Oportunități IMOBILIARE inedite în actualul context politico-economic
CUMPĂRĂ, CONSTRUIEȘTE sau RENOVEAZĂ
Evenimentul definitoriu al pieței imobiliare din România,
Târgul Național Imobiliar (TNI) - ZEB EXPO revine în perioada
23–25 mai 2025 cu o nouă ediție spectaculoasă, ce reunește ofertele imobiliare actuale, inovația, sustenabilitatea și oportunitățile de investiții într-un spațiu dedicat celor care caută nu doar o locuință, ci și o viziune pentru viitor. Târgul începe
VINERI, 23 mai la ora 10.00 la Palatul Parlamentului și se desfășoară până
DUMINICĂ, 25 mai, ora 16.00, fiind conceput pentru a veni în sprijinul tuturor persoanelor care doresc să își achiziționeze prima locuință, să facă un upgrade imobiliar, să contacteze constructori de case pe structură de lemn sau companii ce livrează case modulare, să investească în piața imobiliară din țară sau din străinătate, precum și a celor care doresc să renoveze și să eficientizeze energetic o proprietate existentă.
Accesul se realizează prin intrarea principală a Casei Poporului, poarta C1, colț cu Parcul Izvor, aflată la intersecția dintre Bd Libertății și Bd Națiunile Unite. Locația este aleasă special pentru
acces facil, atât cu mijloacele de transport în comun, cât și cu maşina personală, având peste 200 de locuri de parcare disponibile chiar în curtea interioară a Palatului Parlamentului.
Intrarea la Târgul Național Imobiliar se realizează pe bază de bilet de intrare 20 RON sau GRATUIT prin QR cod ce se obține prin înregistrarea rapidă pe websiteul evenimentului: https://www.targulnationalimobiliar.ro/
Programul de vizitare al târgului imobiliar TNI - ZEB EXPO este:
Vineri, 23 mai: 10.00- 19.00
Sâmbătă, 24 mai: 10.00- 19.00
Duminică, 25 mai: 10.00- 16.00
„Ediția Târgului Național Imobiliar TNI- ZEB EXPO din 23-25 mai este un eveniment cu adevărat special, pentru că îmbină în mod unic oferta imobiliară clasică – apartamente, case, terenuri, proprietăți pretabile pentru investiții – cu soluții moderne și sustenabile pentru locuire eficientă energetic și se desfășoară într-un context politico-economic în schimbare, creând oportunități imobiliare inedite pentru investitori și cumpărători. Vizitatorii vor avea acces direct la dezvoltatori, agenții imobiliare, instituții financiare și furnizori de tehnologii verzi, toți reuniți într-un spațiu prestigios, la Palatul Parlamentului. Este o ediție concepută atât pentru cei care caută o locuință sau doresc să investească inteligent, cât și pentru aceia care doresc să-și transforme proprietatea pe care o au deja într-una mai confortabilă, modernă și mai eficientă energetic. Pe durata celor trei zile de eveniment, vizitatorii obțin informații valoroase de la profesioniștii din domeniu, compară ofertele imobiliare de actualitate și au acces la beneficii exclusive pentru rezervări realizate în cadrul târgului. După recentele alegeri, indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 7,26%, cursul leu/euro s-a stabilizat, iar indicii bursieri au înregistrat creșteri semnificative, cu un avans de 4% în prima zi a săptămânii. Aceste evoluții sugerează o stabilizare a pieței financiare și un interes reînnoit al investitorilor.” — Cristina Bercea, PR Manager Târgul Național Imobiliar TNI- ZEB EXPO
Oferte pentru toate gusturile și bugetele
Fie că ești la început de drum în căutarea unei garsoniere cochete sau visezi la o vilă spațioasă, la TNI găsești oferte imobiliare variate: ansambluri rezidențiale noi, imobile aflate în diverse stadii de dezvoltare, cât și proprietăți noi finalizate, disponibile pentru mutare imediată și toate la prețuri speciale. De asemenea, vizitatorii TNI au acces și la proprietăți aflate la revânzare sau la închiriere, prin intermediul agențiilor imobiliare prezente la eveniment.
