Bucuresti - 27 februarie 2020
-
DocProcess - compania specializată în automatizarea și interoperabilitatea proceselor de business în cadrul și dintre companii - anunță numirea lui Gabriel Gavrilă în calitate de director de vânzări. În noua sa funcție, este responsabil de coordonarea departamentului comercial al companiei.
“Mă bucur să mă alătur echipei DocProcess, o companie care a înregistrat o creștere constantă în ultimii ani, aflată în plin proces de expansiune, atât la nivel regional, cât și internațional. Pe lângă traseul ascendent al companiei, m-a atras foarte mult și conceptul din spatele serviciilor, concept care este în acord cu filosofia mea de om de vânzări, cu orientare pe eficiență și nu pe efort, respectiv ‘work bright, not hard!’”, zice Gabriel Gavrilă.
Gabriel Gavrilă va fi parte, astfel, din echipa de management a companiei și aduce în DocProcess experiența sa de peste 15 ani în sectorul tehnologic.
Aceasta îl poziționează ca expert în zona de eficientizare și automatizare a proceselor de business. În rolurile anterioare – la Asseco SEE Romania, Telekom Romania și GTS Telekom – Gabriel a coordonat echipe de vânzări B2B concentrate pe acțiuni de new business development și expansiune regională.
“Suntem încântați să-l avem pe Gabriel la bord. Sunt încrezător că experiența și cunoștințele sale vaste despre industrie ne vor ajuta să ne consolidăm poziția de lider pe piața din România și să menținem relații puternice cu clienții noștri”, a spus Liviu Apolozan, fondator, Președinte al Consiliului de administrație și Vice Președinte de Strategie al DocProcess.
Despre DocProcess
Înființată în anul 2005 de Liviu Apolozan, DocProcess susține procesul de eficientizare a companiilor prin transformare digitală.
Platformele DocProcess automatizează procesele de achiziții, logistice și financiar-contabile (Purchase-to-Pay, Order-to-Cash, Contract Management și Document / Record Management) ajutând companiile să elimine hârtia și munca manuală repetitivă.
Peste 3.200 de clienți la nivel global au devenit mai productivi și mai eficienți prin utilizarea platformei DocProcess. Compania este prezentă atât în România, prin două birouri (Bucuresti și Brașov), cât și în Franța (Grenoble).
În 2018, DocProcess a deschis un centru de cercetare și dezvoltare în tehnologie în afara României, în Franța, la Grenoble și a anunțat noi planuri de extindere.
În același an, fondatorul companiei, Liviu Apolozan, a primit premiul Technology Emerging Entrepreneur din partea companiei de consultanță Ernst & Young, DocProcess a obținut trofeul ”Made In Romania” din partea Bursei de Valori București, iar în 2019 a fost numit „National Winner” în cadrul European Business Awards.
Pentru mai multe informații, vă rugăm contactați:
Sophie Apolozan
PR & Events Coordinator, DocProcess
0746184802
sophie.apolozan@doc-process.com
.
Cuvinte cheie:
DocProcess Gabriel Gavrilă Liviu Apolozan Technology Emerging Entrepreneur Made In Romania National Winner European Business Awards