Bucureşti - 18 septembrie 2015
-
Bursele Europene JTI pentru Jurnalisti continua cu editia 2015-2016, in organizarea Fundatiei Euromonitor pentru Excelenta, cu sprijinul Agentiei Ad Media Consult.
Programul Bursele Europene JTI pentru Jurnalisti invita tinerii jurnalisti care doresc sa capete o expertiza profesionala in problematica europeana sa se alature celor peste 150 de colegi de breasla care au beneficiat de-a lungul ultimilor ani de training si burse de pregatire profesionala ce le-au completat cunostintele, le-au consolidat experientele si le-au largit orizonturile profesionale.
Programul Bursele Europene JTI pentru Jurnalisti incurajeaza si faciliteaza pregatirea profesionala si ii ajuta pe participanti sa aprofundeze intelegerea tematicilor legate de Uniunea Europeana, cadrul de reglementare, functionarea institutiilor, relationarea intre Statele Membre, precum si maniera in care este abordata problematica europeana de catre media occidentala.
Programul „Bursele Europene JTI pentru Jurnalisti” cuprinde trei etape de pregatire profesionala:
- un training specializat, sustinut in Romania de catre specialisti in relatii europene;
- o calatorie de studii de o saptamana, la Bruxelles, pe durata careia jurnalistii vor avea ocazia sa se intalneasca si sa discute cu oficiali ai Uniunii Europene;
- stagii de pregatire profesionala, timp de trei saptamani, in cadrul unor prestigioase organizaţii de presa europene.
La incheierea fiecarei faze sunt selectati jurnalistii care vor participa la faza urmatoare.
Si la editia 2015-2016 sunt asteptati sa aplice la programul de Burse Europene JTI atat jurnalisti din Romania, cat si din Republica Moldova, din presa scrisa, radio, TV si on-line, specializati in domeniile social, politic si economic, care trebuie sa indeplineasca in mod cumulativ urmatoarele conditii:
· Experienta profesionala de minim 3 ani
· Varsta de pana in 35 de ani
· Abilitati de comunicare in limba engleza (cunoasterea limbii franceze reprezinta un avantaj)
Dosarul de inscriere va cuprinde:
· Curriculum Vitae
· Formular de inscriere disponibil pe site-ul Fundatiei Euromonitor pentru Excelenta (www.euromonitor.ro)
· Fotografie color tip pasaport
· Portofoliu (trei materiale de presa relevante pentru domeniile enuntate)
· Trei scrisori de recomandare, de preferinta una de la superiorul direct sau managerul institutiei la care lucreaza.
Data limita de depunere a dosarelor de inscriere este 10 OCTOMBRIE 2015 (inclusiv), toate inscrierile avand mentiunea « Pentru Bursele Europene JTI ».
Preselectia candidatilor se va face pe baza dosarului de inscriere, iar selectia pe baza unui interviu.
Programul Bursele Europene JTI pentru Jurnalisti a fost lansat in 2007, anul aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, ca o continuare a programului de stagii initiat de National Forum Foundation/Freedom House in anii ’90, cu sprijinul Guvernului SUA, iar ulterior, incepand cu anul 2000, cu finantarea JTI.
Inca de la inceput, obiectivul programului a fost dezvoltarea cunostintelor si abilitatilor tinerilor jurnalisti, prin expunere la realitatile democratiilor dezvoltate, imersiune in medii culturale diverse si practica profesionala specializata, mai intai in Statele Unite, iar ulterior la Bruxelles.
Dosarele de inscriere se vor depune la: Ad Media Consult srl,
Adresa: Str. Erou Iancu Nicolae, nr.103, vila i-2 Voluntari, jud. Ilfov, cod postal 077190
Persoana de contact: Irina Apostol, Tel : 0721201559, fax : 0318172768
e-mail: irina.apostol@admediaconsult.ro
Documentatia electronica se va trimite la adresa: burse@euromonitor.ro
Pentru detalii suplimentare va puteti adresa Fundatiei Euromonitor pentru Excelenta, la adresa: Calea Floreasca, nr. 167, et.4, sector 1, Bucuresti.
Persoana de contact:
Andra Dimitriu
Project Manager
Tel: +40 751010698
e-mail: andra.dimitriu@euromonitor.ro
Cuvinte cheie:
Bursele Europene JTI jurnalişti înscrtiere