City Grill Group: investitii in patrimoniu si experienta. Tinta 2026: 100 de milioane de euro

03 martie 2026, 01.53 - Afaceri  

Bucuresti - 03 martie 2026 -

City Grill Group, cel mai mare lant de restaurante cu capital romanesc, a incheiat 2025 cu o cifra de afaceri consolidata de 90 de milioane de euro. Operatiunile existente (brandurile active si in 2024) au generat anul trecut 75 de milioane de euro, in crestere cu 10% fata de 2024. La aceasta valoare se adauga contributia brandurilor integrate recent in grup, Marty Restaurants si Aubergine.


Astfel, desi contextul economic din 2026 ramane marcat de prudenta, City Grill Group intra in 2026 cu o strategie axata pe consolidare operationala si extindere prin destinatii cu identitate puternica si o tinta de 100 de milioane de euro. De la Cazinoul din Constanta la Cerbul Carpatin din Brasov, grupul investeste acolo unde cladirile au poveste si publicul este atras de o experienta greu de replicat intr-un alt context sau in alta locatie.


City Grill Group isi mentine active in acest an atat directiile de dezvoltare greenfield, in locatii noi, cat si interesul pentru proiectele brownfield, de preluare si modernizare a unor branduri sau spatii cu infrastructura existenta. In acelasi timp, grupul ramane deschis colaborarilor cu antreprenori care vor sa scaleze mai eficient, folosind experienta operationala a City Grill Group.


Strategia pentru anul 2026 este construita in jurul faptului ca publicul nu mai cauta doar „un loc unde mananci bine”, cauta locuri in care merita sa ajungi, sa revii, sa iti aduci prietenii. Presiunea sociala a ultimilor ani a ridicat miza pentru spatii in care oamenii se intalnesc firesc, intre casa si munca, si unde se formeaza rutina sociala, apartenenta, relatii.


„Viziunea noastra este sa cream experiente remarcabile in spatii deosebite, de aceea investim in destinatii cu identitate puternica. Cazinoul din Constanta, Cerbul Carpatin din Brasov, Monte Carlo din Cismigiu sau Gambrinus sunt cele mai recente proiecte pe care le dezvoltam in 2026. Dar Pescarus, Hanu Berarilor, Hanu’ lui Manuc, Caru’ cu Bere sunt deja destinatii de succes care au trecut testul timpului, al crizelor si al schimbarilor sociale si care raspund nevoii publicului de socializare si conexiune. City Grill Group construieste experiente sociale si gastronomice in locuri care atrag si pot sustine intalniri recurente, nu doar vizite ocazionale. In 2026, tinta de 100 de milioane de euro este consecinta acestei directii strategice”, a declarat Daniel Mischie, CEO City Grill Group.


O crestere construita in ani


Traiectoria Grupului City Grill din ultimii ani reflecta efectul acestei strategii aplicate consecvent: in 2023, cifra de afaceri a fost de 280 de milioane de lei (circa 56,5 milioane de euro), in 2024 a ajuns la 339 de milioane de lei (circa 68 de milioane de euro), iar in 2025 grupul a depasit 90 de milioane de euro la nivel consolidat.


Cresterea nu e rezultatul unui singur an bun, ci al unui model de business construit pe trei directii simultane: modernizarea continua a locatiilor existente si actualizarea experientei gastronomice in acord cu evolutia asteptarilor publicului, expansiunea prin parteneri si spatii cu identitate si loializarea clientilor prin aplicatia Out4Food, prin care trec 28% din veniturile grupului.


Dezvoltarea City Grill Group in urmatorii ani va urma doua directii strategice de baza, ancorate in comportamentul actual al generatiilor care petrec timp in oras. Pe de-o parte, portofoliul de branduri orientate catre publicul tanar, precum restaurantele City Grill, Buongiorno.Italian, Marty’s sau Pescarus va fi completat cu noi branduri cu ADN de generatie tanara. Pe de alta parte, segmentul de restaurante cu aura traditionala si meniu inspirat de bucataria romaneasca, precum Hanu Berarilor, Hanu’ lui Manuc, Caru’ cu Bere, va beneficia de noi investitii in locatii cu istorie.


„Avem doua directii strategice clare. Prima e segmentul pe care il numim Young, cu branduri dinamice sau contemporane. Aici ne referim la restaurante construite pornind de la asteptarile generatiilor tinere, pentru care conteaza designul, atmosfera si experienta sociala la fel de mult ca preparatele. City Grill, Buongiorno, Marty's, Pescarus merg pe aceasta logica si vom continua sa construim branduri noi in aceasta directie. A doua este zona ⁠⁠Traditional sau Classic, adica locatii cu traditie, cu identitate care da tonul meniului si al atmosferei. Ambele directii functioneaza pentru ca raspund aceleiasi nevoi: experienta autentica, fie ea contemporana sau ancorata in nostalgie", adauga Daniel Mischie.