Printre companiile participante la eveniment se numără: Inamstro, Emax Real Estate Dubai, Exigent Unique Properties, VIVACITY Residence, Denya Lake, Villa Nova Residence, The 8 Residence Balotești, Urbanio, TMC Binelui Park, Panorama City, Citta del Lago, Nobel Art Apartments, Green Garden, View Box Houses, Logicassa, Helios Residence, Educev, NILS Imobiliare, Modularia by ZEB Casa, Best Expert Imobiliare, SYA Towers, KW Top Agent, Imopedia, Apulum 94, Mervani, Hive Projects, etc.
Tendințele pieței imobiliare - Cerere constantă și prețuri în creștere
Piața imobiliară din România se află într-o continuă expansiune, caracterizată prin interes susținut pentru achiziția de apartamente și creșteri constante ale prețurilor locuințelor. Această dinamică ascendentă nu este un fenomen izolat, ci reflectă tendințele generale din Europa Centrală și de Est, unde cererea pentru locuințe noi și moderne depășește constant oferta. În marile orașe din România, prețurile apartamentelor au cunoscut o apreciere semnificativă în ultimii ani, impulsionată de interesul crescut al cumpărătorilor individuali, dar și al investitorilor.
„În aprilie 2025, contactările directe pentru cumpărarea de apartamente au fost la un nivel similar cu cel raportat în aceeași lună a anului trecut, în timp ce numărul afișărilor a scăzut nesemnificativ, cu 1%, potrivit datelor colectate de pe platformele noastre – Storia și OLX Imobiliare. Aprilie 2025 a devenit astfel prima lună după mai bine de un an în care numărul de contactări directe pentru achiziționarea unui apartament nu este în creștere. Chiar și în acest context, la nivelul primelor patru luni ale anului, numărul de contactări este în creștere cu aproape 9%, în timp ce numărul de afișări este mai mare cu 2,5% raportat la perioada ianuarie - aprilie 2024. În schimb, pe segmentul caselor disponibile la vânzare s-au înregistrat creșteri pe linie. Astfel, numărul de contactări directe pentru achiziționarea unei case a înregistrat o creștere cu aproape 5% comparativ cu aprilie 2024, în timp ce numărul de afișări a crescut în același interval de timp cu 4%. De asemenea, cifrele raportate sunt în creștere și la nivelul primelor patru luni ale anului. Mai exact, contactările directe au crescut cu aproape 11% în ianuarie-aprilie 2025 comparativ cu perioada similară a anului trecut, concomitent cu o creștere a numărului de afișări cu peste 6%”. - Monica Dudău, Head of Marketing Real Estate Europe OLX Group (Storia și OLX Imobiliare).
„Într-o lume cu puține certitudini, cumpărarea unui apartament în România rămâne o investiție bună din mai multe motive: o casă e întotdeauna utilă; nu necesită o pricepere aparte, ca investiția pe bursă; și nu în ultimul rând, prețurile din România sunt încă mult sub cele din Occident, în pofida scumpirilor constante. Asta se vede foarte clar din statisticile pe care noi, la Anunțul Telefonic și anuntul.ro le agregăm încă din 1990, deci de 35 de ani, din toate anunțurile de vânzare/închiriere pe care le publicăm. De exemplu, în perioada decembrie 2024-aprilie 2025, prețurile caselor din București au crescut cu 13% (garsonierele), cu peste 10% (apartamentele cu 2 camere) și cu 7% apartamentele cu 3 camere. Au rămas cam la același nivel prețurile vilelor și apartamentelor cu 4 camere. Chiriile în schimb, pe toate categoriile de case, au stagnat în această perioadă mai degrabă de așteptare, generată de evenimentele electorale pe care le traversăm.” - Mihaela Stâmbeca, Manager vânzări Anuntul.ro
Dezvoltatorii se adaptează noilor cerințe ale actualilor cumpărătorilor
Cererea pentru locuințe moderne, spațioase și bine poziționate, care să răspundă unui stil de viață echilibrat și adaptat nevoilor actuale este din ce în ce mai evidentă. Într-un climat economic în care cumpărătorii caută investiții sigure, dar și confort pe termen lung, proiectele rezidențiale bine gândite, cu facilități integrate și dotări premium, câștigă tot mai mult teren.
