Investeste în oameni!
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013
Axa prioritară 1 „Educatia şi formarea profesională in sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”
Domeniul major de intervenţie 1.2 „Calitate în învăţământul superior”
Numărul de identificare al contractului: POSDRU/86/1.2/S/63951
Titlul proiectului:“Dezvoltarea şi implementarea unui program-pilot integrat pentru creşterea accesului la învăţământul superior pentru persoane cu dizabilităţi”
Beneficiar: Ministerul Educaţiei Naţionale
Experienţa mentorilor în Proiectul-pilot POSDRU ″Educație Universitară pentru Persoane cu Dizabilități″ (EUPD)
Experienţa mentorilor în implementarea proiectului ″Educație Universitară pentru Persoane cu Dizabilități″ poate fi analizată ca partea de experienţă pe care organizaţia care livrează serviciul de educaţie şi pe care o transmite studentului. În acest caz este cazul de clienţi care încă nu poate să perceapă caracteristicile de calitate materiale dintr-o lipsă de capabilităţi dar care sunt excepţionali de rafinaţi în a măsura relaţionarea cu organizaţia în ceea ce priveşte caracteristicile emoţionale şi de contextualitate socială.
Experienţa de mentor.
Toţi mentorii apreciază că şi-au sporit abilităţile în a cunoaşte diferitele comportamente ale studenţilor cu dizabilităţi ceea ce îi împuterniceşte. Satisfacţia maximă pe care aceştia o manifestă este recunoscută de studenţii mentoraţi carte îşi exprimă o înaltă apreciere pentru mentori care au făcut enorm de multe lucruri pentru ca ei să fie apreciaţi şi de ceilalţi profesori. Exemple: „am putut fi de folos în ceea ce priveşte necesităţile acestora”, „m-a apropiat şi mai mult de acele persoane”, „am acumulat cunoştinţe şi abilităţi în utilizarea instrumentelor de lucru”.
Calitatea proiectului. Element cheie.
Calitatea proiectului este apreciată pentru angrenajul uman şi material inclus. Ca la orice serviciu este apreciată pasiunea care a fost depusă pentru o susţinută relaţionare „comunicaţională” cu studenţii care „merită aceleaşi şanse ca şi noi”. Elementul-cheie pentru calitatea reuşitei adaptării serviciului de educaţie la persoanele cu dizabilităţi este dat de mentorii care au avut „disponibilitate şi iubire pentru ceilalţi de lângă noi”.
Situaţii de impas.
Studenţii cu dizabilităţi fiind clienţi speciali, mentorii au rezolvat foarte multe şi diverse hiatusuri ale acestora în interfaţa cu organizaţia, fie cu profesorii titulari, fie cu noile metode cum ar fi platforma e-Learning.
Proiectul vine în întâmpinarea tuturor nevoilor.
În „parcurgerea” vieţii lor în perioada de studenţie, studenţii au beneficiat de mentorii lor nu numai în probleme de studenţie. Aceştia şi-au extins sprijinul în a rezolva şi alte probleme pe care aceştia le-au întâmpinat.
Schimbarea mentalităţii din mediul universitar.
Nu de puţine ori mentorii au avut de rezolvat probleme şi cu colegii profesori. Au fost mijlocitorii care au implementat bunele practici „recomandări de ajustări/adaptări a procedurilor SMC” pentru studenţii cu dizabilităţi.
Învăţăminte personale prin participarea la proiect.
Toţi mentorii consideră că Universitatea a câştigat o extraordinară experienţă pentru un segment de clienţi care sunt speciali în relaţionarea cu ei şi împuternicesc pe cei care transferă informaţii şi cunoştinţe. Exemple: „o bună ocazie la lărgirea ariei de activitate şi de adaptabilitate”, „am construit relaţii de prietenie bazate pe comunicare, înţelegere şi respect”, „”test de anduranţă”, „am cunoscut persoane şi caractere extraordinare....acest proiect ne-a făcut mai buni pe toţi”.
Din analiza răspunsurilor putem să concluzionăm că toţi mentorii au o satisfacţie majoră pentru activitatea depusă prin proiect în a satisface studenţii cu dizabilităţi ceea ce înseamnă o împlinire suplimentară a proiectului care încă nu a fost suficient de detaliată, adică avem de-a face cu outcome-uri/rezultate pe termen îndelungat.
Proiectul EUPD vizează crearea de oportunități pentru îmbunătățirea accesului la educație, în cadrul învățământului superior de nivel licență și master, prin dezvoltarea și implementarea unui program-pilot integrat pentru asistarea a 300 persoane cu dizabilități și implementarea acestuia la nivelul a 3 instituții de învățământ superior, inclusiv prin utilizarea TIC.
Acest proiect este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, şi se înscrie pe Axa prioritară 1 – „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”, Domeniul Major de Intervenţie: 1.2 - „Calitate în învăţământul superior”.