Grupul SGS își consolidează poziția de lider în domeniul sustenabilității printr-un parteneriat cu The PLEDGE

13 iunie 2025, 12.28 - Industrie   Mediu  

București - 13 iunie 2025 -

Grupul SGS a încheiat un parteneriat strategic cu The PLEDGE on Food Waste, o terță parte recunoscută la nivel mondial pentru auditurile de certificare destinată să ajute furnizorii de servicii alimentare să-și reducă sistematic risipa de alimente și să-și îmbunătățească sustenabilitatea operațiunilor. Având la bază un cadru riguros format din șapte piloni și 95 de criterii, The PLEDGE on Food Waste ghidează furnizorii de servicii alimentare în fiecare etapă a operațiunilor lor, de la achiziții și preparare, până la comercializare și eliminarea deșeurilor. Obiectivul The PLEDGE este de a construi o lume în care zero deșeuri alimentare devine o normă, nu o excepție.



În calitate de organism oficial de certificare pentru The PLEDGE on Food Waste, SGS va furniza audituri independente și servicii de certificare companiilor din sectorul hotelier, catering și servicii alimentare. Serviciile oferite includ evaluări ale deficiențelor înaintea auditului și asistență personalizată pentru închiderea gap-urilor, audituri de certificare efectuate de auditori calificați, scalabilitate globală și prezență locală pentru operatorii cu locații multiple, alinierea cu programele de sustenabilitate existente și cu așteptările de reglementare, capacitatea de a integra auditurile de certificare The PLEDGE on Food Waste cu programele de igienă și siguranță alimentară, simplificând procesele și maximizând eficiența. 



Toate aceste servicii vor permite clienților să-și minimizeze amprenta asupra mediului, să-și optimizeze eficiența operațională și să demonstreze părților interesate că dispun de un leadership credibil în domeniul sustenabilității.



Parteneriatul întărește poziția de lider a SGS în domeniul serviciilor de sustenabilitate și extinde pachetul de servicii IMPACT NOW pentru sustenabilitate care se concentrează pe climă, circularitate, conservarea naturii și asigurarea ESG. În linie cu strategia sa ambițioasă de creștere, SGS anticipează generarea a cel puțin 600 de milioane CHF venituri suplimentare din sustenabilitate până în 2027, o creștere semnificativă de la cele 400 de milioane CHF înregistrate în 2023.



Benjamin Lephilibert, co-fondator al The PLEDGE on Food Waste, a comentat: "Suntem încântați să urăm bun venit companiei SGS ca organism de certificare aprobat. Prezența lor globală, credibilitatea de care se bucură în industrie și dedicarea pentru sustenabilitate îi fac să fie un partener ideal. Având în vedere că risipa alimentară reprezintă aproape o treime din totalul alimentelor produse la nivel global, parteneriatul va genera impulsul atât de necesar pentru o soluție orientată spre rezultate."



Géraldine Picaud, CEO al grupului SGS, a adăugat: "În calitate de lider global în domeniul serviciilor de sustenabilitate, suntem mândri să colaborăm cu The PLEDGE pentru a reduce risipa alimentară. Prin includerea acestui parteneriat în oferta noastră IMPACT NOW pentru sustenabilitate, vom putea ajuta companiile de servicii alimentare să reducă deșeurile, să-și crească profitabilitatea și să contribuie la un sistem alimentar global mai sustenabil."



Despre The PLEDGE



The PLEDGE on Food Waste este principala certificare în domeniul deșeurilor alimentare, la nivel global. Ea a fost concepută în 2018 prin analiza și combinarea celor mai bune practici din industria ospitalității.



The PLEDGE propune o metodologie cuprinzătoare în domeniul prevenirii risipei alimentare, construită pe 7 piloni și 95 de criterii, oferind o abordare holistică pentru reducerea risipei alimentare. Metodologia The PLEDGE se aliniază la Obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD) 2, 12, 13 și 17 ale ONU.







Despre SGS



SGS este lider mondial în domeniul testării, inspecției și certificării. Operăm o rețea de peste 2.500 de laboratoare și centre de afaceri în 115 țări, susținute de o echipă de 99.500 de profesioniști dedicați. Având peste 145 de ani de excelență în domeniul serviciilor, îmbinăm precizia și acuratețea specifice companiilor elvețiene, pentru a sprijini organizațiile să atingă cele mai înalte standarde de calitate, conformitate și sustenabilitate.



Promisiunea brandului nostru - when you need to be sure - subliniază angajamentul asumat în ceea ce privește credibilitatea, integritatea și seriozitatea, permițând partenerilor să prospere în condiții de maximă siguranță. Ne oferim serviciile specializate cu mândrie prin intermediul brandului SGS și al altor mărci specializate de încredere inclusiv Brightsight, Bluesign, Maine Pointe și Nutrasource.



SGS este cotată la bursa elvețiană SIX, sub simbolul SGSN (ISIN CH0002497458, Reuters SGSN.S, Bloomberg SGSN:SW).











 

.

Cuvinte cheie:  SGS  industrie  servicii alimentare 

Imagini

Grupul SGS își consolidează poziția de lider în domeniul sustenabilității printr-un parteneriat cu The PLEDGE

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.