SGS, lider global în domeniul TIC (Testare, Inspecție, Certificare), își asumă rolul de partener responsabil în societate, sprijinind organizațiile care aduc valoare comunității.
De peste un deceniu, Fundația Hospice Casa Speranței oferă sprijin vital pacienților cu boli incurabile, iar SGS România contribuie la această misiune printr-un parteneriat bazat pe responsabilitate socială și excelență în calitate.
Sponsorizarea certificării ISO 9001 pentru HOSPICE Casa Speranței se extinde în 2025
SGS România asigură auditarea și certificarea fundației HOSPICE Casa Speranței conform standardului ISO 9001:2015, un reper internațional pentru managementul calității. Această certificare confirmă angajamentul HOSPICE pentru procese eficiente, orientate către îmbunătățirea continuă și satisfacția beneficiarilor.
Sponsorizarea certificării ISO 9001 pentru HOSPICE Casa Speranței nu este condiționată de criterii comerciale, ci reprezintă o contribuție voluntară menită să susțină calitatea serviciilor oferite de HOSPICE Casa Speranței pacienților și familiilor acestora.
Începând cu anul 2025, colaborarea dintre SGS și HOSPICE se consolidează prin extinderea sponsorizării certificării sistemului de management al calității conform standardului ISO 9001:2015 către a doua locație certificată, București. Astfel, pe lângă Brașov – centru cu tradiție în îngrijirea paliativă care a beneficiat de această certificare și în trecut – de acum și locația din București beneficiază de suportul SGS pentru menținerea și dezvoltarea standardelor de calitate.
Un parteneriat bazat pe încredere și valori comune
Colaborarea reflectă angajamentul SGS de a contribui la sustenabilitatea organizațiilor non-profit și la creșterea impactului social prin reducerea costurilor interne – auditarea și certificarea fiind acoperite prin sponsorizare, îmbunătățirea calității vieții – standardul ISO 9001 garantând procese orientate către calitate, ceea ce înseamnă servicii mai bune pentru persoanele cu nevoi speciale și sustenabilitate pe termen lung – certificarea sprijinind dezvoltarea continuă și adaptarea la cerințele actuale din domeniul sănătății.
Pentru SGS, responsabilitatea socială nu este un concept abstract, ci o practică integrată în activitatea zilnică. Prin sponsorizarea certificării ISO 9001 pentru HOSPICE Casa Speranței, SGS demonstrează că expertiza tehnică poate deveni un instrument de sprijin pentru comunitate, contribuind la obiective esențiale: siguranță, calitate și respect pentru viață.
Colaborarea dintre SGS și HOSPICE Casa Speranței este un exemplu de parteneriat autentic, bazat pe valori comune și pe dorința de a face diferența. Extinderea sponsorizării în 2025 către locația din București confirmă angajamentul SGS de a susține excelența în îngrijirea paliativă și de a contribui la o societate mai bună.
Despre HOSPICE Casa Speranței
HOSPICE Casa Speranței (HOSPICE.ro) oferă îngrijire paliativă pacienților cu boli incurabile și limitatoare de viață, precum și sprijin pentru familiile acestora. Deviza sub care își desfășoară activitatea, „Prețuim fiecare clipă de viață” – deviza sintetizatoare a serviciilor de paliație pe care le oferă în mod gratuit și necondiționat, ne-a inspirat să credem că implicarea poate face cu adevărat diferența.
Fundația HOSPICE Casa Speranței este lider în îngrijirea paliativă din România, oferind sprijin persoanelor diagnosticate cu boli incurabile și limitatoare de viață, precum și familiilor acestora. În cei 33 de ani de existență, de serviciile fundației au beneficiat peste 55.000 de pacienți și peste 100.000 de aparținători. Într-un moment al vieții în care fragilitatea devine o crudă realitate, HOSPICE aduce alinare, respect și demnitate.
Despre SGS
SGS, lider mondial în testare, inspecție și certificare, operează o rețea globală de peste 2.700 de laboratoare și subsidiare în 115 țări, susținută de o echipă de 99.250 de profesioniști dedicați. Cu o tradiție de peste 145 de ani în excelența serviciilor, combinăm precizia și rigurozitatea specifice companiilor elvețiene pentru a ne ajuta clienții să atingă cele mai înalte standarde de calitate, siguranță și conformitate.
Promisiunea brandului nostru, When you need to be sure, reflectă angajamentul față de seriozitate, integritate și încredere, oferind soluții care sprijină companiile să se dezvolte în siguranță. Serviciile noastre sunt livrate cu mândrie sub brandul SGS sau sub umbrela altor mărci de încredere precum Brightsight, Bluesign, Maine Pointe și Nutrasource.
SGS este listată la SIX Swiss Exchange sub simbolul SGSN (ISIN CH0002497458, Reuters SGSN.S, Bloomberg SGSN:SW)