„Piața imobiliară din 2025 a cunoscut o revenire a cererii pentru locuințe moderne și spațioase, într-un context în care interesul pentru investiții sigure și soluții adaptate stilului de viață modern continuă să crească. În dezvoltarea noului proiect, Exigent Faza 6, ne concentrăm pe crearea unor spații care răspund cu adevărat nevoilor de astăzi și de mâine ale clienților, pentru că știm că investiția într-o locuință reprezintă, de fapt, o investiție în viitor.Complexul este situat pe Bulevardul Timișoara nr. 82, într-o zonă în plină dezvoltare și se află la doar 10 minute de Plaza România și Autogara Militari. Acesta va cuprinde 5 blocuri, cu 738 de apartamente și 912 locuri de parcare, asigurând acces rapid la centre comerciale, instituții de învățământ de prestigiu și facilități medicale, inclusiv la viitorul spital din zonă, dezvoltat de Primăria Sectorului 6. Finisajele moderne, dotările premium, precum încălzirea în pardoseală, aerul condiționat și centralele termice individuale sunt doar câteva dintre beneficiile care asigură confort, siguranță și o experiență de locuire durabilă. De asemenea, complexul va beneficia de o serie de facilități precum grădiniță, un loc de joacă, un complex comercial, acces pietonal la Parcul Liniei. Deși piața rămâne sensibilă la factorii externi este esențial să ne menținem angajamentele privind calitatea construcțiilor, respectarea termenelor și responsabilitatea în livrare, pentru a câștiga încrederea clienților noștri.” - Daniel Niculae, Partener EXIGENT
Avantajele cumpărării în faza de pre-sale
Achiziționarea unei locuințe în faza de pre-vânzare (pre-sale) direct de la dezvoltatori cu experiență și reputație solidă oferă numeroase avantaje, atât pentru cei care doresc să locuiască în ea, cât și pentru investitori, precum prețuri preferențiale, flexibilitate în plată și rezervare rapidă.
„VIVACITY anunță lansarea în pre-sale a proiectului VIVACITY Residence Pipera la Târgul Național Imobiliar. VIVACITY Residence Pipera face parte din angajamentul GRUPO HERCE, un dezvoltator imobiliar internațional cu peste 40 de ani de experiență. În România, GRUPO HERCE a demonstrat deja succesul prin VIVACITY Residence Gheorgheni din Cluj-Napoca, livrând integral peste 900 de locuințe pentru familii fericite. Acesta a fost primul proiect major al grupului în țară și a stabilit standarde înalte de calitate și design. VIVACITY Residence Pipera este proiectul viitorului în imobiliarele din Pipera, iar vizitatorii TNI vor putea rezerva un apartament cu o taxă simbolică de doar 500 euro și vor beneficia de o ofertă specială valabilă exclusiv pe durata evenimentului: 5% discount suplimentar față de prețurile deja reduse conform formei de plată alese. Ansamblul VIVACITY Residence Pipera se remarcă: printr-un ambient curat și sigur pentru familii, fiind un cartier 100% Car-Free” la parter; apartamente cu dublă orientare Est-Vest; intimitate, liniște și confort sporit, fiind conceput doar cu două apartamente pe etaj; încălzire eficientă și aerisire naturală; mai mult spațiu de locuit, fără costuri suplimentare prin boxe gratuite în subsol; panoramă către lacul Saulei și 10.000 m² de zone verzi, pentru un mediu natural perfect pentru relaxare.” — Conducerea VIVACITY
Inovație și sustenabilitate la TNI
O componentă esențială a ediției din această primăvară a Târgului Național Imobiliar o reprezintă ZEB EXPO - zona dedicată tehnologiilor verzi și clădirilor ce au consum energetic aproape zero. Vizitatorii evenimentului vor descoperi ansambluri rezidențiale eficiente energetic, case moderne din lemn, soluții de termoizolare avansate, sisteme inteligente de ventilație cu recuperare de căldură, pompe de căldură, panouri solare și concepte smart home care transformă locuința într-un spațiu sănătos, economic și sustenabil. Printre companiile ce prezintă tehnologii verzi în cadrul evenimentului se numără: NovingAIR, Saint Gobain, Zeb Expert, PROZEB, Alumgates, Soudal, WOODSENSE, DIMMER, Izodom România, Ground for Heat, Waldevar, Modularia, CELCO, Ratio Term, Compania Municipală Termoenergetica București și Cluster pRO nZEB.
Într-o piață imobiliară în continuă transformare, actualii cumpărători de proprietăți imobiliare sunt mult mai atenți la calitatea locuirii și eficiența energetică. Locuințele moderne nu mai sunt evaluate doar prin suprafață sau preț, ci și prin criterii precum poziționarea strategică, accesul la infrastructură urbană, integrarea tehnologiilor smart home și utilizarea materialelor durabile. Aceste noi priorități conturează un profil exigent al clientului, care caută nu doar un spațiu de locuit, ci un mediu sănătos, eficient și elegant, adaptat stilului de viață contemporan.
