Debut strălucitor al turneului IMAGINE UNIVERSE prezentat de pianista Sînziana Mircea la Milano, într un concert imersiv sold out

22 ianuarie 2026, 04.25 - Artă & Entertainment  

Bucuresti - 22 ianuarie 2026 -

  Turneul „IMAGINE UNIVERSE”, susținut de pianista și compozitoarea Sînziana Mircea, a debutat la Milano pe 15 ianuarie, într‑un concert imersiv sold‑out, cu o sală arhiplină, într‑o atmosferă electrizantă. Alături de muziciana română, pe scenă s‑au aflat muzicienii italieni Pietro Dossena – muzică electronică și Marco Scazzetta – percuție. Cei trei muzicieni au cariere internaționale de mare anvergură, cu prezențe constante pe unele dintre cele mai importante scene ale lumii, având în același timp cariere academice solide, toți trei fiind profesori universitari în conservatoarele italiene din Sassari‑Sardegna și Pavia‑Lombardia.


  Răsplătit la final de publicul milanez cu ovații în picioare, evenimentul a marcat astfel un început memorabil al Turneului Internațional „IMAGINE UNIVERSE”, parte a seriei de concerte „IMAGINE”, concepute și susținute de Sînziana Mircea, începând cu 2019. Pe parcursul concertului din seara zilei de 15 ianuarie, dedicat Zilei Culturii Române, au fost evocate personalitățile unor titani ai culturii române – Mihai Eminescu, George Enescu, Constantin Brâncuși și Maria Tănase. Cu această ocazie, publicul italian a ascultat poemul „La Steaua”, în lectura dnei Prof. Dr. Violeta Popescu – istoric, personalitate marcantă a diasporei române din peninsulă. Evenimentul s‑a desfășurat în spațiul Steinway & Sons Italy Milano, transformat de această dată într‑un univers vizual dedicat marilor repere culturale românești, proiectate într‑un cadru imersiv ce a însoțit întregul program muzical. Unul dintre momentele centrale ale serii l‑a constituit piesa „Carousel”, compusă de Sînziana Mircea și interpretată de aceasta simultan la două piane acustice Steinway, dintre care unul dotat cu tehnologia Steinway Spirio – cel mai avansat sistem de redare și înregistrare pentru piane acustice, creând astfel în premieră un dialog inedit între artistă și propriul ei instrument.


 


  Repertoriul serii a reunit lucrări de la I. Albéniz și E. Granados până la Vangelis, alături de creațiile originale ale artistei, prezentate în premieră la Milano. Astfel, în rafinatul spațiu milanez au răsunat piesele „Măiastra – Variațiuni pentru pian solo pe tema Ciuleandra”, dar și „Chariots of Fire” de Vangelis, într‑o alăturare sonoră și vizuală surprinzătoare și entuziasmantă. În plan sonor, contribuția artiștilor invitați a fost esențială: Pietro Dossena a realizat întreaga componentă de muzică electronică, iar Marco Scazzetta a adus o paletă amplă de culori ritmice, interpretând o varietate de percuții — de la handpan la glockenspiel.


 


  Un moment de inovație aparte, cu un mesaj artistic complex, a fost reprezentat de lucrarea „FUTURE”, compusă de Sînziana Mircea. „Atât prin titlul lucrării, cât și prin formula camerală – pian, handpan și sintetizator – mi‑am dorit să exprim sonor ideea că tradițiile poartă în sine germenii viitorului și ai lumii necunoscute de mâine. Am realizat astfel o construcție sonoră complexă, prin care am evocat sunete tibetane, teme populare românești, ecouri jamaicane, însoțite de sintetizator. Prin acest trio inexistent până acum, mi‑am dorit să exprim încă o dată ideea unității în diversitate a popoarelor lumii, sublimată prin muzică. Cred cu tărie faptul că în viitor, chiar și într‑o lume dominată de tehnologie, omenirea și spiritul său, în toată diversitatea sa, vor dăinui și vor călători către frontierele cunoașterii și ale Universului și prin vibrația muzicii.”, a declarat Sînziana Mircea.


 


  Turneul va continua în lunile următoare în România și Austria, următorul concert având loc pe 5 mai 2026, la Sala Radio (biletele disponibile aici: https://www.bilete.ro/imagine-universe-sinziana-mircea-friends/). Programul va reuni capodopere ale unor titani ai muzicii clasice și de film – Liszt, Schubert, Rachmaninov, Satie, Puccini, Hans Zimmer și Vangelis – dar și compoziții proprii ale solistei. Experiența sonoră va fi completată de efecte vizuale spectaculoase prin proiecții video și video mapping realizate de artistul vizual Adistu’, prezență constantă în seria concertelor „IMAGINE” încă din 2019.


 


   Astfel, turneul IMAGINE UNIVERSE continuă să aducă în fața publicului o experiență artistică multidimensională, reafirmând rolul Sînzianei Mircea ca una dintre cele mai inovatoare și vizionare artiste ale generației sale. Următoarele concerte vor avea loc pe 20 iunie 2026 la Wiener Konzerthaus din Viena – una dintre cele mai prestigioase săli de concert din lume – și pe 10 iulie 2026 la Mozarteum Salzburg – instituție de renume mondial și spațiu emblematic al tradiției muzicale europene. Seria se va încheia pe 2 octombrie 2026 la Brăila, la Filarmonica „Lyra‑George Cavadia”. Flautista Mariia Velia este tânăra muziciană promovată în cadrul turneului.


 


  Organizator: Asociația Museart Parteneri: Societatea Română de Radiodifuziune, Orchestrele și Corurile Radio, First Connect, Bergerat‑Monnoyeur, Crizantema SRL, ASTI International, Lanto Communication, True Wines, Epson.


