COMUNICAT DE PRESĂ

13 august 2015, 01.41 - Administraţie Publică   Social  

Bucureşti - 13 august 2015 -

Ca urmare a situației existente în sistemul  penitenciar, care a determinat organizarea unui protest al lucrătorilor din acest sistem, în data de 13.08.2015, în faţa Ministerului Justiţiei, SINDICATUL NAȚIONAL AL CONSILIERILOR DIN SERVICIILE DE PROBAȚIUNE anunță faptul că îşi manifestă solidaritatea cu colegii din cadrul SNLP, evidenţiată prin purtarea de banderole negre.

                Menționăm că lucrăm cu aceeași categorie de persoane condamnate, iar o parte dintre problemele cu care lucrătorii din penitenciare se confruntă coincid cu cele ale consilierilor de probaţiune, probleme pentru care Ministerul Justiţiei nu a identificat soluţii.

                Precizăm că suntem  la nivel  național  330 de consilieri de probațiune, în mare parte personal feminin, și gestionam - la finele anului 2014 - 37.044 de persoane condamnate.

Crina Mocanu

Președinte SNCSP

 

.

Cuvinte cheie:  SNCSP  SNLP  sindicate  penitenciar  justiţie  protest  solidaritate 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.