„Participarea Inamstro la Târgul Național Imobiliar reflectă angajamentul nostru de a livra proiecte rezidențiale durabile și inovatoare, adaptate cerințelor unei piețe aflate în continuă evoluție. Observăm o creștere a interesului pentru locuințele eficiente energetic, bine poziționate și cu finisaje premium – tendință confirmată și în interacțiunile directe cu clienții. La nivelul pieței, se remarcă o orientare tot mai clară spre investiții sigure în zone dezvoltate, cu acces facil și infrastructură modernă. În cadrul ediției TNI prezentăm două proiecte reprezentative pentru noul standard de locuire urbană, ambele situate în zona Pipera: Nobel Art Apartments și Helios Residence. Fiecare dintre ele integrează soluții moderne precum pompe de căldură individuale, sisteme smart home, spații verzi amenajate și un design arhitectural atent adaptat mediului urban. Totodată, accentul pe calitatea execuției se reflectă în utilizarea materialelor premium, precum parchetul din lemn natural și panourile decorative din lemn montate pe pereți, care adaugă un plus de eleganță și căldură ambientului interior. Prin aceste proiecte, ne propunem să livrăm mai mult decât simple locuințe – un standard ridicat de confort, eficiență și valoare concretă pentru fiecare investiție, începând de la 109.200 Euro + TVA.”— Grecu Anastasia, Director Vânzări Inamstro
Investiții cu randament ridicat – în țară și în străinătate
Pentru cei interesați de investiții, TNI este o platformă excelentă de informare unde găsesc oportunități de investiții în România, dar și în străinătate. Agenții specializate și brokeri cu experiență vor explica în cadrul evenimentului avantajele fiecărei zone, randamentele estimate și strategiile de gestionare a proprietăților în regim hotelier sau long term.
Andreea Popa, fondatoarea Emax Real Estate, prima companie care a implementat pe piața românească ideea investițiilor imobiliare în Dubai a confirmat prezența în cadrul ediției TNI din 23-25 mai și a pregătit vizitatorilor evenimentului multiple beneficii.
„Sunt încântată să revin la Târgul Național Imobiliar cu o selecție exclusivă de proprietăți internaționale din destinații spectaculoase precum Dubai și Zanzibar. Ofertele prezentate în cadrul TNI beneficiază de randament garantat contractual și plan de plată eșalonată direct la dezvoltator – fără comisioane bancare sau costuri ascunse. Într-un context economic și politic instabil în România, investițiile în Dubai oferă o alternativă solidă, într-o piață cu creștere accelerată, siguranță juridică și monedă stabilă (USD). EMAX Real Estate este singura companie românească acreditată pentru property management în Dubai, iar clienții noștri beneficiază de suport complet: de la consultanță imobiliară și administrare post-achiziție, până la servicii de înființare companie, deschidere cont bancar, obținere rezidență și chiar Golden Visa. Accesul la proiecte în exclusivitate, negocieri directe cu dezvoltatorii și asistență 360° fac din EMAX partenerul ideal pentru românii care își doresc o investiție sigură și profitabilă în afara țării.” – Andreea Popa, fondator EMAX Real Estate
Târg cu finanțare inclusă
Într-un context economic în care accesul la finanțare joacă un rol esențial în decizia de achiziție a unei locuințe, piața creditelor din România continuă să se adapteze cerințelor unei generații tot mai atente la costuri, stabilitate și transparență. La Târgul Național Imobiliar, vizitatorii beneficiază nu doar de o ofertă variată de proprietăți, ci și de acces direct la soluții de finanțare personalizate oferite de BRD Groupe Société Générale, Banca Transilvania, UniCredit Bank, EXIM Banca Românească, Raiffeisen Bank, CEC BANK, TMA- The Money Advisor și Imobiliare.ro Finance.
„Piața imobiliară din România rămâne un reper important pentru stabilitatea și dezvoltarea economiei. În acest context, Târgul Național Imobiliar este o platformă esențială de dialog și interacțiune între clienți, dezvoltatori, finanțatori și toți actorii implicați în ecosistemul locuirii.
