Viitorul Customer Experience se scrie la București. CX Conference 2025 reunește lideri globali și studii cheie, prezentate în premieră

04 septembrie 2025, 01.06 - Social   Evenimente  

București - 04 septembrie 2025 -

Bucureștiul devine, pe 14–15 octombrie, locul de întâlnire al unora dintre cei mai influenți experți globali și regionali în Customer Experience. CX Conference 2025, organizată de Customer Experience România, va aduce pe scenă un line-up excepțional de experți internaționali și locali, precum și rezultatele celor mai relevante cercetări despre percepția și practicile CX la nivel național.


Un line-up de experți pentru provocările reale ale organizațiilor

Printre speakerii confirmați se numără Ian Golding, unul dintre cei mai respectați consultanți CX la nivel global, Bruce Temkin, fondatorul TemkinSight și pionier al disciplinei Customer Experience, și Olga Potaptseva, CEO European Customer Consultancy și expert recunoscut în transformarea culturilor organizaționale. Lor li se alătură profesioniști de top din România: Andreea Coca, CX Manager & Research Lead la Pluxee România, Mihai Ciuta, CX & Research Lead at Raiffeisen Bank Romania, Oana Aftenii, Customer Experience Lead la Returo, Gabriela Roșca, co-fondator Smart HR, Alina Dimbean, Customer Excellence Director la Delgaz Grid, Bülent Duagi, Strategy & Foresight Adviser la Sense & Change, Hunor Kovacs, Managing Director Geomant, Ștefan Dumitru, Regional Manager SEE la Staffino, precum și Gabriela Ciupitu, fondatoarea Customer Experience România, desemnată în 2024 cel mai influent profesionist CX la nivel global.

Agenda conferinței este construită pentru a adresa provocările reale ale organizațiilor: cum pot fi adaptate strategiile pentru a răspunde unui mediu volatil, ce rol joacă tehnologia în susținerea conexiunii cu clienții și cum poate fi transformată cultura internă într-un catalizator al loialității. 

Experiențele sunt despre interacțiune umană. Tehnologia trebuie să susțină această dimensiune, nu să o înlocuiască. Adoptată corect, poate oferi angajaților mai mult timp pentru ceea ce contează cu adevărat pentru clienți”, afirmă Ian Golding, keynote speaker al evenimentului, într-un interviu acordat Gabrielei Ciupitu, pentru Customer Experience România.

În viziunea sa, “schimbarea accelerată este o realitate, iar orice organizație tradițională care crede că este imună riscă să devină irelevantă. Pentru a merge înainte, uneori trebuie să te oprești, să reflectezi și să ajustezi direcția”, subliniază Golding.

 

Customer Centricity Index și CX Maturity Study 2025: date esențiale pentru piața locală

Ediția din 2025 marchează și lansarea a două studii esențiale pentru piața locală. Customer Centricity Index, realizat în parteneriat cu Ipsos, măsoară percepția clienților asupra brandurilor din principalele industrii din România, oferind o imagine obiectivă, bazată pe experiențele reale ale consumatorilor. 

Rezultatele vor fi recunoscute în cadrul Customer Centricity Gala, unde vor fi premiate companiile care setează standarde în relația cu clienții. În paralel, CX Maturity Study 2025, derulat împreună cu Staffino, analizează practicile interne ale companiilor din România și Moldova, urmărind șase piloni ai maturității CX: strategie, cultură centrată pe client, employee journey, customer journey, vocea clientului și tehnologii.

CX Conference 2025 are loc într-un an în care organizațiile sunt puse în fața unor schimbări rapide și profunde – de la avansul inteligenței artificiale și modificările legislative, până la incertitudinea economică și transformările continue ale așteptărilor clienților. De aceea, am ales să aducem la București atât voci globale, cât și perspective locale, pentru a înțelege unde ne aflăm ca piață și care sunt pașii necesari pentru a construi experiențe ce generează loialitate reală. CX Conference este totodată un punct de întâlnire pentru comunitatea de profesioniști din Customer Experience. Cred că doar prin dialog deschis între companii, consultanți și clienți putem construi culturi organizaționale care să susțină relații sănătoase și performanță sustenabilă.”, declară Gabriela Ciupitu, fondatoarea Customer Experience România lider recunoscut la nivel global în domeniul CX.

 

Le Château și Maidan Spațiul, gazdele CX Conference 2025. Parteneri locali și internaționali susțin evenimentul.

Evenimentul începe pe 14 octombrie la Le Château (Strada Turturelelor 11, Sector 3, lângă Piața Alba Iulia) și continuă pe 15 octombrie cu CX Workshops la Maidan Spațiul (Bulevardul Expoziției 2, Sector 1), într-un format dinamic și colaborativ.

Înscrierile sunt disponibile pe https://cx-conference.ro/ cu oferte early-bird valabile până pe 15 septembrie 2025, iar detalii despre agenda evenimentului și parteneriate pot fi găsite pe site-ul oficial.

Evenimentul are parteneri strategici și organizații care contribuie activ la dezvoltarea comunității CX, la nivel local și internațional. CX Conference 2025 este organizat cu sprijinul partenerilor din comunitatea profesioniștilor CX din România, respectiv Staffino și Geomant, precum și al partenerului de research pentru Customer Centricity Index, Ipsos. Smart HR și Maidan Spațiul, gazda celei de-a doua zile a conferinței, susțin de asemenea evenimentul.

De asemenea, evenimentul beneficiază de susținerea unor parteneri strategici internaționali, precum Customer Institute, Customer Experience Professionals Association (CXPA), Awards International și Customer Experience Magazine (CXM).

Partenerii media ai ediției din 2025 includ: Wall-Street.ro, Start-up.ro, Retail.ro, Transilvania Business, Ziarul Bursa, EventsMax, PRwave, Romania-Insider.com și RomaniaJournal.ro

.

Cuvinte cheie:  CX Conference 2025  Customer Experience România  eveniment   

Imagini

Viitorul Customer Experience se scrie la București. CX Conference 2025 reunește lideri globali și studii cheie, prezentate în premieră
Viitorul Customer Experience se scrie la București. CX Conference 2025 reunește lideri globali și studii cheie, prezentate în premieră
Viitorul Customer Experience se scrie la București. CX Conference 2025 reunește lideri globali și studii cheie, prezentate în premieră

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.