Mark Rock, noul General Manager al JTI România, Moldova și Bulgaria

21 aprilie 2015, 09.58 - Afaceri   Social   Agricultură  

Bucuresti - 21 aprilie 2015 - Începând din luna aprilie a acestui an, Mark Rock este noul General Manager al JTI România, Moldova și Bulgaria.

Mark Rock are o experiență de aproximativ 28 de ani în industria tutunului. În 1987, s-a alăturat departamentului de Vânzări și Marketing al Gallaher din Marea Britanie, unde a ocupat poziții care au implicat responsabilități din ce în ce mai complexe, culminând cu conducerea departamentului respectiv al JTI, în Marea Britanie. În anul 2007, Gallaher, companie aflată în FTSE 100, a fost achiziționată de JTI, iar în 2012 Mark a fost numit la conducerea departamentului Key Accounts, Category Management & Channel Planning, la Geneva, unde se află sediul central al JTI. Ulterior, a condus departamentul Corporate Trade Marketing de la Geneva, sprijinind dezvoltarea și exploatarea capacităților legate de trade marketing la nivelul întregului grup.

„JTI a intrat în a treia decadă de când este prezentă în România: am venit aici ca să rămânem și să dezvoltăm afacerea, așadar vom continua să investim în mărcile noastre, în fabrică și în oamenii noștri. Vom colabora și pe viitor cu autoritățile, într-o manieră constructivă și transparentă, pentru un mediu fiscal și legislativ stabil și pentru a combate contrabanda cu țigarete. Sunt foarte impresionat de reputația solidă pe care JTI și-a construit-o în România, atât în mediul de afaceri, cât și în comunitatea locală și cred că JTI trebuie să se implice în continuare, ca și până acum, în programele de responsabilitate socială”, a declarat Mark Rock, noul General Manager al JTI România, Moldova și Bulgaria.

Mark Rock preia funcția de General Manager de la Charlie Cunningham-Reid, care va conduce departamentul Corporate Affairs & Communications al JTI din Marea Britanie.

JTI și-a început activitatea în România în 1993 (denumită la momentul respectiv R.J. Reynolds), și a fost una dintre primele companii multinaționale înființate în România. În 2012, JTI România a investit 25 de milioane de Euro în fabrica din București, ceea ce a condus la crearea a peste 125 de noi locuri de muncă; în același an, echipa de vânzări s-a extins cu peste 50 de persoane. Anul trecut, JTI România a finalizat noul sediu din București. Situată lângă fabrică, clădirea cu o suprafață de 5.000 m.p. este construită pe patru nivele, găzduind peste 200 de angajați. În total, JTI România are aproximativ 1.000 de angajați care lucrează în producție și în birourile de vânzări din întreaga țară. În 2015, pentru al doilea an consecutiv, JTI România a fost certificată ca Angajator de Top (Top Employer), datorită condițiilor de lucru excelente oferite angajaților.

JTI, membră a Grupului Japan Tobacco, este unul dintre cei mai mari producători internaționali de produse din tutun. JTI comercializează mărci renumite pe plan mondial, precum Camel, Winston și Mevius (Mild Seven). Portofoliul companiei include și mărcile internaționale Benson & Hedges, Silk Cut, Sobranie, Glamour și LD. Având sediul central la Geneva, Elveția, JTI are circa 27.000 de angajați la nivel mondial și operațiuni în peste 120 de țări. Venitul de bază realizat în exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2014 a fost de 11,9 miliarde USD. Pentru mai multe informații, vizitați www.jti.com

.

Cuvinte cheie:  JTI Romania  general  manager 

Imagini

Mark Rock, noul General Manager al JTI România, Moldova și Bulgaria

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.