Salvaţi Copiii lansează un nou proiect de educaţie incluzivă pentru copiii din medii defavorizate

Bucureşti - 08 iulie 2015 -

Organizaţia Salvaţi Copiii în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, lansează proiectul “Centre pentru Educație Incluzivă - Servicii integrate pentru copii din grupuri defavorizate”, proiect derulat cu sprijinul financiar al Programului RO10 - CORAI, program finanţat de Granturile SEE 2009-2014 şi administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială. Valoarea totală a proiectului este de 2.080.004,63 lei.

17.3% (Eurostat, http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=edat_lfse_14&lang=en) dintre copiii școlarizați renunță la școală anual, ceea ce face ca România să se numere printre primele patru țări din Europa cu cele mai mari rate ale abandonului școlar (conform Eurostat). Conform datelor Institutului Național de Statistică, mai mult de 1 din 10 copii, care ar trebui să participe la învățământul primar, nu merge la școală. Problematica părăsirii timpurii a școlii este considerată la nivel european drept „urgentă și serioasă, atât pentru individ, cât și pentru societate” (ec.europa.eu), reducerea ratei abandonului școlar înainte de absolvirea învățământului secundar reprezentând un obiectiv major al tuturor statelor membre.

Pentru a răspunde cât mai bine nevoilor identificate la nivel local, în cadrul centrelor vor fi derulate, în perioada iunie 2015-aprilie 2016, trei programe educaționale: Grădinițe estivale, Școală după Școală și A doua Șansă, de care vor beneficia 308 copii cu vârste cuprinse între 4-15 ani proveniți din medii defavorizate și aflați în risc de abandon școlar. Complementar serviciilor educaționale, atât copiii, cât și familiile acestora (minim 185 de părinți) vor beneficia de consiliere socială și sprijin în vederea asigurării respectării propriilor drepturi.

Devenită o constantă a programelor Salvați Copiii, în perioada premergătoare activităților educaționale, se va desfășura un curs de pregătire a cadrelor didactice implicate în proiect. În vederea asigurării unor servicii educaționale de calitate, personalul Salvați Copiii va fi instruit cu privire la modul în care pot sprijini integrarea, retenția și participarea copiilor proveniți din grupurile sociale vulnerabile la educație. De asemenea, proiectul va fi însoțit de o campanie de comunicare și de conștientizare, menită să atragă atenția asupra problemelor actuale în asigurarea dreptului la educație pentru toți copiii, indicând importanța pe care o are educația în dezvoltarea armonioasă a copilului și în integrarea sa ulterioară în plan social.

Pentru a diminua fenomenul abandonului școlar și a reduce decalajul la învăţătură pentru copiii proveniți din medii defavorizate, Organizația Salvați Copiii desfășoară, începând din 2001, un program amplu de integrare/reintegrare școlară și prevenire a abandonului școlar. Proiectul „Centre pentru Educație Incluzivă - Servicii integrate pentru copii din grupuri defavorizate”, se alătură demersurilor Salvați Copiii prin inaugurarea a patru noi centre educaționale în București, Lupeni (județul Hunedoara), Timișoara (județul Timiș) și Târgoviște (județul Dâmbovița).

„Programele educaționale sunt foarte importante pentru Organizația Salvați Copiii prin prisma schimbărilor pozitive pe care le produc atât pentru copii, cât și pentru familiile acestora. Educația este un drept fundamental al fiecărui copil și este foarte important ca aceasta să înceapă  chiar de la 1 an, cu servicii adaptate pentru această vârstă.”  - Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv, Organizația Salvați Copiii.

Activitățile proiectului vor debuta cu lansarea grădinițelor estivale, al căror scop este de a reduce diferențele de dezvoltare psiho-educațională între copiii care au avut acces la educație preșcolară și cei care nu s-au putut bucura de acest drept. Practica de până acum a Organizației Salvați Copiii arată că acei copii care au participat la astfel de pregătire, fie doar pe parcursul vacanței de vară, au avut o rată mai mare de școlarizare. Pe lângă cele patru grupe estivale din cadrul acestui proiect, Salvați Copiii va include alți 370 de copii în 17 grupe de pregătire estivală derulate cu sprijinul financiar al Kaufland și H&M, în județele Brașov, Vaslui, Argeș, Suceava, Neamț, Constanța, Dâmbovița, Hunedoara, Cluj, Iasi, Caraș Severin, Olt, Timiș și Mureș.

Contact Salvati Copiii:

Ștefania Mircea, coordonator proiect – stefania.mircea@salvaticopiii.ro, tel 0745 375 148.

