ULTIMA ZI PENTRU EARLY BOOKING LA EDIŢIA A XI-A A CONFERINŢEI DE RISC DE ŢARĂ COFACE

Bucureşti - 15 aprilie 2015 -

Conferinţa de Risc de Ţară Coface, devenită un eveniment de tradiţie şi de referinţă pentru comunitatea de business din România, îl va avea ca invitat special pe renumitul economist Prof. Otmar ISSING, specializat în politica monetară, una dintre personalităţile cele mai influente din cadrul Băncii Centrale Europene. Până pe 15 aprilie biletele de participare pot fi achiziţionate la preţ de Early Booking, cu 15% discount din preţul întreg.

Organizată în parteneriat cu Agenţia de presă Mediafax, Conferinţa de Risc de Ţară Coface va avea loc în data de 29 Aprilie, la Hotelul Athenee Palace Hilton şi va reuni peste 350 de reprezentanţi de prim rang din mediul de afaceri intern şi internaţional, academicieni şi jurnalişti.

Conferinţa îşi propune să facă un bilanţ al anului trecut, să analizeze tendinţele macroeconomice majore la nivel mondial şi european care modelează economia lumii,  să analizeze principalele probleme ale României în perioada de criză şi să dezbată strategii de politică monetară.

Conferinţa va fi structurată în trei sesiuni, pe parcursul întregii zile. În deschiderea conferinţei, lectorul principal al evenimentului Prof. Otmar ISSING, Fost Economist-Şef şi Membru al Comitetului Executiv al Băncii Centrale Europene, va aborda o temă foarte controversată în această perioadă, respectiv „Războiul mondial al monedelor”.

În cadrul primei sesiuni se vor dezbate implicaţiile riscurilor economice globale în ţările emergente şi dezvoltate, precum şi perspectivele construirii unui model economic de succes pentru următorii ani. Invitaţii acestei sesiuni sunt academicieni, experţi în macroeconomie şi risc de ţară.

Această dezbatere va fi urmată de două mese rotunde. În prima dintre acestea, economiştii şefi ai principalelor instituţii bancare, Valentin LAZEA (Banca Naţională a României), Florian LIBOCOR (BRD GSG), Ionuţ DUMITRU (Raiffeisen Bank) şi Ciprian DASCĂLU (ING) se vor concentra asupra politicii monetare a României.

Ultima sesiune va cuprinde o analiză a oportunităţilor şi ameninţărilor în era crizelor economice internaţionale, cu un studiu specific asupra situaţiei României.

„Ambiţia noastră este să venim în întâmpinarea nevoilor reprezentanţilor companiilor implicaţi în procesul decizional privind investiţiile şi exporturile. Astfel, prin intermediul lectorilor invitaţi în cadrul Conferinţei de Risc de Ţară sperăm să ajutăm companiile să dezvolte o strategie pentru maximizarea oportunităţilor lor comerciale.” a declarat Constantin Coman, Country Manager, Coface România.

Mai multe detalii, agenda evenimentului şi înscrierile pentru participare pe website-ul: http://www.inevent.ro/conferinta-coface

Conferinţa de Risc de Ţară Coface îi are ca parteneri pe MARSH, AAFBR, BRCC, IBR, InEvent, KOMPASS, CFA.

CONTACT MEDIA:

Emilia MUSCALU - T. +40/21/231 60 20 - emilia.muscalu@coface.com

Despre Coface

Grupul Coface, lider mondial în asigurările de credit, oferă companiilor din întreaga lume soluţii de protejare împotriva riscului financiar de neplată a clienţilor proprii, atât pe piaţă internă, cât şi pentru export. În 2014, cu suportul celor 4.406 de angajaţi, Coface a înregistrat o cifră de afaceri consolidată de 1.441 MLD EUR. Prezent în mod direct sau indirect în 98 de ţări, Grupul asigură peste 40.000 de companii din peste 200 de ţări. În fiecare trimestru, Coface publică evaluările sale de risc de ţară pentru 160 de ţări, pe baza cunoştinţelor sale unice asupra comportamentului de plată al companiilor şi pe baza expertizei celor 350 de underwriter-i ai săi.

În Franţa, Coface gestionează garanţiile publice de export în numele Statului Francez.

www.coface.ro

Coface SA. este listata la Euronext Paris - Categoria A

ISIN: FR0010667147 / Ticker: COFA

Despre Mediafax Talks 

Mediafax organizează, începând din 2006, evenimente de business care vin în completarea informaţiilor de afaceri oferite zilnic companiilor. Prin seria de conferinţe Mediafax Talks (www.mediafaxtalks.ro), oamenii de afaceri au la dispoziţie un forum de dezbatere despre subiecte şi probleme arzătoare, precum şi o modalitate de dialog cu autorităţile.

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să o contactaţi pe
Melania Stoica
PR & Events Manager Mediafax Talks
melania.stoica@m.ro
031.82.56.417
0754 095 971

Cuvinte cheie:  Conferinţă  Risc de Ţară  Coface  Mediafax  business 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.