MasterChef a semnat un contract cu TCC pentru a derula campanii de fidelizare la nivel global, inclusiv în România

09 septembrie 2015, 11.17 - Afaceri   Media / Publicitate   Social  

Bucuresti - 09 septembrie 2015 - TCC, companie specializată în programe de fidelizare pentru marii retaileri, a semnat un contract exclusiv, pe o durată de patru ani, cu renumitul show TV MasterChef, parteneriat care vizează lansarea unei game variate de produse marca MasterChef precum articole pentru gătit, cuţite şi alte ustensile de bucătărie. Acestea vor putea fi utilizate de către retaileri pentru recompensarea cumpărătorilor, prin intermediul campaniilor de fidelizare derulate în magazine din toată lumea, inclusiv din România.

Astfel, cumpărătorii vor putea să colecţioneze articole din gama MasterChef pe baza punctelor bonus colectate în timp ce îşi fac cumpărăturile în magazinele participante la campaniile TCC. Contractul prevede, de asemenea, ca TCC să beneficieze de promovare în cadrul show-urilor MasterChef.

„Suntem încântaţi să urăm bun-venit MasterChef alături de brandurile de top din domeniul consuming-ului şi entertainment-ului cu care ne-am parteneriat. MasterChef, care este unul dintre cele mai mari branduri TV la nivel mondial, joacă un rol important în a-i inspira pe iubitorii de gastronomie să gătească acasă. Colecţia de vase de bucătărie MasterChef pe care am creat-o li se adresează acestor pasionaţi de mâncare pe care dorim să îi stimulăm să gătească uşor şi cu încredere. Suntem convinşi că aceştia vor fi dornici să colecţioneze vasele din gama MasterChef. Prin urmare, suntem nerăbdători să lucrăm împreună cu partenerii noştri din retail la nivel global pentru a crea şi livra campanii de fidelizare MasterChef cu un mare impact asupra publicului şi care să se constituie într-un veritabil suport pentru priorităţile lor strategice, precum şi pentru creşterea vânzărilor”, a spus Manfred Litschka, director regional de marketing la TCC.

Branco Scherer, directorul general al diviziei de parteneriate comerciale internaţionale la Endemol Shining, a declarat: „TCC este un lider mondial în domeniul marketingului pentru retail şi acest nou parteneriat este gândit să creeze o experienţă de shopping fascinantă, construită în jurul forţei şi autenticităţii valorilor Master Chef. Este un pas firesc pe care MasterChef îl face pentru a veni în întâmpinarea unei audienţe lărgite, pentru a atrage noi clienţi şi în acelaşi timp pentru a-i recompensa pe cei actuali.”

Despre TCC

TCC este o companie mondială de marketing care operează în parteneriat cu numeroşi retaileri pentru a crea şi implementa campanii de fidelizare în magazine, cu scopul creşterii vânzărilor şi profitului acestora.

Graţie portofoliului de neegalat de branduri partenere din domeniile consuming şi entertainment, care include, printre mulţi alţii, Disney şi 20th Century Fox, TCC le facilitează retailerilor interacţiunea cu proprii consumatori şi recompensarea lor pentru loialitate cu o gamă variată de branduri exclusiviste. Prezent în peste 70 de ţări, TCC are 600 de angajaţi în cele 34 de birouri în toată lumea.

În România, TCC activează din 2008 şi a derulat campanii de fidelizare cu OMV, Mega Image, Penny, Kaufland, Metro şi Billa.

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să consultaţi site-ul http://www.tccglobal.com.

Despre grupul ENDEMOL SHINE
Grupul Endemol Shine este un niu joint venture care reuneşte companiile Endemol, Shine şi CORE Media pentru a crea un furnizor global de conţinut cu un portofoliu de hituri internaţionale printre care American Idol, Big Brother, Black Mirror, Broadchurch, Deal or No Deal, Grantchester, Man vs. Food, Masterchef, Mr. Bean, One Born Every Minute, Peaky Blinders, So You Think You Can Dance, The Biggest Loser, The Fall, The Money Drop, Wipeout şi multe altele.

Despre MasterChef
MasterChef este un renumit brand de life-style cu o istorie de peste 20 de ani care se bucură de o audienţă uriaşă la nivel internaţional. Show-ul de televiziune este produs în 44 de ţări, difuzat în 200 de teritorii şi urmărit de 300 de milioane de oameni. Un fenomen global, brandul este sinonim cu talentul culinar şi este recunoscut drept o autoritate de încredere în materie de dezvoltare a abilităţilor de chef amator. Prin show-urile TV, expoziţiile, evenimentele, cărţile şi revistele publicate, brandul MasterChef inspiră iubitorii de gastronomie din toată lumea să împărtăşească pasiunea pentru gătit şi să se bucure de mâncarea de calitate.

Pentru relaţii cu presa, vă rugăm contactaţi: Ioana Dimitriu – ioana.dimitriu@yourlink.ro; mobil: 0725.139.399


Cuvinte cheie:  MasterChef  contract  TCC 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.