InterLAN-IX, principala platformă de interconectare a rețelelor de internet din România, găzduiește în această săptămână, 20–24 octombrie 2025, conferința internațională RIPE 91, eveniment de referință pentru comunitatea tehnică globală implicată în funcționarea și dezvoltarea infrastructurii Internetului.
Evenimentul are loc la Hotelul Marriott din București și reunește sute de specialiști din întreaga lume – ingineri de rețea, reprezentanți ai furnizorilor de servicii de internet, operatori de infrastructură, experți în politici de adresare IP și reprezentanți ai organizațiilor internaționale din domeniul tehnologiilor de Internet.
Conferința RIPE 91, organizată sub egida RIPE NCC (Réseaux IP Européens Network Coordination Centre), oferă participanților o platformă pentru schimbul de cunoștințe, prezentarea celor mai noi tehnologii și discutarea aspectelor tehnice și de reglementare privind funcționarea Internetului la nivel global.
„Suntem onorați să fim gazdele acestei ediții a RIPE Meeting, care marchează o etapă importantă în recunoașterea rolului României în infrastructura Internetului european. Este o nouă oportunitate valoroasă pentru comunitatea locală de a interacționa direct cu experți internaționali și de a contribui la evoluția rețelelor și serviciilor digitale”, a declarat Eric Andrei Băleanu, Reprezentantul InterLAN-IX.
Prin organizarea RIPE 91 la București, InterLAN-IX reconfirmă poziția sa strategică în regiune ca punct major de interconectare și colaborare între operatorii de rețele, contribuind la dezvoltarea unei infrastructure de Internet mai stabile, performante și sigure.
Pentru detalii suplimentare despre eveniment, agendă și participanți, vizitați site-ul oficial: https://ripe91.ripe.net/
InterLAN-IX este cea mai mare platformă de interconectare a rețelelor de internet din România contribuind activ la dezvoltarea infrastructurii Internetului la nivel național și regional.
InterLAN-IX este deținut de Asociația Interlan, o organizație care reunește operatori de rețele de telecomunicații, furnizori de servicii de Internet, televiziune prin cablu și care promovează un mediu de interconectare deschis, neutru și performant.
Pentru mai multe informații despre rețeaua și serviciile InterLAN-IX, vizitați https://www.interlan.ro