Bucureşti - 07 decembrie 2010
-
Duminică dimineaţa (5 Decembrie 2010), Ateneul Român s-a umplut de copii, de tineri, de muzică, de lumină și de bucurie la primul concert din seria „Clasic e Fantastic”, program educaţional dedicat copiilor și tinerilor între 4 și 20 de ani.
Peste 850 de copii şi tineri, profesori, părinţi şi bunici au făcut ca sala mare a Ateneului Român să pară neîncăpătoare. Cu toţii au asistat la un concert special susținut de ochestra de cameră a Filarmonicii George Enescu, sub bagheta Maestrului Horia Andreescu, care a reuşit să ofere publicului clipe de minunată bucurie, veselie şi educaţie muzicală. Tema acestui prim concert a fost „Instrumentele cu coarde”, iar din program au făcut parte lucrări de W.A.Mozart, A.Vivaldi, J.S.Bach, J. Strauss sau G.Fr. Handel.
„Felicitări pentru concert şi mulţumiri pentru acest program nemaipomenit nu numai pentru copii dar şi pentru părinţi.”- Dana M., părinte, spectator concert „Instrumentele cu coarde”
„Bună ziua! Elevii Şcolii nr. 7 care au participat la spectacolul de ieri doresc să vă multumească. A fost un eveniment deosebit pentru noi, un spectacol interactiv, atractiv şi cu siguranţă educativ. Ne bucurăm şi noi, profesorii şi parinţii, că adevăraţii profesionişti se apleacă şi asupra unui public "mai mic". Ne-am simţit extraordinar şi asteptăm invitaţii şi pentru viitoarele spectacole”.
“Realizarea acestui prim concert, şi bucuria cu care a fost primit de publicul tânăr, au fost elementele care ne-au asigurat că eforturile noastre au un scop nobil şi bun, pentru care a meritat să investim energie, timp, bani şi dragoste. Am simţit mândrie pentru că proiectul „Clasic e Fantastic” are adepţi. Prezenţa atât de generoasă a publicului ne-a arătat că am avut dreptate când am considerat ca există nevoie de cultură şi de muzică clasică, mai ales dacă acestea sunt adaptate la vârsta auditoriului. Mulțumim tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui program și ne bazăm în continuare pe girul moral al forurilor de specialitate, dar și pe susținerea financiară a partenerilor și sponsorilor.”– Laura Kungl, Managing Partner Clock Advertising, inițiatorul programului ”Clasic e Fantastic”
Programul ”Clasic e Fantastic”, inițiat și organizat de către Clock Advertising in parteneriat cu Filarmonica George Enescu şi Media Concept Store, este un proiect cultural educativ prin care se dorește popularizarea muzicii clasice în rândul copiilor și tinerilor. 10,000 de copii și tineri vor avea acces gratuit la concerte şi evenimente de muzică clasică. Parteneri principali: Fabryo Corporation, RBS România, Rosegur, CCIB, Domeniile Ştirbey.
Mai multe detalii despre proiect pe website-ul oficial – www.clasicefantastic.ro
.
http://www.clock.ro/
Cuvinte cheie:
Fantastic concert Ateneu