 


  „IMAGINE Universe” TOUR 2026 nu este doar un turneu, ci o declarație artistică despre cum recitalul clasic poate fi reinventat prin tehnologie, colaborări interdisciplinare și creație originală – continuând viziunea seriei IMAGINE, ajunsă la a șasea ediție.


***


**Despre Sînziana Mircea**


Pianista și compozitoarea Sînziana Mircea are o carieră internațională efervescentă, apreciată pentru energia și originalitatea interpretărilor sale. A debutat la doar 7 ani pe scena Ateneului Român și, de atunci, a câștigat peste 35 de premii internaționale. A susținut recitaluri pe scene celebre precum Carnegie Hall (New York), Kennedy Center (Washington), Tokyo Metropolitan Theater, Silk Road Arts Center Beijing, Teatro Regio Torino și altele. Sînziana este primul pianist român câștigător al Van Cliburn Foundation & TCU Scholarship Award și al Miami International Piano Festival & Academy Recital Award, precum și deținătoare a distincției Young Steinway Artist. Creatoare a seriei de concerte IMAGINE, lansată în 2019, reușește să redefinească recitalul de muzică clasică prin integrarea tehnologiei, video mapping-ului și colaborărilor neconvenționale, transformând fiecare concert într-o experiență multisenzorială. Este profesor universitar la Conservatorio di Musica "Franco Vittadini" Pavia și la Politecnico delle Arti Bergamo – Conservatorio "G. Donizetti".


**Despre Marco Scazzetta**


Percuționist italian cu o carieră impresionantă, Marco Scazzetta s-a format la conservatoarele din Milano, Alessandria și Como, specializându-se în timpan, percuții și jazz. A colaborat cu orchestre prestigioase precum Teatro alla Scala și Filarmonica din Sankt Petersburg, cântând în săli celebre din Europa.


Experiența sa include colaborări cu artiști de talie mondială – Brian May, Herbie Hancock, Lang Lang, Andrea Bocelli – iar versatilitatea sa se reflectă în proiecte ce variază de la muzică clasică la jazz și musicaluri precum We Will Rock You. În prezent este profesor universitar la Conservatorio di Musica "Franco Vittadini" Pavia.


**Despre Pietro Dossena**


Compozitor și artist multimedia italian, Pietro Dossena este doctor în muzică și profesor universitar la Conservatorul din Sassari. Premiat la prestigiosul Prix Luigi Russolo pentru inovație, explorează relațiile inter-artistice dintr-o perspectivă poetică și semiotică. Lucrările sale, ce îmbină muzica acustică, electronică și vizualul, au fost prezentate în festivaluri internaționale din Zurich, Istanbul, Milano și Miami.


**Despre Mariia Velia**


Flautista ucraineană Mariia Velia a absolvit Liceul de Muzică Sidor Vorobkevici din Cernăuți și este în prezent studentă la Universitatea Națională de Muzică din București (Prof. Ion Bogdan Ștefănescu). În 2023, a participat ca solistă la concertul Viața într-o valiză la Sala Radio și a susținut un recital alături de Sînziana Mircea în cadrul festivalului Vara Magică, pe scena Ateneului Român. Tot în 2023 a obținut diploma Youth of Music – Prețuiește viața Award.


**Despre Adistu’**


Artist vizual român, Adistu’ este cunoscut pentru explorările sale în grafică AI/3D, video mapping și instalații multimedia. A expus în peste 20 de țări și colaborează constant cu Sînziana Mircea în seria „IMAGINE” încă din 2019, completând universul sonor al pianistei cu proiecții vizuale spectaculoase.


**Despre seria de concerte „IMAGINE”**


Originalitatea conceptului constă în îmbinarea repertoriului clasic „mainstream” cu compoziții și transcripții moderne realizate de Sînziana Mircea pentru ansambluri camerale neobișnuite, alăturând pianul unor instrumente precum orga, chitara, flautul și live electronics.


Concertele „IMAGINE” au fost susținute în cadrul turneelor internaționale:


·          Imagine Chopin (2019 – Europa, Japonia, SUA)


·          Imagine Baroque I (2021 – România, Italia)


·          Imagine Baroque II (2022–2023 – România, Italia)


·          Imagine Belle Époque (2025)


În România, concertele au avut loc în săli prestigioase precum Sala Radio, Ateneul Român și Filarmonica Timișoara.


**Despre Asociația MuseArt**


Fondată în 2012 de pianista Sînziana Mircea, Asociația MuseArt este o organizație non-profit dedicată promovării muzicii clasice și a tinerelor talente pe plan național și internațional. A organizat numeroase evenimente culturale, precum Festivalul „Visul unei nopți de vară” (2017), Concursul Internațional „Youth of Music” (2021–2022), dar și turneele internaționale „Imagine Chopin”, „Imagine Baroque” și „Imagine Belle Époque”. Din 2024, președinta Asociației MuseArt este Adriana Mircea.

.

Cuvinte cheie:  Turneul IMAGINE UNIVERSE  Sînziana Mircea   pian  muzica clasica 

Imagini

Debut strălucitor al turneului IMAGINE UNIVERSE prezentat de pianista Sînziana Mircea la Milano, într un concert imersiv sold out
Debut strălucitor al turneului IMAGINE UNIVERSE prezentat de pianista Sînziana Mircea la Milano, într un concert imersiv sold out
Debut strălucitor al turneului IMAGINE UNIVERSE prezentat de pianista Sînziana Mircea la Milano, într un concert imersiv sold out

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.