Laurențiu Bălașa și Marius Iordache, Bible Chat, sunt Antreprenorii anului 2025 în România

06 martie 2026, 05.48 - Afaceri  

Bucuresti - 06 martie 2026 -

Laurențiu Bălașa, CEO Bible Chat, și Marius Iordache, CTO Bible Chat, au fost desemnați câștigătorii competiției EY Entrepreneur Of The Year™ România 2025. Antreprenorii au concurat pentru marele titlu alături de alți 16 lideri de business și vor reprezenta România în finala mondială EY World Entrepreneur Of The Year™, din mai 2026.


Bible Chat este o companie inovatoare în domeniul tehnologiei religioase, dedicată utilizării inteligenței artificiale pentru a aduce oamenii mai aproape de Dumnezeu și pentru a-i ajuta să se dezvolte spiritual, emoțional și mental.


Bible Chat a creat primul companion AI din lume specializat în Scriptură, care ajută utilizatorii să interacționeze cu mesajele divine prin conversație, rugăciune și reflecție zilnică. Aplicația a ajuns la milioane de oameni din întreaga lume, oferind devoțiuni personalizate, studii biblice și îndrumare spirituală, făcând credința accesibilă și profund personală.


În cadrul galei ediției aniversare a EY Entrepreneur Of The Year România™, Sorina Vlăsceanu și Mihai Vinaga, Veridion, au primit titlul EY Emerging Entrepreneurs Of The Year România 2025, iar premiul de excelență acordat unei afaceri de familie de succes, premiul EY Family Business România 2025, i-a revenit lui Mihai Emilian Sofian, care conduce RematHolding.


Veridion oferă date de afaceri bazate pe inteligență artificială, pe care companiile le folosesc pentru a înțelege mai bine piața, pentru achiziții și pentru evaluarea riscurilor în domeniul asigurărilor. Compania colectează și îmbunătățește informațiile despre peste 140 de milioane de firme, utilizând tehnologii avansate de învățare automată pentru a analiza și organiza datele despre aceste companii, inclusiv numele, locațiile și tipurile de activitate.


Într‑o economie în care sustenabilitatea devine esențială, RematHolding oferă soluții integrate de reciclare și management al deșeurilor, transformând materiale uzate în resurse reutilizabile. Prin infrastructură extinsă, procese eficiente și parteneriate pe termen lung, contribuie decisiv la economia circulară națională.


Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY România și Moldova: De peste 12 ani în România, programul EY Entrepreneur Of The Year contribuie la dezvoltarea ecosistemului antreprenorial local, aducând în prim-plan lideri care creează companii performante, modelează industrii, generează locuri de muncă și inspiră noi generații. Comunitatea formată în jurul acestei inițiative a devenit una dintre cele mai solide comunități de antreprenori din România, având astăzi mai mult de 300 de membri, care colaborează și inovează.”


Juriul EY Entrepreneur Of The Year™ – România 2025


Pentru selectarea câştigătorilor, juriul a examinat fiecare aplicaţie pe baza a patru criterii: spiritul antreprenorial, scopul şi direcţia strategică, impactul asupra comunităţii şi capacitatea de creştere.


Juriul independent a fost alcătuit din executivi de top: Fady Chreih (CEO Regina Maria), Omer Tetik (CEO Banca Transilvania), Vargha Moayed (Chairman of the Board Endeavor), Marius Ștefan (CEO Autonom) și Irina Arsene (CEO mindit.io și câștigătoarea EY Entrepreneur Of The Year 2024 România).


Antreprenorii care au concurat în competiția EY Entrepreneur Of The Year™ – România 2025


Această ediție a adus în competiție 18 antreprenori, care au generat în 2024 afaceri de peste 243 de milioane de Euro și au în total aproape 1700 de angajați.


Cei patru finaliști la categoria EY Entrepreneur Of The Year™ România 2025 au fost:


Laurențiu Bălașa și Marius Iordache, Bible Chat – câștigătorii titlului EY Entrepreneur Of The Year™ România 2025



  • Peter de Boer, DN Agrar

  • Daciana și Florica Siderache, Calipso

  • Alexandru Chiric, Transilvania Nuts


Cele trei premii din categoria EY Emerging Entrepreneur Of The Year™ România 2025 au fost acordate antreprenorilor:



  • Sorina Vlăsceanu și Mihai Vinaga, Veridion– câștigătorii titlului EY Emerging Entrepreneur Of The Year™ România 2025

  • Cornel Amariei, .lumen

  • Cosmin Cosma, Finqware


Anul acesta, programul Entrepreneur Of The Year™ în România celebrează 12 ani de recunoaștere a antreprenorilor de succes din țară. De-a lungul acestor ani, 334 antreprenori au participat în competiție, generând împreună venituri de peste 6,43 miliarde de euro și creând aproape 67.000 de locuri de muncă.


Din 2014, competiţia EY Entrepreneur Of The Year™, singura competiţie antreprenorială care se organizează la nivel global, are loc şi în România. EY Entrepreneur of The Year™ se organizează în 79 de ţări și teritorii, de aproape 40 de ani şi premiază antreprenorii pentru viziunea şi direcţia strategică cu care îşi cresc afacerile, pentru puterea de a inova, integritatea personală şi, nu în ultimul rând, pentru impactul pozitiv asupra comunităţii.


Despre EY România


EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 406.209 de angajați în peste 700 de birouri în 150 de țări și venituri de aproximativ 53,2 miliarde de dolari în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2025. Rețeaua lor este cea mai integrată la nivel global, iar resursele din cadrul acesteia îi ajută să le ofere clienților servicii prin care să beneficieze de oportunitățile din întreaga lume.


Prezentă în România încă din anul 1992, EY furnizează, prin intermediul celor peste 1000 de angajați din România și Republica Moldova, servicii integrate de audit, asistență fiscală, juridică, strategie și tranzacții, consultanță către companii multinaționale și locale.


Avem birouri în București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Chișinău. EY România s-a afiliat în 2014 singurei competiții de nivel mondial dedicată antreprenorialului, EY Entrepreneur Of The Year. Câștigătorul ediției locale reprezintă România în finala mondială ce are loc în fiecare an, în luna iunie, la Monte Carlo. În finala mondială se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year. Pentru mai multe informații, vizitați www.ey.com

.

Cuvinte cheie:  EY România  Antreprenorii anului   de audit  asistență fiscală  juridică  strategie 

Imagini

Laurențiu Bălașa și Marius Iordache, Bible Chat, sunt Antreprenorii anului 2025 în România
Laurențiu Bălașa și Marius Iordache, Bible Chat, sunt Antreprenorii anului 2025 în România

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.