București - 30 septembrie 2025
-
Barcelona a găzduit recent primul World Gastronomy Summit, organizat de IGCAT și Guvernul Cataloniei, eveniment care a reunit lideri internaționali, reprezentanți ai instituțiilor culturale, experți, chefi și vizionari din întreaga lume. Tema centrală a summitului a fost recunoașterea hranei ca expresie a culturii, patrimoniului și identității și a adus în atenție un adevăr profund: gastronomia nu este doar despre gusturi, ci despre cine suntem și cum alegem să ne păstrăm moștenirea vie.
La acest eveniment, Banatul a fost reprezentat de Simona Neumann, director general al Visit Timiș (Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Județul Timiș) și coordonator al proiectului Banat – Regiune Gastronomică Europeană 2028. Participarea sa a subliniat faptul că Banatul, cu diversitatea sa culinară și tradițiile sale autentice, face parte din această conversație globală despre viitorul gastronomiei.
Summitul a oferit exemple inspiraționale din regiuni ale lumii din Europa, Asia, America de Sud, zona Pacificului, Africa și America de Nord, toate unite de dorința de a proteja biodiversitatea, de a educa noile generații și de a pune în valoare gastronomia ca resursă culturală esențială. Declarația finală adoptată la Barcelona solicită recunoașterea oficială a hranei ca expresie culturală în agendele mondiale până în 2050, un angajament care deschide noi perspective pentru comunități și regiuni
Banatul se alătură acestei platforme cu responsabilitate și încredere. Candidatura noastră pentru titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028 reprezintă o oportunitate de a arăta lumii că, aici, mâncarea înseamnă tradiție, identitate și, mai ales, oameni. Este un pas esențial pentru consolidarea brandului regional și pentru implicarea comunităților noastre într-un dialog european și global despre patrimoniul culinar.a declarat doamna Simona Neumann.
Prin participarea la acest summit, Banatul își confirmă poziționarea ca actor activ în rețeaua internațională a regiunilor gastronomice, care consideră că diversitatea culinară este o resursă de identitate și inovație.
Data: 30.09.2025
.
Cuvinte cheie:
Visit Timiș Simona Neumann World Gastronomy Summit