Noua campanie de loializare PENNY - dă start vacanțelor de neuitat, cu Vivess

27 mai 2026, 05.07 - Afaceri  

Bucuresti - 27 mai 2026 -


  • Clienții se pot implica prin intermediul campaniei de loializare „Dă start vacanțelor de neuitat - fiecare produs Vivess cumpărat sprijină programul „Vreau în clasa a 9-a”, dezvoltat de World Vision România în parteneriat cu PENNY.

  •  PENNY lansează o colecție specială de produse Vivess, concepută pentru a‑ți oferi organizarea necesară ca să faci primul pas spre vacanță.

  •  1 produs cumpărat = 1 șansă la educație. Programul „Vreau în clasa a 9-a” îi susține și îi încurajează pe elevii din mediul rural să își continue studiile.


Începând de astăzi, în magazinele PENNY are loc o nouă campanie de loializare care are în focus o colecție exclusivă Vivess, perfectă pentru cei care iubesc să călătorească. Prin această colecție, PENNY le oferă clienților soluții practice pentru organizarea bagajelor de călătorie, indiferent de destinație - de la rucsacuri troller pentru adulți și copii și genți sport impermeabile, până la accesorii care completează experiența de vacanță, precum boxe portabile și căști wireless.


Până pe 4 august 2026, în magazinele PENNY se desfășoară campania de loializare cu acumulare de puncte, în cadrul căreia clienții pot achiziționa produsele Vivess la prețuri preferențiale, cu o reducere de 50%. Pentru fiecare 20 de lei cheltuiți pe un bon fiscal, se acordă un punct de loialitate. Prin utilizarea PENNY Card, numărul de puncte de loialitate se dublează, acestea putând fi acumulate și în format digital în aplicația PENNY. La acumularea a 5 puncte, se aplică reducerea pentru unul dintre produsele noii colecții Vivess.


Prin intermediul acestei campanii, PENNY continuă să susțină programul „Vreau în clasa a 9-a” dezvoltat de World Vision România, prin care zeci de elevi din mediul rural sunt ajutați să acceseze programe educaționale pentru continuarea studiilor. Cu ajutorul celor implicați, PENNY sprijină în continuare 70 de elevi din 6 județe, pe parcursul celor 4 ani de studii liceale.


 „La PENNY, considerăm că educația este o investiție esențială în viitor. Ne dorim să susținem dezvoltarea copiilor prin acces la oportunități care să îi ajute să‑și valorifice potențialul și să facă față provocărilor unei lumi în continuă schimbare. Suntem bucuroși că, alături de clienții noștri, putem contribui la crearea unor perspective reale pentru generațiile tinere.”, a afirmat Miruna Popovici, Junior Brand Manager, PENNY | REWE România.


„Parteneriatul cu PENNY este un exemplu concret de implicare pe termen lung în sprijinul educației copiilor din mediul rural, acolo unde nevoile sunt cele mai mari. Prin programul ‘Vreau în clasa a 9-a’, oferim elevilor nu doar sprijin financiar, ci și acces la consiliere, orientare vocațională și activități de dezvoltare personală, crescându-le șansele de a-și continua studiile. Le mulțumim partenerilor de la PENNY și tuturor celor care aleg să se implice - împreună, transformăm gesturile mici în oportunități mari pentru acești tineri.”, a declarat Mihaela Nabăr, Director executiv Fundatia World Vision România.


Elevii sprijiniți în cadrul programului „Vreau în clasa a 9-a” beneficiază de:


-        Ateliere și workshop-uri de educație non formală;


-        Consiliere educațională, psihologică și socială;


-        Orientare vocațională individuală și de grup;


-        Tabere și școli de vară;


-        Acces la practica de specialitate în magazinele PENNY cu acoperirea costurilor de transport și masă;


-        Suport pentru îmbunătățirea performanțelor școlare.


Detalii despre noua campanie de loializare PENNY pot fi consultate aici.


_______________________________________________________________________________________


 


Despre PENNY


PENNY este conceptul de succes al grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de cinci centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda, Bacău, Filiași și Mihăilești. În prezent, rețeaua PENNY în România este alcătuită din 464 magazine la nivel național și o echipă dedicată formată din 8.000 de angajați.


PENNY se află printre organizațiile de top care au primit titulatura de Angajator de Top în România și în Europa în 2026 (Top Employer). Certificarea de Angajator de Top reflectă grija și angajamentul pentru echipă și performanțele în practicile de resurse umane.


Pentru mai multe detalii despre companie, accesati website-ul oficial https://www.penny.ro/.    

.

Cuvinte cheie:  PENNY  campanie   vacanță  retail 

Imagini

Noua campanie de loializare PENNY - dă start vacanțelor de neuitat, cu Vivess
Noua campanie de loializare PENNY - dă start vacanțelor de neuitat, cu Vivess

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.