Black Friday 2025 a adus rezultate spectaculoase pentru SensoPRO Milano, confirmând rolul esențial pe care digitalizarea și soluțiile integrate îl au în perioadele cu volum crescut de vânzări. Combinând strategia solidă a brandului cu tehnologiile de ultimă generație furnizate de Senior Software, compania a gestionat campania cu o acuratețe și o eficiență remarcabile.
În cadrul campaniei de Black Friday, SensoPRO Milano, distribuitor de top în comerțul online cu produse cosmetice, a lansat peste 5000 de reduceri pe platformele proprii și pe cinci marketplace-uri din România, Bulgaria și Ungaria, inclusiv pe Trada.ro - marketplace dezvoltat de Senior Software. Creșterea semnificativă a volumului de vânzări a fost gestionată printr-o infrastructură digitală robustă, bazată pe SeniorERP - sistem ERP de gestionare a resurselor și WMS – soluție de optimizare a proceselor logistice.
Utilizarea sistemelor performante a permis companiei să atingă rezultate semnificative, precum:
• 42% creștere a vânzărilor față de Black Friday 2024
• 36% reducere a timpului de expediere a comenzilor
• Gestionarea simultană a peste 15.000 de comenzi fără întârzieri sau blocaje
Integrarea nativă dintre SeniorERP și WMS a asigurat transparență în gestionarea comenzilor, sincronizare între canalele de vânzare și procese logistice optimizate, contribuind la menținerea performanței chiar în condițiile unor volume de vânzări aflate mult peste nivelul obișnuit.
Prin rolul său de partener strategic, Senior Software a susținut SensoPRO Milano în transformarea unei perioade de vârf într-un succes operațional, generând beneficii clare în eficiență în procesarea comenzilor, viteză de expediere acestora și o experiență superioară pentru clienți.
„Black Friday este cea mai intensă perioadă din an pentru noi, iar rezultatele din 2025 au confirmat cât de importantă este o infrastructură tehnologică stabilă și bine integrată. Strategia noastră de creștere s-a bazat pe o organizare riguroasă a proceselor, iar soluțiile SeniorERP și WMS au completat perfect acest efort, oferindu-ne vizibilitate, ordine și viteză în momentele în care fiecare minut contează.
Cu ajutorul sistemelor implementate de Senior Software am reușit să procesăm un volum record de comenzi fără blocaje și să menținem acuratețea operațională pe care clienții noștri o așteaptă. Nu vorbim doar despre tehnologie, ci despre un parteneriat care ne ajută să lucrăm mai eficient și să ne concentrăm pe dezvoltare”, a spus Ionuț Ecobescu, CEO – SensoPRO Milano.
Rezultatele confirmă că o digitalizare susținută de Senior Software oferă companiilor capacitatea de a scala controlat, de a menține performanța la un nivel constant și de a-și consolida avantajul competitiv în momentele critice ale calendarului de retail.
Despre SensoPRO Milano
Compania oferă o gamă variată de produse cosmetice sub brandurile proprii, SensoPRO Milano și LUXORISE, precum și sub alte mărci recunoscute pe plan internațional. Produsele sunt comercializate în România, Ungaria și Bulgaria, atât pe marketplace-uri, cât și prin magazinele online www.sensopro.ro, www.luxorise.ro, www.kitunghii.ro și www.pensulemachiaj.ro.
Despre Senior Software
Senior Software este un partener complet de digitalizare, care îmbină tehnologia cu expertiza strategică, oferind consultanță, implementare și suport local prin echipe interne specializate. Cu peste 22 de ani de creștere continuă, peste 500 de proiecte de succes și divizii dedicate fiecărei arii de business, compania livrează soluții integrate care conectează procesele într-un flux unitar.