu adevărat. În copilărie, finala Cupei Mondiale era o adevărată sărbătoare în familia mea la fiecare patru ani, așa că posibilitatea de a participa la acest eveniment și de a crea conținut în jurul lui reprezintă un moment de pe lista mea de visuri pe care nu mi-am imaginat niciodată că îl voi trăi, nici măcar într-un milion de ani.” - @matchday.fc