București - 06 octombrie 2025
-
Pe 3 octombrie, la Centrul de Instruire Echipe Canine al Autorității Vamale Romane (AVR), zece echipe canine de la Direcția Regională Sud a Serviciului de Stat de Grăniceri al Ucrainei (SSGU) au finalizat stagiul de perfecționare pentru depistarea de țigarete și produse din tutun, arme și muniție, droguri și numerar. Sesiunea de instruire a fost oferită de către AVR în parteneriat cu Misiunea EUAM Ucraina, cu sprijinul JTI România, care susține echipele canine ale Vămii Române de peste 15 ani și care a contribuit la înființarea Centrului Instruire Echipe Canine din Pantelimon. Este al doilea an la rând că AVR susține perfecționarea profesională a echipelor canine din Ucraina.
Echipele canine activează în punctele de trecere a frontierei si in punctele vamale de interior din toată țara și fac parte din mijloacele operative utilizate de Autoritatea Vamală Română pentru prevenirea, detectarea și combaterea contrabandei cu țigarete, a traficului de droguri, arme și muniție, precum și numerar. De la începutul anului, cu ajutorul echipelor canine au fost descoperite și confiscate 448.000 fire țigarete, 6 kg tutun, iar amenzile aplicate au totalizat 1.624.000 milioane lei.
„Centrul de Instruire Echipe Canine din Pantelimon este un centru de excelență, singurul de acest tip din cadrul AVR. Metodologia de instruire a câinilor și lucrătorilor vamali, precum și facilitățile și dotările existente, corespund celor mai înalte standarde europene și internaționale. Suntem mândri că Autoritatea Vamală deține expertiza și bunele practici, coroborate cu profesionalism și dedicare, prin care să sprijinim instituțiile de aplicare a legii din țara vecină, Ucraina. În actualul context geo-politic, nu vorbim doar de un parteneriat între autorități cu abilități similare, ci din perspectiva AVR, de asumarea unui rol din ce în ce mai important pentru siguranța României și a Uniunii Europene.”, a declarat Bogdan Alexandru Bălan, președintele Autorității Vamale Române.
„Câinii de serviciu ai SSGU au trecut prin două săptămâni de antrenament foarte intens, pentru a-și îmbunătăți abilitățile de detectare a țigaretelor și produselor din tutun, drogurilor, armelor și muniției. Echipa canină funcționează doar pe baza unei legături puternice între câine și instructor, fiind unul dintre cele mai eficiente metode de combatere a traficului ilegal de mărfuri. Spun prevenire, pentru că, în afara cifrelor referitoare la cantități depistate, câinele reprezintă și un instrument de prevenție – atunci când văd o echipă canină într-un punct vamal, traficanții știu că nu au cum să ne păcălească și fac cale întoarsă”, a adăugat Alexandru Ioniță, Șeful Centrului de Instruire Echipe Canine.
„Este pentru al doilea an consecutiv când EUAM împreună cu AVR sprijină echipele canine din Ucraina în efectuarea stagiului de pregătire periodică găzduit de Centrul de Instruire Echipe Canine al AVR. Evenimentul din acest an a fost planificat ca urmare a rezultatelor operaționale bune obținute de echipele canine ale structurii regionale vamale Odesa după completarea stagiului de pregătire din 2024 în cadrul aceluiași centru, dar și a condițiilor bune de cazare și instruire pe care le oferă Centrul de Instruire a Echipelor Canine, precum și a profesionalismului instructorilor. Este o acțiune care se înscrie în proiectele și activitățile Misiunii EUAM Ucraina (European Union Advisory Mission for Civilian Security Sector Reform of Ukraine) dedicate sprijinirii eforturilor de securizare a frontierei Ucraina-UE/România. Misiunea EUAM oferă consultanță, instruire și sprijin partenerilor ucraineni pentru a-și dezvolta capacitatea operațională de aplicare a legii, dar și în aplicarea principiilor și bunelor practici europene în domeniul managementului integrat al frontierei (IBM). În contextul în care conflictul armat, cauzat de agresiunea neprovocată a Federației Ruse asupra Ucrainei, continuă chiar la cote accentuate, sprijinul UE pentru Ucraina este intensificat de la an la an, inclusiv prin intermediul EUAM.” a precizat Adrian Costache, Consilier Superior pentru Managementul Integrat al Frontiere în cadrul Oficiului Odesa al EUAM Ucraina.
"Ne bucurăm că putem fi, din nou, alături de autoritățile de aplicare a legii, în acțiunile pe care le întreprind pentru a consolida securitatea granițelor României și ale Uniunii Europene. Chiar în aceste zile derulăm un alt proiect în colaborare cu autorități din România și Republica Moldova, campania publică cu mesajul „Contrabanda aduce infractori în comunitate”, promovată în ambele țări, în perioada octombrie-noiembrie. De asemenea, am contribuit la înființarea acestui centru de formare a echipelor canine și susținem activitatea a peste 60 de câini, prezenți în puncte vamale din toată țara, special instruiți pentru depistarea țigaretelor, drogurilor, numerarului și muniției. Vom continua să fim parteneri ai autoriăților de aplicare a legii, dat fiind că reducerea traficului ilegal e un obiectiv comun”, a precizat Antonio Vencesla, Director Corporate Affairs & Communications JTI Romania, Moldova și Bulgaria.
.