Bucureşti - 15 aprilie 2015
-
Joi, 30 aprilie, de la ora 19.00, regina Traviatei Felicia Filip alege să fie alături de publicul bucureștean, într-o discuție intimă și relaxată, moderată de Emil Pantelimon și completată de acordurile muzicale ale violonistei Mihaela Mitrofan. Ediția primăvăratică a Trialogurilor vă așteaptă în Ceainăria ARCUB din str. Batiște nr. 14.
Alegerile sunt acele cărămizi, care așezate împreună îți construiesc drumul și existența. Fiecare zi a vieții tale poartă amprenta unei opțiuni personale, astfel că de tine depinde felul în care alegi să fii, în fiecare zi. Născută în Ziua Fericirii, Felicia Filip este una dintre personalitățile care își poartă steaua în frunte și are curaj să-și asume vârsta, succesul și eșecul. Soprana nu se teme de timp, pentru că simte că acesta i-a adus împlinirea spirituală. Despre curajul și forța de a fi sincer și mândru cu tine, cel din oglindă, vom învăța din lecțiile de viață ale acestei mari doamne a muzicii românești, care vă spune cu toată inima ”Am ales să fiu...”.
Trialoguri la ARCUB este un eveniment lansat în luna februarie 2014. Invitații speciali ai edițiilor anterioare au fost: scriitorul Mircea Cărtărescu, poetul Mircea Dinescu, psihologul Aurora Liiceanu, dirijorul Tiberiu Soare, scriitoarea Gabriela Adameșteanu, actrița Oana Pellea, poeta Ana Blandiana, regizorul Nae Caranfil, muzicienii Mircea Baniciu și Nicu Alifantis și Radu Paraschivescu, scriitorul Costi Rogozanu și muzicianul Dan Byron. Scopul central al întâlnirilor din seria Trialoguri la ARCUB este acela de a le oferi bucureştenilor şansa de a participa la discuţii relaxate, pe teme diverse, abordate de personalităţi ale lumii culturale.
Accesul la eveniment se face în baza unui bilet de intrare în valoare de 25 lei, care poate fi achiziţionat de la Casa de bilete ARCUB, din Str. Batişte nr.14.
Detalii pe www.arcub.ro.
Urmãriþi-ne pe:
ARCUB — Centrul Cultural al Municipiului Bucureºti cultivã identitatea culturalã a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfãșurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii.
ARCUB este organizatorul Festivalului Internaþional de Teatru de Stradã – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaþional de jazz din Capitalã, Bucharest Jazz Festival, al festivalului de muzicã clasicã, Bucharest Music Film Festival și al Zilelor Bucureștiului.
Parteneri media: TV CITY, RFI România, Radio România Cultural, Radio București FM, mediaTRUST.
Parteneri media online: port.ro, iconcert.ro, 4arte.ro, orasulm.eu, inoras.ro, bigcitylife.ro, goingout.ro, urban.ro, 121.ro, ziarulmetropolis.ro, ileanaandrei.ro, getlokal.ro, psnews.ro
Persoană de contact (presă):
Vania Pierșinaru
Specialist PR
0727.033.004
vania.piersinaru@arcub.ro
Cuvinte cheie:
ARCUB Trialoguri