In 2025, grupul a investit 3 milioane de euro in modernizarea infrastructurii si a experientei, in proiecte pentru extinderea si renovarea Hanu’ lui Manuc (550.000 euro), reconceptualizarea restaurantului Pescarus (1,5 milioane euro), reamenajarea a doua locatii Marty’s si deschiderea unei noi cafenele Gloria Jean’s in franciza la Baneasa Shopping City.


Pentru 2026, bugetul de investitii alocat este de 6,5 milioane de euro, cu accent pe extinderea portofoliului si modernizarea continua a locatiilor existente, menite sa sustina experiente sociale si gastronomice care transforma clientii ocazionali in clienti recurenti.


Destinatii cu identitate: de la Bucuresti la Romania


Timp de doua decenii, City Grill a fost un grup al Capitalei. In 2025 a inceput  extinderea geografica, consolidata in 2026. Logica expansiunii este distincta fata de modelul clasic de scalare in HoReCa: grupul nu cauta locatii cu trafic mare, ci locatii cu greutate simbolica, pe care sa le transforme in spatii in care publicul vine cu o asteptare deja formata si in care experienta gastronomica devine parte dintr-un context mai larg.


Cel mai recent pas in aceasta directie este castigarea licitatiei pentru operarea unei cafenele-bistro in incinta Cazinoului din Constanta, o cladire cu o suta de ani de istorie, redeschisa publicului in mai 2025, care a atras deja peste 220.000 de vizitatori. Spatiul alocat grupului, de circa 550 mp interior plus 324 mp terasa cu vedere spre mare, va fi amenajat respectand arhitectura monumentului si standardele cu care City Grill a operat in locatii similare.


Aceeasi logica ghideaza si celelalte proiecte aflate in curs de dezvoltare. Restaurantul Cerbul Carpatin din Brasov, monument istoric din Piata Sfatului, intra in acest an in faza de renovare, urmand sa devina o noua destinatie gastronomica cu specific local reinterpretat in cheie actuala.


In Bucuresti, cladirile Gambrinus si fostul restaurant Monte Carlo situat chiar in parcul Cismigiu, vor urma un parcurs similar pentru a fi transformate in restaurante destinatie, orientate spre publicul tanar urban.


Motoarele cresterii: loializare digitala, inovatie culinara, experienta completa


Dincolo de expansiunea geografica, cresterea spre 100 de milioane de euro are trei motoare interne. Primul este aplicatia de loializare Out4Food, cu 380.000 de utilizatori activi. In prezent, 28% din cifra de afaceri a grupului este generata prin platforma, iar bonul mediu este cu 20% mai mare pentru utilizatorii aplicatiei fata de restul clientilor.


Al doilea este ancorat in inovatia culinara, coordonata din noiembrie 2025 de Dragos Bercea, noul Corporate Executive Chef al grupului, desemnat „Best Chef Evenimente 2025”. Sub coordonarea sa, meniurile fiecarui brand sunt construite in jurul identitatii proprii a restaurantului, cu preparate cu traditie si reinterpretari moderne.


Al treilea motor este atmosfera creata, un element care, conform cercetarilor proprii ale grupului a devenit criteriu de selectie la fel de important ca gustul sau pretul. Contextul social face ca oamenii sa caute locuri care faciliteaza reconectarea, iar programul „Mixtura de Lautarie”, muzica traditionala romaneasca reinterpretata si mixata live de un DJ, este un exemplu al directiei creative in care City Grill investeste: experiente care transforma o masa intr-un moment de conexiune.


Valoarea medie a bonului in restaurantele grupului a ajuns la 290 de lei in 2025, in crestere fata de anul anterior, cu cele mai ridicate valori inregistrate la Pescarus, Hanu’ lui Manuc, Hanu’ Berarilor Oprea Soare si Caru’ cu Bere, destinatii populare pentru grupuri mai mari, apreciate pentru echilibrul intre traditie si experiente moderne.


Despre City Grill


Grupul City Grill este cel mai important jucator roman din industria restaurantelor. Fondat in 2004, Grupul City Grill opereaza in prezent restaurante si cafenele sub brandurile Caru’ cu Bere, Hanu’ lui Manuc, Pescarus, Hanu’ Berarilor, Buongiorno.Italian, City Grill, City Grill Family si City Grill Delivery, precum si La Boheme, primul hotel din portofoliu, dar si proiectele mai recente Aubergine, Marty Restaurants si complexul de evenimente Zooma din Corbeanca.


Inca de la primul restaurant, Grupul City Grill a avut la baza ideea de a oferi clientilor un loc potrivit pentru a crea experiente culinare cu familia sau cu prietenii, in pauza de masa sau pentru ocaziile de conectare si socializare. 

.

Cuvinte cheie:  City Grill Group  investitii in patrimoniu   restaurante  

Imagini

City Grill Group: investitii in patrimoniu si experienta. Tinta 2026: 100 de milioane de euro
City Grill Group: investitii in patrimoniu si experienta. Tinta 2026: 100 de milioane de euro
City Grill Group: investitii in patrimoniu si experienta. Tinta 2026: 100 de milioane de euro
City Grill Group: investitii in patrimoniu si experienta. Tinta 2026: 100 de milioane de euro

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.