BRD susține cu consecvență această piață, prin soluții de finanțare adaptate nevoilor clienților și printr-o înțelegere profundă a tendințelor în evoluție – de la creșterea apetitului pentru locuințe sustenabile, la nevoia de flexibilitate și predictibilitate în creditare. BRD propune o ofertă solidă și diversă de finanțare, care include și singurul credit imobiliar de pe piață cu dobândă fixă pe întreaga perioadă de creditare – o formulă de stabilitate și predictibilitate pe termen lung.
Suntem aici pentru a fi parteneri de încredere în decizii importante din viața oamenilor – cum este achiziția unei locuințe – și pentru a contribui, în același timp, la dezvoltarea unui sector imobiliar modern, sigur și responsabil”. - Anca Nuțiu, Director Executiv Retail, BRD Groupe Société Générale.
„Piața creditelor ipotecare traversează o perioadă favorabilă pentru cei care intenționează să achiziționeze un imobil, caracterizată de unul dintre cele mai scăzute niveluri ale dobânzilor din ultimii ani și de oferte orientate către predictibilitatea costurilor”, consideră Lidia Stan, Vicepreședinte Executiv Exim Banca Românească.
În acest context, Exim Banca Românească dispune de o soluție de finanțare competitivă, cu dobândă fixă de 5,2% în primii 3 ani și ulterior variabilă, destinată atât achiziției, cât și refinanțării creditelor pentru investitii imobiliare existente.
„Pentru a asigura un cost echitabil pentru clienți, am flexibilizat și adaptat oferta noastră de credite ipotecare, astfel încât să răspundem cât mai bine nevoilor actuale din piață. Soluția propusă de Exim Banca Românească oferă protecție în fața fluctuațiilor de dobândă și condiții avantajoase pentru clienții care își încasează veniturile prin bancă”, a mai spus Lidia Stan.
Oferta este disponibilă pentru credite cu o durată de până la 35 de ani, cu un avans minimum de 15% din valoarea imobilului. Exim Banca Românească nu percepe comision lunar de administrare, iar procesul de acordare este accesibil pentru o gamă variată de venituri, inclusiv salarii, pensii, venituri din profesii liberale, drepturi de autor sau chirii.
Clienții beneficiază, de asemenea, de o cotație competitivă pentru polița de asigurare a imobilului, oferită de EximAsig, companie membră a Grupului Exim Banca Românească.
Franciză imobiliară lansată în cadrul TNI
În cadrul Târgului Național Imobiliar (TNI), agenția imobiliară Mervani Invest lansează oficial franciza sa, extinzându-și astfel prezența în domeniul imobiliar. Această inițiativă le oferă antreprenorilor oportunitatea de a se alătura unei rețele de succes, beneficiind de expertiza și reputația deja consolidată a agenției. Mervani Invest pune la dispoziție un portofoliu diversificat de proprietăți, inclusiv case, vile, apartamente și terenuri în zone montane precum Sinaia, Bușteni, Azuga, Predeal, precum și în localități submontane precum Câmpina, Breaza, Cornu și Brebu. Această lansare reprezintă un pas important în dezvoltarea rețelei Mervani și în consolidarea poziției sale pe piața imobiliară din România.
„Scopul nostru este să oferim mai mult decât un brand – oferim un parteneriat real, în care fiecare francizat beneficiază de know-how-ul, resursele și sprijinul necesar pentru a avea succes. Este o oportunitate atât pentru agenții imobiliari care vor să evolueze, cât și pentru antreprenorii care caută o afacere cu potențial real de creștere.” –Laurentiu Megelea fondatorul Agenției Imobiliare Mervani.
Zilele Imobiliare
Ediția aceasta a Târgului Național Imobiliar găzduiește Zilele Imobiliare, un eveniment organizat de ABI – Asociația Brokerilor Imobiliari. Timp de trei zile, vizitatorii vor putea participa la conferințe dedicate pieței imobiliare, cu accent special pe dialogul direct cu publicul interesat de servicii imobiliare, vor afla cum evoluează piața, care sunt tendințele și ce oportunități apar, atât din perspectiva investițiilor, cât și a educației financiare și imobiliare. Pentru cei care cochetează cu ideea unei cariere în domeniu, conferința „Imobiliarele sunt bune” vine cu răspunsuri clare despre avantajele profesiei de agent sau broker, dar și cu oportunități concrete de a face primii pași în imobiliare. Pe durata târgului, Școala ABI oferă un discount de 50% la cursurile oficiale pentru agenți/brokeri imobiliari.
