Fundaţia Vodafone România şi Mediafax prezintă proiecte în care tehnologia schimbă viaţa oamenilor în bine

Bucuresti - 27 mai 2015 -

Noi proiecte pentru sănătatea şi îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor vor fi prezentate, joi, la cea de-a doua ediţie a conferinţei „Mediafax Talks about Technology for Social Change”, organizată de Agenţia de presă Mediafax, în parteneriat cu Fundaţia Vodafone România.

Dezvoltarea permanentă a tehnologiei şi apariţia unor dispozitive din ce în ce mai performante ne ajută nu numai în viaţa de zi cu zi, ci şi în îmbunătăţirea stării de sănătate a persoanelor care suferă de diverse afecţiuni. Astfel, la cea de-a doua ediţie a conferinţei participanţii vor putea afla detalii despre o nouă aplicaţie mobilă care poate salva vieţi omeneşti, despre noi soluţii de monitorizare a diabetului şi a bolilor cardio-vasculare sau de asistenţă a persoanelor cu deficienţă de vedere. Sub umbrela programului „Mobile for Good”, Fundaţia Vodafone finanţează, în toate cele 28 de ţări în care este prezentă, proiecte care folosesc tehnologia mobilă pentru a rezolva probleme sociale presante, pentru a îmbunătăţi viaţa oamenilor şi pentru a genera schimbarea în societate.

În România, există deja mii de persoane care, datorită acestor programe, trăiesc o viata mai bună. Selecţia proiectelor „Mobile for Good” se realizează prin runde de finanţare anuală, la selecţie putând să participe ONG-urile care au în plan utilizarea tehnologiei pentru rezolvarea unor probleme reale în domeniul educaţiei şi al sănătăţii şi în beneficiul persoanelor defavorizate fizic, social şi economic.

Pentru a afla cât mai multe lucruri despre astfel de proiecte aflate în derulare, dar şi pentru a descoperi noi soluţii prin care tehnologia ar putea îmbunătăţi viaţa oamenilor, Fundaţia Vodafone România şi Agenţia de presă Mediafax au iniţiat anul trecut conferinţa „Mediafax Talks about Technology for Social Change”, ajunsă acum la a doua ediţie.

Aceste noi proiecte şi evoluţiile pe care le-au înregistrat cele prezentate deja vor fi subiectul discuţiilor de la conferinţă, la care vor participa: Ravinder TAKKAR – CEO, Vodafone România; Raed ARAFAT – Fondator, Fundaţia pentru SMURD; Irina-Margareta NISTOR – Preşedinte onorific, Fundaţia Vodafone România; Florina TĂNASE – Director Legal&External Affairs, Vodafone România; Gyorgy PETER – Director, Asociaţia Caritas Alba Iulia – Asistenţă Medicală şi Socială; Florin GEORGESCU – Director, Asociaţia Tandem; David NEACŞU – Liderul primei expediţii româneşti pe Everest şi alpinist de renume internaţional; Dragoş DINU – Membru în board-ul Fundaţiei Romanian Business Leaders; Angela GALEŢA – Director, Fundaţia Vodafone România; Graham PEROLLS –Presedinte Fondator, Fundaţia Hospice Casa Speranţei ; Prof. Dr. Vintilă MIHĂILESCU – Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, antropolog; Andrei ROŞU – Sportiv, primul maratonist care a intrat în Cartea Recordurilor pentru performanţa sa de a alerga 7 maratoane şi 7 ultramaratoane pe 7 continente şi Mihaela VLĂICULESCU – Director, Asociaţia Sprijin pentru Diabet.

Fundaţia Vodafone România a finanţat, în cei 17 ani de activitate, peste 848 de programe în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale, având ca beneficiari copii, tineri, bătrâni, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundaţia Vodafone România a investit 20 milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere. Fundaţia Vodafone România este o organizaţie non-guvernamentală românească cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998.

Evenimentul de joi va reuni reprezentanţi ai organizaţiilor non-guvernamentale, ai instituţiilor publice şi private, medici, directori de spitale, reprezentanţi ai organizaţiilor de pacienţi, reprezentanţi ai companiilor din România

Conferinţa va fi moderată de Elvira Gheorghiţă, Senior Reporter Mediafax şi cunoscutul blogger Cristian China-Birta.

Mai multe detalii, agenda evenimentului „Mediafax Talks about Technology for Social Change” - ediţia a II-a puteţi găsi pe website-ul: http://www.mediafaxtalks.ro/mediafax-talks-about-technology-for-social-change/prezentare-eveniment-70-2883


Despre Mediafax


Mediafax este cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România. Înfiinţată în 1991, compania Mediafax face parte din Mediafax Group şi are peste 2.000 de clienţi din mass-media, sectorul public şi cel de afaceri. Printre produsele şi serviciile Mediafax se numără fluxuri zilnice de ştiri şi fotografie de presă, înregistrări video cu declaraţii şi interviuri în exclusivitate, servicii de monitorizare de presă şi de distribuţie de comunicate de presă, conţinut multimedia pentru telefonia mobilă. Din 2007, Mediafax se adresează în mod direct şi consumatorilor finali, nu doar sectorului business, prin www.mediafax.ro.

Despre Mediafax Talks

Mediafax organizează, începând din 2006, evenimente de business care vin în completarea informaţiilor de afaceri oferite zilnic companiilor. Prin seria de conferinţe Mediafax Talks (www.mediafaxtalks.ro), oamenii de afaceri au la dispoziţie un forum de dezbatere despre subiecte şi probleme arzătoare, precum şi o modalitate de dialog cu autorităţile.

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să o contactaţi pe
Melania Stoica
PR & Events Manager Mediafax Talks
melania.stoica@m.ro
031.82.56.417
0754 095 971

Cuvinte cheie:  Mediafax  conferintã  tehnologie 

Imagini

Fundaţia Vodafone România şi Mediafax prezintă proiecte în care tehnologia schimbă viaţa oamenilor în bine

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.