RONOG 10 - Building The Internet Of Tomorrow

17 septembrie 2025, 12.36 - Afaceri   Social   Evenimente  

București - 17 septembrie 2025 -

Joi, 18 septembrie, începând cu ora 9.00, la Hotelul Radisson Blu din București va avea loc cea de-a zecea ediție a conferinței RONOG (Romanian Network Operators Group), un eveniment aniversar ce marchează un deceniu de dialog, inovație și colaborare în industria telecomunicațiilor și a internetului.


Ediția RONOG 10  va aduce în prim-plan teme de maxim interes pentru comunitatea tehnologică: de la reziliența și securitatea infrastructurilor de comunicații, la inteligența artificială aplicată în rețele, automatizare, edge computing și tendințele globale care modelează conectivitatea. Participanții vor avea ocazia să afle direct de la experți despre evoluția internet exchange-urilor, despre noile paradigme în interconectare și despre impactul pe care îl au rețelele de mare viteză asupra dezvoltării societății digitale.

Mai mult decât o conferință, RONOG 10 reprezintă un punct de întâlnire pentru operatori de rețele, furnizori de servicii, producători de echipamente și specialiști în securitate cibernetică. Anul acesta, ediția aniversară va pune accent pe schimbul de experiență și pe colaborarea dintre liderii industriei, oferind participanților un spațiu unde pot fi generate idei și parteneriate ce contribuie la construcția internetului de mâine.

Evenimentul beneficiază de sprijinul unor companii de renume internațional și regional, care prin expertiza și inovațiile lor consolidează relevanța RONOG în peisajul global al telecomunicațiilor. Printre sponsorii și partenerii acestei ediții se numără: ZET.net, IPXO, The Internet Society (ISOC), TP-Link, Flexoptix, C-Data Technology, Smartoptics, Recorded Future, RIPE NCC, Release14, GNM-IX, Start Bit, Nokia, RETN, Esphere Network, IPHOST, NXDATA, M247 Global, Tele Grup, Salumanus, Genie Networks, Asociația Interlan, FiberX, Epsilon, Chroot, Inter.link,  EXA Infrastructure, VIVA Telecom, Infinity Network, NIX.CZ.

Evenimentul este găzduit de Asociația Interlan prin InterLAN-IX și susținut de partenerii media AGERPRES, Ziarul Pozitiv, Biz, PT.ro, Techzilla.ro, IT Mania, DAYTREND.ro,  Media Expres, Media Blog News, AFOR (Asociația de Fibră Optică din România), How about.tech

Programul integral al evenimentului poate fi consultat pe site-ul oficial: www.ronog.ro.

Despre RONOG: RONOG (Romanian Network Operators Group) este o inițiativă susținută de Asociația Interlan, pentru a facilita dialogul și colaborarea între operatorii de rețele din România. Asociația Interlan, o organizație non-profit, reprezintă interesele furnizorilor de telecomunicații mici și medii din România și administrează InterLAN-X, cel mai mare nod neutru de schimb de trafic de internet din țară. Asociația este membră a organizației Euro-IX din anul 2008 și a organizației RIPE NCC din anul 2015.

.

Cuvinte cheie:  RONOG  Interlan  NOG  network operators group  internet exchange  telecom conference  peering  network traffic  cybersecurity  DDos  interconnect solutions  network traffic  geo-blocking  digital infrastructure  cloud  data centers  high-speed networks 

Imagini

RONOG 10  - Building The Internet Of Tomorrow

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.