Networking cu profesioniști din industrie
Târgul Național Imobiliar TNI nu este doar un târg, ci un eveniment complex care aduce împreună toți actorii pieței imobiliare: dezvoltatori, agenții imobiliare, bănci, consultanți, arhitecți, ingineri, furnizori de soluții smart și verzi, dar și asociații de profil, precum Asociația Brokerilor Imobiliari, Asociația Auditorilor Energetici pentru Clădiri din România, Asociația Română a Electricienilor și Consiliul Român pentru Clădiri Verzi din România. În acest context, TNI este locul perfect pentru informare, conectare cu specialiști și luarea celor mai bune decizii.
„Portofoliul Romania Green Building Council include peste 22.400 de locuințe certificate sau în proces de certificare Green Homes, în valoare de peste 4,5 miliarde de euro, pentru care clienții pot accesa credite verzi prin zece instituții bancare partenere: Alpha Bank, Banca Transilvania, BCR, BRD, Garanti Bank, ING Bank, Libra Bank, Procredit Bank, Raiffeisen Bank și Vista Bank. Prin inițiativa SMARTER finance for EU cu sprijinul Agenției Executive pentru Climă, Infrastructură și Mediu (CINEA) a Comisiei Europene, prin programul LIFE Clean Energy Transition, am intensificat certificarea proiectelor rezidențiale conform standardelor taxonomiei europene pentru finanțări verzi. Oferim un Serviciu de Verificare Independentă a Conformării cu Taxonomia Europeană prin două modalități - Certificarea Green Homes și Certificatul de Verificare a Alinierii la Taxonomia Europeană - aducând beneficii semnificative pentru participanții la piața financiară și imobiliară. ”- Elena Rastei, Director Executiv, Romania Green Building Council
Inspirație pentru renovare și reamenajare
Târgul Național Imobiliar TNI nu este doar despre cumpărare – ci și despre optimizare. La TNI găsești idei de reamenajare interioară, tehnologii de automatizare, mobilier inteligent și soluții pentru eficiență energetică. Dacă ai deja o locuință, TNI îți oferă inspirația necesară pentru a o transforma într-un adevărat cămin al viitorului.
Acces GRATUIT cu înregistrare online
Acum te poți înscrie online pentru acces gratuit la Târgul Național Imobiliar!
Procesul de înscriere este simplu și rapid! Accesează site-ul oficial al evenimentului:
www.targulnationalimobiliar.ro și completează formularul de înregistrare pentru a obține codul QR de acces gratuit!
Rezervă-ți locul acum și fii parte din cel mai important eveniment imobiliar al anului!
Organizator: BDOBC Business Center
Parteneri: EMAX Real Estate Dubai, BRD Groupe Societe Generale, Exigent Unique Projects, Inamstro, Asociația Brokerilor Imobiliari, EXIM Banca Românească, VIVACITY, Intermobili Furniture, Imobiliare.net
Eveniment realizat cu sprijinul: Imopedia.ro
Powered by: Storia
Parteneri Media: Anuntul.ro; Misiunea Casa; Daibau, Real Estate Magazin; Casa si gradina; Agerpres; Mediafax; Bursa Constructiilor; Telegrama.ro; Practic-Idei pentru casa, gradina și apartament; Arena Construcțiilor; Jurnalul de Afaceri; Business Adviser; Business Point; Ziare.com; Business 24; ȘtirileImobiliare.ro; Casesigradini.ro; Radar Imobiliar; Rezidențial.net
Despre Târgul Național Imobiliar TNI - O tradiție de peste 20 de ani
Târgul Național Imobiliar (TNI) este evenimentul definitoriu pentru sectorul imobiliar din România ce reunește în același loc și timp companiile prestigioase, profesioniștii în domeniu, presa de specialitate și publicul larg.
Expoziția TNI are loc de două ori pe an, primăvara și toamna, într-o locație de excepție: Palatul Parlamentului. În cei 20 de ani, Târgul Național Imobiliar TNI și-a câștigat reputația de cel mai important eveniment de profil din România, o platformă de networking și o sursă inestimabilă de oportunități pentru toți cei implicați în sectorul imobiliar. Târgul Național Imobiliar nu este doar un loc de întâlnire pentru profesioniști, ci și un punct de referință pentru cei peste 250.000 de vizitatori care ne-au trecut pragul până acum, căutând locuința mult visată sau dorind să investească în imobiliare.