Lavinia Varodi, asistent proiect – lavinia.varodi@salvaticopiii.ro, tel 0721 329 101.

Experiența Salvați Copiii

Reintegrarea școlară a copiilor și prevenirea abandonului școlar sunt obiective majore pentru Salvați Copiii. Până în prezent, aproximativ 35.000 de copii au fost incluşi în programe educative şi de asistenţă socială. Astfel, Salvați Copiii a dezvoltat programe multianuale de facilitare a accesului la educaţie școlară prin implementarea de servicii educaționale și sociale. 16.700 de copii au fost înscriși în programele ”A Doua Șansă” și ”Școală după Școală”, iar 13.000 de părinți au fost sprijiniți material, social, juridic și psihologic.

Notă pentru jurnaliști:

Organizația Salvaţi Copiii este o organizaţie neguvernamentală, de utilitate publică, non-profit, care militează activ pentru drepturile şi protecţia copilului în România, din 1990, în acord cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului. Programele organizaţiei sunt adresate tuturor copiilor, cu o atenţie deosebită către cei aflaţi în situaţii dificile - copiii din comunităţile dezavantajate, copiii victime ale violenţei, exploatării prin muncă, traficului sau neglijării, copiii refugiaţi etc. În cei 25 de ani de activitate, peste un milion de copii au fost implicaţi în campaniile şi programele desfăşurate de organizaţie. Organizația Salvaţi Copiii este membru al Save the Children International, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări.

În România, în anul școlar anterior (2013/2014),  procentul copiilor cu vârsta  între 7 și 10 ani care frecventau școala primară era de 87,4%  (în scădere cu peste un punct procentual față de anul școlar anterior)(Setul național de indicatori de incluziune socială corespunzători anului 2013, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, 2014). Mai mult de 1 din 10 copii care ar trebui să participe la învățământul primar, nu merge la școală.  Aproape 366.000 de copii (3 – 17 ani) nu sunt înscriși în nicio formă de învățământ (preșcolar, primar, gimnazial, liceal sau profesional)(Institutul Național de Statistică, Tempo online, date pentru anul 2013). De asemenea, educația și îngrijirea pentru copilăria timpurie continuă să reprezinte un domeniu problematic. Dacă rata de participare la educația preșcolară a crescut, într-un singur an, de la 86% la 90% (pentru anul școlar 2012-2013), ca efect al introducerii clasei pregătitoare, serviciile destinate copiilor cu vârsta sub 3 ani rămân în continuare sever sub-dimensionate. Astfel, doar 15% dintre copii beneficiază de astfel de servicii, mult sub ținta de 33% indicată de Obiectivele de la Barcelona (http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/csr2015/cr2015_romania_en.pdf). Într-un singur an școlar (2012/2013), un număr de circa 24.400 de copii au abandonat învățământul primar și gimnazial (Analiza sistemului de învățământ preuniversitar din România din perspectiva unor indicatori statistici, Institutul de Științele Educației, 2015). Un alt grup vulnerabil este reprezentat de copiii romi. Doar 42% dintre copiii romi (6-15 ani) au mers la grădiniță, în comparație cu 87% dintre copiii de alte etnii și care trăiesc în același mediu. Procentul copiilor cu vârsta învățământului obligatoriu care nu merg la școală este de 22% în cazul copiilor romi și de 6% în cazul copiilor de alte etnii (Education: the situation of Roma in 11 EU Member States, FRA, 2014).Rata de părăsire timpurie a școlii este în România de 18,1%, comparativ cu o medie la nivelul UE de 11,1% și mult peste ținta de 10% indicată de Strategia Europa 2020 ( Eurostat, http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=edat_lfse_14&lang=en)

Program finanţat de Granturile SEE 2009-2014 şi administrat de Fondul Român de  Dezvoltare Socială;

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia  oficială a FRDS şi a Granturilor SEE 2009 – 2014; Întreaga răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor;


www.granturi-corai.ro; www.frds.ro

.
http://www.salvaticopiii.ro/

Cuvinte cheie:  Salvaţi Copiii  proiect  zone defavorizate  educaţie  lansare  centru 

Imagini

Salvaţi Copiii lansează un nou proiect de educaţie incluzivă pentru copiii din medii defavorizate
Salvaţi Copiii lansează un nou proiect de educaţie incluzivă pentru copiii din medii defavorizate
Salvaţi Copiii lansează un nou proiect de educaţie incluzivă pentru copiii din medii defavorizate
Salvaţi Copiii lansează un nou proiect de educaţie incluzivă pentru copiii din medii defavorizate
Salvaţi Copiii lansează un nou proiect de educaţie incluzivă pentru copiii din medii defavorizate

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.